FOTO // Nimeni nu a mai văzut acest lucru de 4 500 de ani!
4134
sursa: descoepra.ro Un robot a transmis primele imagini din interiorul camerei secrete din Marea Piramidă de la Giza. Aceste detalii nu au mai fost văzute de nimeni de peste 4.500 de ani.
Piramida a fost construită în jurul anului 2.560 î.H. pentru a fi mormântul faraonului Khufu. În interior există 3 camere cunoscute: camera de la bază şi două încăperi în partea de sus, numite Camera Regelui şi Camera Reginei.
Din Camera Reginei pornesc două tuneluri late şi înalte de doar 20 cm, care sunt blocate cu un fel de uşi de piatră.
Potrivit unei teorii, acestea ar duce la o cameră secretă. În decursul timpului, arheologii au încercat să afle secretul tunelurilor şi au trimis roboţi care să filmeze ce este dincolo de zidul camerei.
Prima încercare a fost făcută în anul 1993, iar robotul a avansat 63 de metri în tunel şi a filmat un bloc de piatră cu un fel de piroane de metal, despre care nimeni nu ştia la ce ar fi folosit.
În anul 2002, un alt robot a săpat în bucata de piatră şi a descoperit dincolo de ea o mică încăpere goală, care se termina tot cu un bloc masiv de piatră.
Potrivit descoperă.ro, anul acesta o echipă de ingineri condusă de Rob Richardson de la Universitatea din Leeds a decis să continue investigaţia, cu ajutorul unui alt robot, numit Djedi.
Folosind o cameră flexibilă ca un şarpe, cercetătorii au putut să vadă toate colţurile şi crăpăturile din încăpere.
Astfel, ei au fost primii oameni care au văzut, după 4.500 de ani, hieroglife desenate cu roşu şi mici urme lăsate în piatră de muncitorii care au construit piramida.
Dacă egiptologii vor putea descifra aceste texte, vor afla şi motivul pentru care au fost construite aceste mici tuneluri şi încăperi.
Egiptologul Peter Der Manuelian, de la Universitatea Harvard, spune că hieroglife şi graffiti de acest fel erau des întâlnite pe şantierele de construcţii din Egiptul antic, deseori fiind trecute numele grupurilor de muncitori sau diferite numere, cifre, semne lăsate de pietrari.
04.07.2022
15:14
04.12.2018
18:30
27.11.2018
19:30
18.10.2018
08:01
06.09.2018
08:02
17.07.2018
18:30
19.05.2018
11:30
05.05.2018
17:30
30.03.2018
18:02
08.03.2018
18:05
23.02.2018
18:54
06.01.2018
13:30
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















