FOTO // Un nou NUME important în echipa PD: Noua „LOCOMOTIVĂ” a formațiunii care a făcut legea în politica din R. Moldova între 2015-2019?
4526
Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, liderul Partidului Social Democrat (PSD) din România, Marcel Ciolacu, a avut o întrevedere, în marja ședinței comune a Parlamentelor R. Moldova și României, cu conducerea Partidului Democrat (PD) din Moldova. La întrevedere a participat și fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, despre care se vorbește ca ar urma să fie viitorul lider al formațiunii care a deținut puterea între 2015-2019.
Potrivit unui comunicat de presă al PD, Marcel Ciolacu și președinta interimară a PD, Monica Babuc, au evidențiat colaborarea tradițională dintre cele două formațiuni, „colaborare care se bazează pe un parteneriat strategic precum și pe apartenența celor două formațiuni la aceeași familie politică europeană și internațională: Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și Internaționala Socialistă.
În cadrul întrevederii, au fost puse în discuție subiecte ce țin de actualitatea politică de la Chișinău și București și modul de implicare a partidelor de sorginte social-democrată în atenuarea celor patru crize de proporții: energetică, pandemică, a refugiaților și economică.
Interlocutorii au făcut și un schimb de opinii vis-a-vis de consecințele agresiunii ruse în Ucraina și ale crizei refugiaților, care afectează în mod direct țările noastre. În context, Monica Babuc a mulțumit Bucureștiului pentru susținerea constantă acordată țării noastre în special în atenuarea repercusiunilor crizei pandemice, energetice și în gestionarea fluxului de refugiați ucraineni.
La rândul său, Marcel Ciolacu a salutat procesul de reconstrucție profundă a PD și de depășire a perioadelor nefaste din activitatea fostei formațiuni de guvernământ. „Această reconstrucție prevede restabilirea adeziunii la democrația internă autentică, la integritate și meritocrație și la promovarea și mai activă a valorilor social-democrate, a celor naționale și a valorilor europene”, se mai arată în comunicatul PD.
Monica Babuc și Marcel Ciolacu au convenit să dezvolte în continuare o colaborare cât mai strânsă și să dinamizeze parteneriatul dintre cele două formațiuni politice, inclusiv prin continuarea procesului de înfrățire dintre primăriile conduse de exponenții PD și PSD din România.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, fostul președinte al CEC, Iurie Ciocan, a declarat că a participat la întrevedere în calitate de membru al echipei PSD România, deși a stat lângă Monica Babuc, Pavel Filip și Alexandru Jizdan.
Totodată, acesta infirmă că ar pretinde la funcția de lider al PD. „Nu este adevărat că aș pretinde la șefia PD. Eu cred în viitorul politic și în potențialul PD. PSD și PD sunt partide înrudite, care colaborează și se ajută reciproc”, a punctat fostul director al Centrului de Implementare a Reformelor din cadrul Guvernului Filip.
26.08.2026
10:23
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
08:58
26.08.2026
08:56
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
10:11
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
08:58
26.08.2026
08:56
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
06:30
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
25.08.2026
19:51
25.08.2026
19:12
25.08.2026
18:56
25.08.2026
18:04
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















