GALĂ // „Unchiul Vanea” de la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”, cel mai bun spectacol dramatic, iar Rodica Ciobanu și Alexandru Șișchin, cei mai bun actori: Premiile Uniunii Teatrale din R. Moldova, înmânate câștigătorilor
1526
Facebook // Liliana Ursu
Cei mai buni actori, spectacole, regizori sau scenografi au fost premiați, luni seară, la Chișinău, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), ediția a XXIII-A.
Juriul de selecție al Galei Premiilor UNITEM 2024, ediția a XXIII-a, a fost format din actrița Onorina Burlacu-Tănase, președinte al juriului, actorul Constantin Haret și Ana Ghilaș, conferențiar universitar la catedra Studii teatrale, Academia de Muzică Teatru si Arte Plastice.
Juriul de selecție, aprobat prin decizia Senatului UNITEM, a vizionat spectacole montate în teatrele profesioniste din R. Moldova în perioada 10 aprilie 2023 – 2 februarie 2024. Până pe 24 martie, juriul final a vizionat și a audiat spectacole nominalizate și a decis, prin vot secret, în seara Galei Premiilor, câștigătorii.
Premianții ediției a XXIII-A a Galei UNITEM:
Premiul pentru cel mai bun spectacol dramatic: Spectacolul „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regie Dumitru Acriș, Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”;
Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală: Dumitru Acriș, spectacolul „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”;
Premiul pentru cel mai bun rol feminin: Rodica Ciobanu, pentru rolul Beatrice, spectacolul „Efectul razelor GAMMA asupra anemonelor” de Paul Zindel, regie Luminița Țâcu, Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” și Tatiana Lazăr, pentru rolul Violet Weston, spectacolul „August” de Tracy Letts, regie Alexandru Cozub, Teatrul Național „Mihai Eminescu”;
Premiul pentru cel mai bun rol masculin: Alexandru Șișchin, pentru rolul СиранодеБержерак, spectacolul „СиранодеБержерак” de Edmond Rostand, regie Aurelia Gheorghieva, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S Ulițî Roz IURIE HARMELIN”;
Premiul special al juriului: Spectacolul „1946” după „Cartea Foametei” de Larisa Turea, regie Slava Sambriș, Teatrul Republican „Luceafărul”;
Premiul pentru cel mai bun spectacol de forme mici: Spectacolul „Domnișoara Iulia” de August Strindberg, regie Luminița Țâcu, Teatrul Național „Mihai Eminescu”;
Premiul pentru cel mai bun spectacol în Teatrul de Păpuşi: Spectacolul „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regie Mihai Țărnă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;
Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin: Irina Rusu, pentru rolul Prima soție a profesorului, spectacolul „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regie Dumitru Acriș, Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”;
Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin: Ion Grosu, pentru rolul Procopiu, spectacolul „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regie Cristian Șofron, Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”;
Premiul pentru cel mai bun actor în Teatrul de Păpuşi: Nina Lefter, pentru rolul Veta, spectacolul „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regie Mihai Țărnă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;
Premiul pentru cea mai bună scenografie: Denis Apter, spectacolul „Завтрабылавойна” de Boris Vasiliev, regie Denis Baburin, Teatrul de Dramă şi Comedie „N.Aroneţkaia”;
Premiul pentru cele mai bune costume teatrale: Dmitri Ahmadiev, spectacolul „МоцартиСальери” de A. S. Puşkin, regie Dmitri Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N.Aroneţkaia”;
Premiul pentru cea mai bună coregrafie şi expresie corporală: Dmitri Ahmadiev, spectacolul „МоцартиСальери” de A. S. Puşkin, regie Dmitri Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N.Aroneţkaia”, Tiraspol;
Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic: Spectacolul „Amalia respiră adânc” de Alina Nelega, regie artistică Angela Titioi-Drăgan, Radio Moldova;
Premiul pentru cea mai bună creaţie muzicală: Alexandru Dicusar, spectacolul „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regie Mihai Țărnă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;
Premiul pentru cel mai valoros debut: Mihai Cerneanu, pentru rolul Tom Wingfield, spectacolul „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, regie Mihai Fusu, Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu”.
Premiul „Eugeniu Ureche”: Aliona (Elena) Oleinic, actriță;
Premiul „Mihai Curagău”: Ludmila Gheorghița, actriță.
01.04.2026
17:43
15
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
362
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
236
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
386
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
295
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
310
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
319
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
335
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
328
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
326
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
17:43
71
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
476
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
290
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
419
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
315
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
325
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
335
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
347
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
338
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
334
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
387
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
432
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
373
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
388
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
449
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
427
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
441
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
418
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
01.04.2026
12:06
509
Prima uzină de procesare a subproduselor de origine animală din Republica Moldova, gata de lansare și esențială pentru exportul pe piața UE
01.04.2026
11:54
497
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:44
417
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
01.04.2026
11:24
589
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
01.04.2026
11:20
373
Ziua Internațională a Păsărilor: investiții record și acces extins la piața UE pentru sectorul avicol din Republica Moldova
01.04.2026
11:15
323
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:59
417
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














