FOTO // Încă două terenuri de joacă au fost CONSTRUITE de echipa Partidului „ȘOR” în două localități din R. Moldova: „Vom construi și vom moderniza spații de joacă în peste o sută de localități rurale”
1361
Bucurie mare pentru copii și părinții lor din satul Cigârleni, raionul Ialoveni, și Iujnoe, raionul Cahul. Câte un teren de joacă pentru cei mici au fost construite și inaugurate recent de echipele Partidului „ȘOR” și Platformei „Pentru Moldova” în cele două localități, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
Cigârleni este un sat mare și frumos, amplasat în apropiere de Chișinău, dar cu toate nu exista un teren de joacă, spun localnicii. Cei mici se jucau pe unde apucau – în stradă, în fața porților sau în curțile caselor. Acum, ei au posibilitatea să socializeze pe un teren sigur, bine amenajat. „De acum încolo vor avea posibilitatea să petreacă timpul pe un teren de joacă bine amenajat”, spune o săteancă.
„Mamele și noi, bunicuțele, am sădit flori și copaci în jurul terenului. E un teren foarte frumos. Sănătate celor care au făcut proiectul”, spune o altă localnică.
Terenul de joacă de la Cigârleni a fost amenajat la inițiativa lui Ilan Șor. Liderul Partidului „ȘOR” susține că este bucuros să constate că proiectul dedicat copiilor, pe care l-a lansat vara trecută, continuă și că s-a dovedit util. „Până acum, echipa mea a construit și a amenajat peste 35 de locuri de joacă în satele din țară. Pe viitor, proiectul va căpăta amploare. Vom construi și vom moderniza spații de joacă în peste o sută de localități rurale. Asta înseamnă că peste o sută de copii și părinții lor vor petrece timp de calitate împreună, mai ales în vacanța lungă de vară care, iată, se apropie", a spus Ilan Șor.

La rândul său, primarul satului Cigârleni, Sergiu Erizanu, susține că realizarea proiectului a fost solicitat de cetățeni. „Este investiția noastră pentru tânăra generație. Echipa noastră dovedește că vorbește puțin, dar face multe fapte bune pentru cetățeni. Vom implementa și alte proiecte necesare comunității noastre”, a spus primarul, mulțumindu-i lui Ilan Șor pentru susținere.
„Câte un teren de joacă pentru fiecare sat” este proiectul de suflet al lui Ilan Șor, dar și a întregii echipe, spune deputatul Marina Tauber, vicepreședintele Partidului „ȘOR”. „Prin astfel de proiecte, aprindem în oameni speranța pentru un viitor mai bun și sigur alături de echipa lui Ilan Șor. Oamenii de la țară merită condiții decente de trai. Europa trebuie adusă acasă nu teoretic, dar prin fapte concrete”, a menționat Marina Tauber.
Faptul că în satul Iujnoe din raionul Cahul, la inițiativa deputatului Elena Bacalu din Platforma „Pentru Moldova”, cu susținerea echipei lui Ilan Șor, a fost construit un teren de joacă care i-a bucurat mult pe oamenii din localitate. „Noi suntem foarte bucuroși că există în țara noastră oameni cu suflet mare, care se gândesc la locuitorii satelor mici și au adus astăzi bucurie și zâmbete pe buzele copiilor noștri”, spune Larisa Bichir, directoarea grădiniței din Iujnoe.

„Este un teren de joacă frumos și bine amenajat”, spune un băiețel.
„Îi mulțumim mult Elenei Bacalu și Partidului „ȘOR”, adaugă o altă localnică.
Satul Iujnoe are nici 800 de locuitori, dar aici deja au fost realizate câteva proiecte în beneficiul oamenilor. „Acest teren de joacă a fost făcut cu eforturile deputatului Elena Bacalu, care a fost susținută de Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova”. Eu și echipa mea am făcut mereu tot posibilul ca să apropiem standardele de viață din sat la cele din orașe”, spune primarul satului, Ghenadie Focșa.
Satul Iujnoe se află pe circumscripția nr.42 Cantemir/Cahul, unde, la ultimele alegeri parlamentare, Elena Bacalu a obținut încrederea alegătorilor. „Încercăm să le facem oamenilor viața mai frumoasă. Ne propunem ca cei mici să aibă niște amintiri frumoase din anii copilăriei lor. Echipele Partidului „ȘOR” și Platformei „Pentru Moldova” au realizat deja câteva zeci astfel de proiecte”, a menționat Elena Bacalu.
Proiectul „Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat” a fost lansat de Ilan Șor la sfârșitul lunii iulie 2020. Acesta prevede amenajarea terenurilor de joacă în localitățile conduse de primari ai Partidului „ȘOR”. Până acum au fost construite și inaugurate în jur de 40 de terenuri de joacă în localitățile din peste 15 raioane ale țării.
25.03.2026
17:27
134
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
162
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
132
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
420
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
646
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
358
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
458
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
768
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
425
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1355
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
17:27
0
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
3
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
2
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
411
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
638
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
351
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
453
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
761
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
421
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1350
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
468
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
516
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
551
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
561
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
637
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
685
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
601
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
589
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
536
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
10997
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
569
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
549
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
734
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
598
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
967
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40






Inapoi














