FOTO // Patru echipe de femei puternice au participat la mini-turneul de fotbal CARITABIL, organizat de Pudra Card
5530
Pudra Card de la Moldindconbank – primul card Platinum din R. Moldova dedicat exclusiv femeilor a organizat cel de-al treilea mini-turneu de fotbal feminin caritabil cu participarea influencerelor, jurnalistelor, clientelor Premium și, desigur, angajatelor băncii.
Ideal pentru afaceri și odihnă, având o mulțime de privilegii atât în țară, cât și în străinătate, Pudra Card a reunit pe terenul de fotbal femei independente și de succes, cum ar fi Doina Danielean, Doina Stratan, Nadia Mazur, Doina Chiorescu, Sasha Letty, Iulia Deliu,Liubovi Plămădeală, Irina Harea-Mardari și altele.
Alexander Picker, președintele Comitetului de Conducere Moldindconbank:
„Deja a devenit o tradiție să ne întâlnim aici, pe acest teren, în luna martie, când celebrăm femeile și recunoaștem puterea, reziliența și frumusețea lor, într-un spirit de respect și solidaritate. Iar scopul caritabil, pentru care este organizat acest mini-turneu, plin de eleganță și caracter, îi sporesc semnificația. Mă bucur enorm și mulțumesc că International Women’s Club s-a implicat în acest proiect frumos și împreună avem posibilitatea de a ajuta aceste doamne formidabile în realizarea visurilor lor”.
Mini-turneul a fost organizat de Pudra Card în parteneriat cu International Women’s Club, Federația Moldovenească de Fotbal și Mastercard.
Olesea Șevcenko, președinta International Women’s Club din R. Moldova:
„Suntem aici pentru că suntem libere să practicăm sportul, să fim admirabile și iubite, precum și să dăruim înapoi și mai multă dragoste. Totuși, nu trebuie să uităm de alte femei, care sunt victime ale violenței. Îmi doresc să avem o societate mai conștientă, responsabilă și sănătoasă, iar astfel de evenimente contribuie la schimbarea percepției sociale despre violență”.
Diana Bulgaru, președinta Ligii Feminine de Fotbal din Moldova:
„Este un eveniment sportiv special, care întruchipează frumusețea și inteligența, în cadrul căruia femeile-lider sunt gata să promoveze modul sănătos de viață și fotbalul pentru toți”.
După o serie de meciuri memorabile între cele patru echipe feminine au fost desemnați câștigătorii - echipa angajatelor Moldindconbank, iar organizatorii au înmânat beneficiarelor mini-turneului un cec în valoare totală de 200 000 de lei.
Fiind la cea de-a treia ediție, mini-turneul de fotbal feminin este mereu orientat spre susținerea femeilor, demonstrând că privilegiul de a fi femeie este binemeritat. De la lansarea acestui eveniment și până în prezent, Pudra Card a promovategalitatea de gen și implicarea femeilor în sporturile tradiționale masculine, precum și a ajutat echipa de fotbal feminin ”Pudra” din Chișinău în depășirea obstacolelor financiare spre performanță și în obținerea rezultatelor remarcabile.

Pudra Card aduce mulțumiri participanților, care au făcut spectacol fotbalistic pe teren și susținătorilor lor din tribune. Ne revedem la următoarea ediție! Iar doamnele care au aflat mai multe despre tot ce înseamnă Pudra Card și vor să fie la fel de privilegiate, îl pot deschide rapid și ușor la orice sucursală Moldindconbank cu buletinul de identitate.
Partenerii mini-turneului: rețeaua de cluburi „Aquaterra”, salonul exclusiv de parfumuri și cosmetică „Enigma”, magazinul de îmbrăcăminte „Montesor”, SPA-salonul exclusiv „Royal Thai”, distribuitorul oficial de capsule și aparate de cafea în Moldova și România „The Coffy Way”.
Moldindconbank - mereu alături!
12.12.2025
14:45
10490
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
27.03.2025
12:52
11852
Cu cardul Mastercard de la Moldindconbank, ai 10% cashback și premii bănești pentru cumpărăturile de pe Temu
09.10.2024
15:44
9932
Moldindconbank va finanța elaborarea proiectului tehnic pentru MODERNIZAREA sălilor de sport din 35 de școli model
15.03.2024
09:56
6100
VIDEO // Președintele Moldindconbank: „Unii clienți oferă escrocilor datele cardurilor fără bani. E o greșeală”
02.10.2023
15:39
3188
MICB4YOU – încredere prin transformare. Moldindconbank, una dintre băncile sistemice din R. Moldova, a reușit un upgrade profund, care a decurs impecabil
05.09.2023
10:07
3317
Moldindconbank a lansat programul de transformare bancară – MICB4YOU: „Optimizarea modelului operațional va crește semnificativ PERFORMANȚA și eficiența”
29.03.2023
10:59
3012
VIDEO // Alexander Picker: „Am acceptat să conduc „Moldindconbank” pentru că e o PROVOCARE de a obține realizări importante”
23.01.2019
15:40
3637
Guvernul a primit undă verde pentru a NEGOCIA vinderea a 63,89 la sută din acțiunile „Moldindconbank”
22.10.2016
17:30
4456
BNM a APROBAT noua conducere a BC „Moldindconbank” S.A.
13.03.2026
12:42
113
Cercetătorii descoperă rolul proteinei IKKa în oprirea metastazelor la ficat în cancerul de colon, deschizând drumul către noi terapii țintite
13.03.2026
12:42
67
Cercetătorii descoperă rolul proteinei IKKa în oprirea metastazelor la ficat în cancerul de colon, deschizând drumul către noi terapii țintite
13.03.2026
12:31
313
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
290
ULTIMA ORĂ // Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
194
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
227
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
323
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
330
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
329
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
415
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
438
Horoscopul zilei 13.03.2026
12.03.2026
21:53
519
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
636
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
642
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
576
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
532
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
714
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
588
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
738
Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
12.03.2026
16:38
612
Disney+ lansează Verts, flux de videoclipuri scurte în stil TikTok pentru a crește interacțiunea pe platformă
12.03.2026
15:43
626
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
596
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
15:22
557
Google Maps introduce funcția AI „Ask Maps” și navigare imersivă 3D cu ghidare vocală îmbunătățită
12.03.2026
14:21
673
Group14 deschide în Coreea de Sud o fabrică de materiale pentru baterii cu încărcare „flash” destinate vehiculelor electrice
12.03.2026
12:36
732
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
664
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
Cercetătorii descoperă rolul proteinei IKKa în oprirea metastazelor la ficat în cancerul de colon, deschizând drumul către noi terapii țintite
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
ULTIMA ORĂ // Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














