G7, finalul: NAIVITATEA Europei şi mirajul lui „şase contra unul” …

sursa: evz.ro

Paolo Gentiloni are simţul umorului. E nevoie de „isteţime” pentru a-l descrie pe Donald Trump drept un „om de dialog şi curios”, după ce i-a sabotat G7.

Dar premierul italian are dreptate. Dacă unul îţi taie calea şi eşti un gentleman, nu cobori din maşină cu bâta de baseball pentru a-i aplica o corecţie. Apoi, dacă tu conduci un Fiat 500 şi el un Tir, faza represaliilor nu prea ţi-e la îndemână.

Că Trump este o brută şi un mârlan, americanii o ştiau de mult timp. În campania electorală a ajuns până la a maimuţări un jurnalist nepriceput, asta pentru a-l umili în public. Cu altă ocazie, a spus că el apucă femeile de părţile intime. Cu Gentiloni însă, s-a purtat excelent.

La summit, Trump a fost imitat de Angela Merkel când amândoi au părăsit în trombă Taormina fără a susţine măcar o conferinţă de presă finală. Aceasta probabil este inutilă ca şi mare parte a acestor summituri. Dar s-o tai scurt în felul acela, fără a da opiniei publice propria versiune asupra conţinutului summitului, este o confirmare crudă despre irelevanţa acestuia.

Merkel a părăsit Italia cu un comentariu sec, arătându-se „foarte nemulţumită”. În mod concret ea se referea la ratatul acord asupra schimbărilor climatice, dar acest lucru se poate extinde peste tot acest G7.

Emmanuel Macron a făcut un exerciţiu de mare ipocrizie îndemnând la optimism fiindcă „Trump încă poate fi convins să respecte acordurile de la Paris”. E de înţeles ca un francez să fie ultimul om care să vrea să admită că acele acorduri au fost scufundate în superputerea mondială, dar oricum, realitatea e aceasta.

Chiar dacă mâine, Trump, într-una dintre piruetele sale ar trebui să decidă că America nu se retrage oficial din acordurile de la Paris, în fapt acest lucru s-a petrecut deja fiindcă toate alegerile energetice şi ambientale pe care el le-a făcut de la sosirea la Casa Albă, sunt o relansare a energiilor fosile şi o cale liberă poluării.

În America s-a notat deja că acea opţiune a lui Trump de a dori să menţină suspansul, amânând decizia asupra climei, e ca felul în care ridica tensiunea printre concurenţii în celebrul reality-show The Apprentice. Acesta e omul, acestea sunt metodele. Dacă Macron o ia în serios, trebuie să ne îngrijorăm pentru naivitatea sa.

Dar naivi sunt şi acei europeni care la sfârşitul summitului de la Taormina tânjesc după un scor de „şase contra unul”. Ca şi cum guvernanţa globală ar putea pleca de aici: să izolezi America având în vedere că vâsleşte invers şi să mergi înainte fără ea. Să mergi unde? Între timp reprezentaţia „şase contra unul” e falsă fiindcă asupra multor chestiuni Theresa May încearcă un ax preferenţial cu Washingtonul. Ca să nu mai vorbim de Shinzo Abe care are cu totul alte probleme (China, Coreea de Nord). Dar mai ales mirajul lui „şase contra unul” presupune o Uniune europeană compactă, hotărâtă, solidară şi funcţională. De la terorism la migraţii, ca să nu vorbim de austeritate şi de creşterea economică, cu siguranţă nu e doar Trump cel care ne împiedică să mărşăluim uniţi către un viitor mai bun.

Sursa: evz.ro