FOTO // O porțiune de drum de 13 km, pentru reabilitarea căreia au fost cheltuite aproape 100 000 000 de lei, FINALIZATĂ
1552
Experți ai Administrației de Stat a Drumurilor, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Inspectoratului Național de Patrulare, companiei de proiectare au participat astăzi la recepția lucrărilor de reabilitare a drumului național G46 Dobrușa – Ignăței – Scorțeni – Codrul Nou – R14, km 22, 610 – 35, 622, Lotul 1, Coridorul 10.
Comisia de recepție a stabilit că lucrările sunt efectuate complet, conform proiectului de execuție, caietului de sarcini și normativelor în vigoare.
Reabilitarea celor 13 km de drum a fost asigurată de o companie din Turcia, iar valoarea totală a contractului a constituit circa 94 395 638,37 lei, bani alocați din împrumutul oferit Guvernului R. Moldova de Banca Mondială, în cadrul Programului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale.
Administrația de Stat a Drumurilor arată că pe această porțiune de drum au fost executate lucrări de reabilitare a părții carosabile, construite peste 1 000 de metri pătrați de trotuar, instalate peste 230 indicatoare rutiere, 4 600 de metri liniari de parapet metalic, peste 230 de stâlpi de dirijare a circulației și aplicate peste 5 200 de metri pătrați de marcaj rutier. De asemenea, a fost reabilitat sistemul de drenare a apelor pluviale prin reparația și reconstrucția podețelor și rigolelor.
Potrivit contractului, orice defecțiuni depistate în termen de un an vor fi remediate din contul antreprenorului, după care va avea loc recepția finală.






07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















