Stiri

FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați”

Actualitate 19.09.2024 11:51 Vizualizări1990
FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați”

Barajul lacului din Mingir, raionul Hâncești, la fel ca și la majoritatea iazurilor din R. Moldova, e la limita termenului de exploatare. Acest lucru a fost constatat astăzi la fața locului de către reprezentanții Ministerului Mediului, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar și specialiștii în construcții hidrotehnice.

Potrivit Ministrului Mediului, autoritățile urmează să realizeze, la solicitarea premierului Dorin Recean, un plan de acțiuni privind inventarierea lacurilor și barajelor din republică, dar și exploatarea conform normelor și regulamentelor în vigoare.

„Neregulile depistate la iazul din Mingir sunt nerespectarea regulamentului de exploatare a lacului, întreținerea neconformă a construcției hidrotehnice și înnămolirea iazului. Totodată, urmare a discuțiilor cu specialiștii, avem și alte probleme des întâlnite în gestionarea lacurilor, inclusiv utilizarea barajului la limita termenului de exploatare, blocarea evacuatoarelor de ape mari sau evacuarea apei fără permisiune”, a menționat Lazarencu.

În rezultatul unei ședinței cu factori de decizie, ministrul Lazarencu a dispus mai multe acțiuni:

1. Agenția Apele Moldovei va efectua inventarierea în regim de urgență a lacurilor din republică, începând cu cele mai mari, care depășesc suprafața de 35 ha sau un volum de 500 mii m3;

2. Inspectoratul pentru Protecția Mediului va intensifica controale și va verifica existența și respectarea regulamentului de exploatare;

3. Ministerul Mediului va promova un proiect de lege cu privire la siguranța infrastructurii hidrotehnice, care ne va ajuta să avem o evidență a construcțiilor hidrotehnice și va asigura autorizarea utilizării în siguranță a barajelor indiferent de proprietar;

4. Proprietarii de iazuri vor fi obligați să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului, în funcție de mărimea și volumul lacului de acumulare;

5. Evacuarea apei din bazinele acvatice se va efectua în strictă coordonare cu IGSU, APL și Agenția Apele Moldovei.

„Totodată, am solicitat ca arendașii și proprietari de baraje și lacuri de acumulare care nu se vor conforma cerințelor de exploatare să le fie reziliate contractele de arendă și, după caz, să fie expropriați. O măsură necesară pentru ca statul să poată asigura efectuarea lucrărilor de întreținere a lacurilor și barajelor, sporind astfel siguranța cetățenilor în cazul unor eventuale calamități naturale”, a conchis Lazarencu.

Conform datelor ultimei inventarieri din 2019, prezentate de Agenția Apele Moldovei, pe întreg teritoriul R. Moldova avem 6 763 de lacuri, dintre care doar 951 dispun de regulamente de exploatare.

Autor: ZiarulNational
FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați” FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați” FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați” FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați” FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați” FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați” FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați” FOTO // Ministerul Mediului a depistat NEREGULI la exploatarea iazului din satul Mingir: „Vom obliga proprietarii să efectueze regulat expertiza tehnică a barajului. Cei care nu se vor conforma pot fi chiar expropriați”
Stiri relevante
Horoscopul zilei 10.08.2026 10.08.2026 13:10 382 Horoscopul zilei 10.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 10.08.2026 10.08.2026 13:10 379 Horoscopul zilei 10.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.06 1 USD 17.40 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri