G7, finalul: NAIVITATEA Europei şi mirajul lui „şase contra unul” …
3726
sursa: evz.ro Paolo Gentiloni are simţul umorului. E nevoie de „isteţime” pentru a-l descrie pe Donald Trump drept un „om de dialog şi curios”, după ce i-a sabotat G7.
Dar premierul italian are dreptate. Dacă unul îţi taie calea şi eşti un gentleman, nu cobori din maşină cu bâta de baseball pentru a-i aplica o corecţie. Apoi, dacă tu conduci un Fiat 500 şi el un Tir, faza represaliilor nu prea ţi-e la îndemână.
Că Trump este o brută şi un mârlan, americanii o ştiau de mult timp. În campania electorală a ajuns până la a maimuţări un jurnalist nepriceput, asta pentru a-l umili în public. Cu altă ocazie, a spus că el apucă femeile de părţile intime. Cu Gentiloni însă, s-a purtat excelent.
La summit, Trump a fost imitat de Angela Merkel când amândoi au părăsit în trombă Taormina fără a susţine măcar o conferinţă de presă finală. Aceasta probabil este inutilă ca şi mare parte a acestor summituri. Dar s-o tai scurt în felul acela, fără a da opiniei publice propria versiune asupra conţinutului summitului, este o confirmare crudă despre irelevanţa acestuia.
Merkel a părăsit Italia cu un comentariu sec, arătându-se „foarte nemulţumită”. În mod concret ea se referea la ratatul acord asupra schimbărilor climatice, dar acest lucru se poate extinde peste tot acest G7.
Emmanuel Macron a făcut un exerciţiu de mare ipocrizie îndemnând la optimism fiindcă „Trump încă poate fi convins să respecte acordurile de la Paris”. E de înţeles ca un francez să fie ultimul om care să vrea să admită că acele acorduri au fost scufundate în superputerea mondială, dar oricum, realitatea e aceasta.
Chiar dacă mâine, Trump, într-una dintre piruetele sale ar trebui să decidă că America nu se retrage oficial din acordurile de la Paris, în fapt acest lucru s-a petrecut deja fiindcă toate alegerile energetice şi ambientale pe care el le-a făcut de la sosirea la Casa Albă, sunt o relansare a energiilor fosile şi o cale liberă poluării.
În America s-a notat deja că acea opţiune a lui Trump de a dori să menţină suspansul, amânând decizia asupra climei, e ca felul în care ridica tensiunea printre concurenţii în celebrul reality-show The Apprentice. Acesta e omul, acestea sunt metodele. Dacă Macron o ia în serios, trebuie să ne îngrijorăm pentru naivitatea sa.
Dar naivi sunt şi acei europeni care la sfârşitul summitului de la Taormina tânjesc după un scor de „şase contra unul”. Ca şi cum guvernanţa globală ar putea pleca de aici: să izolezi America având în vedere că vâsleşte invers şi să mergi înainte fără ea. Să mergi unde? Între timp reprezentaţia „şase contra unul” e falsă fiindcă asupra multor chestiuni Theresa May încearcă un ax preferenţial cu Washingtonul. Ca să nu mai vorbim de Shinzo Abe care are cu totul alte probleme (China, Coreea de Nord). Dar mai ales mirajul lui „şase contra unul” presupune o Uniune europeană compactă, hotărâtă, solidară şi funcţională. De la terorism la migraţii, ca să nu vorbim de austeritate şi de creşterea economică, cu siguranţă nu e doar Trump cel care ne împiedică să mărşăluim uniţi către un viitor mai bun.
Sursa: evz.ro
06.07.2023
17:24
04.05.2023
16:21
27.04.2023
11:25
04.07.2018
17:40
05.11.2017
08:02
14.05.2017
11:30
17.10.2016
16:30
09.07.2016
20:06
09.06.2015
16:57
21.05.2015
17:33
19.12.2014
14:33
14.05.2014
15:30
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















