Măsuri de SECURITATE fără precedent în R. Moldova, în contextul vizitei celor 50 de LIDERI europeni. Cine va acoperi COSTURILE organizării evenimentului. Maia Sandu: „Lumea o să ne vadă așa cum suntem: OMENOȘI, deschiși la suflet și încrezători”
2375
Autoritățile R. Moldova, în comun cu organele de securitate din alte state, sunt pregătite pentru a asigura protecția celor 50 de șefi de state și de guverne din Europa, care vor sosi la Chișinău pe 1 iunie curent, pentru a participa la cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene. Asigurările au fost date astăzi de președinta Maia Sandu, gazda evenimentului grandios din 1 iunie.
„Noi ne-am asumat obligația să oferim standarde de securitate la nivelul cel mai înalt. Este vorba de prezența liderilor a 50 de state europene. Lucrăm cu instituțiile de securitate ale altor state. Măsurile de securitate vor fi adoptate treptat, în funcție de situație. Cu cât ne apropiem mai mult de eveniment, cu atât aceste măsuri vor deveni mai cuprinzătoare. În același timp, facem totul posibil ca să reducem anumite efecte ale acestor măsuri de securitate pentru cetățeni și asupra celor care trăiesc, muncesc, călătoresc în apropierea edificiului unde va avea loc evenimentul.
Problema securității este una dintre cele mai importante și noi abordăm cu toată seriozitatea acest eveniment. Inclusiv învățăm din experiența altor state cum se organizează evenimente de o asemenea anvergură. Este pentru prima dată pentru R. Moldova când organizează un asemenea eveniment. Întreaga lume va avea ocazia să ne vadă așa cum suntem: omenoși, deschiși la suflet, dar principiali față de valorile în care credem, liberi în gândire și respectuoși față de cei din jur, disciplinați și încrezători în viitorul republicii noastre”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Președinție.
Totodată, Maia Sandu a subliniat că aproape toate costurile organizării evenimentului de la Castel Mimi, localitatea Bulboaca (30 km de Aeroportul Internațional Chișinău - n.r.) vor fi suportate de Guvernul R. Moldova.
„Costurile sunt acoperite de Guvern. O bună parte din costuri sunt investiții în proiecte de care vor beneficia și cetățenii R. Moldova. Vorbim aici și despre reparația drumurilor. Sunt investiții care merg dincolo de acest eveniment. Dar dacă discutăm despre oportunitatea acestor costuri – eu vreau să vă spun că costurile izolării republicii noastre ar fi de mii de ori mai mari decât costurile pe care le suportăm pentru organizarea acestui eveniment.
Noi acum investim în relații bune cu partenerii noștri, relații de care avem nevoie pentru securitatea republicii, relații pentru care avem nevoie de schimburi comerciale și beneficii economice. E o investiție în viitorul nostru european, pentru că aici vor veni toate statele membre UE. Acest lucru ne va ajuta să avansăm mai repede pe calea integrării europene. O parte dintre cheltuieli va fi acoperită de Consiliul Uniunii Europene”, a conchis Maia Sandu.
06.07.2023
17:24
04.05.2023
16:21
04.07.2018
17:40
05.11.2017
08:02
28.05.2017
16:04
17.10.2016
16:30
09.07.2016
20:06
21.05.2015
17:33
19.12.2014
14:33
14.05.2014
15:30
01.12.2013
11:40
18.09.2026
12:16
18.09.2026
12:14
18.09.2026
12:14
18.09.2026
12:12
18.09.2026
11:38
18.09.2026
11:37
18.09.2026
11:25
18.09.2026
10:56
18.09.2026
10:43
18.09.2026
09:50
18.09.2026
09:23
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”
















