Franța ar putea acorda R. Moldova sprijin financiar pentru modrnizarea tronsonului de cale ferată Chișinău - Ungheni
2192
Guvernul Republicii Franceze ar putea oferi Republicii Moldova asistență financiară pentru modernizarea infrastructurii feroviare, pe tronsonul Chișinău - Ungheni.
Un document care prevede inițierea negocierilor în acest sens a fost avizat astăzi de către membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană.
Potrivit documentului, suma asistenței financiare va fi de peste 75 milioane de euro. O parte din bani va fi oferită ca împrumut de către Trezoreria franceză. De asemenea, Bpifrance Assurance Export va oferi un credit bancar, în numele și pe contul Guvernului Republicii Franceze.
Delegația R. Moldova care va negocia Protocolul financiar dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze va fi condusă de secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Din componența delegației vor face parte reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, ai Ministerului Justiției, ai Agenției Proprietății Publice și ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















