Gaburici IRONIZEAZĂ Procuratura: „Sper că se vor mișca în dosarul băncilor la fel de repede ca în dosarul meu”
2321
Premierul Chiril Gaburici susține că nu își face griji pentru dosarul privind actele sale de studii, transmis de Ministerul Afacerilor Interne la Procuratura Generală.
„Mă bucur că lucrurile s-au pornit din loc. Observ că acest lucru s-a întâmplat după apariția scrisorii pe care am publicat-o pe pagina mea de facebook. Sper că tot atât de repede se va mișca Procuratura și în cazul băncilor”, le-a declarat Gaburici jurnaliștilor.
Premierul afirmă că tot ce a indicat în CV-ul său „este adevărat” și poate răspunde pentru fiecare cuvânt. De asemenea, oficialul a precizat că nu se va eschiva să răspundă la întrebările procurorilor și va merge la audieri atunci când va fi citat.
Amintim că, astăzi, Procuratura Generală a anunțat că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) i-a transmis dosarul privind actele de studii ale premierului Chiril Gaburici. Acesta conţine materiale privind audierea mai multor persoane, expertiza grafică şi tehnică a documentelor de studii, documentele de studii în original, alte probe administrate în această cauză de către Direcţia Generală Urmărire Penală a IGP al MAI.
Anunțul Procuraturii Generale vine la doar două zile după ce premierul a publicat pe profilul său de facebook o scrisoare deschisă adresată președintelui republicii, spicherului și deputaților prin care le cere demisia procurorului general, a conducerii Băncii Naționale și a conducerii Comisiei Naționale a Pieței Financiare.
Astăzi, Gaburici a precizat că a decis să scrie această scrisoare fără a se consulta cu membrii alianței de guvernare, după o ședință de joi a Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară, la care a înțeles că există probleme grave în sistemul bancar și nu doar la cele trei bănci despre care s-a vorbit până acum.
Potrivit premierului, există probleme serioase și în domeniul asigurărilor auto. „Se încearcă preluarea Biroului Național al Asiguratorilor Auto”, a menționat oficialul.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















