FOTO // Angelina Jolie, TRĂDATĂ de fiul ei
4146
Sursa: okmagazine.ro Nu era de ajuns somația primită de Angelina de la judecătorul care se ocupă de cazul ei de divorț! Ceva de genul: „Dacă nu-l lași pe Brad să-și vadă copiii, pierzi custodia!“. Mai nou, chiar și copiii ei trag mai mult spre tată.
Nu știm dacă toți, dar despre unul dintre cei șase am aflat din presă, iar acesta este Maddox (16 ani), cel mai mare dintre copiii Jolie-Pitt. Da, chiar acel Maddox despre care se spune că a avut o altercație fizică cu tatăl său, în 2016, în timpul unui zbor cu familia, lucru în urma căruia Angie (43 de ani) a decis să ceară divorțul.
„Vreau să locuiesc cu tatăl meu!“, i-ar fi cerut actriței primul copil pe care aceasta l-a adoptat. Motivul? Unul istoric. Da, așa susțin, cel puțin, sursele citate de tabloidul The National Enquirer.
După ce mama lui adoptivă nu doar că a vizitat, ba chiar s-a rugat la mormântul criminalului de război cambodgian Pol Pot (unul care a exterminat trei milioane de oameni), adolescentul născut în această țară s-a simțit trădat și rușinat. Este ca și cum o mamă care înfiază un copil evreu se roagă la mormântul lui Adolf Hitler.
Ei bine, aceste surse susțin că, după ce a aflat că mama lui a vizitat mormântul lui Pol Pot în timpul unei vizite în Cambodgia, Maddox furios l-a sunat imediat pe tatăl lui și l-a rugat să-l primească să locuiască cu el. „Brad a încercat să-l liniștească, spunându-i că Angelina este doar interesată de istoria acestei țări în care s-a născut Maddox“, arată sursa citată.
Conform localnicilor din Cambodgia, actrița și ambasadoarea ONU a vizitat de mai multe ori mormântul dictatorului, prima dată întâmplându-se în 1998, apoi în 2001. Aceste vizite nu înseamnă, ce-i drept, că Jolie ar fi dezvoltat un fel de admirație bizară pentru cel mai detestat om din această țară, ci pot fi parte a documentării vedetei pentru filmul „First They Killed My Father“, din 2017.
„Maddox a avut ocazia să vadă ceea ce vedem și noi. Angelina este sursa a numeroase probleme de familie“, conchide sursa citată de publicația americană.
Că e așa sau nu, cert este că Brad Pitt (54 de ani) tace și face. La începutul lunii iunie, actorul a sărbătorit o victorie imensă în procesul pentru custodia copiilor lui și ai Angelinei: dreptul la mai mult timp petrecut cu copiii mai mici, Pax (14 ani), Zahara (13 ani), Shiloh (12 ani) și gemenii Knox și Vivienne (9 ani).
Maddox lipsește din această ecuație judecătorească pentru că este la vârsta la care poate decide singur cu ce părinte să-și petreacă timpul. Iar în ultima vreme, puștiul tinde mai mult spre tată…
Sursa: okmagazine.ro
17.01.2019
09:05
18.12.2018
17:40
21.11.2018
19:30
07.11.2018
09:45
31.10.2018
20:02
08.10.2018
18:02
25.09.2018
16:19
22.08.2018
13:38
10.08.2018
09:03
26.07.2018
19:02
12.07.2018
19:04
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin

















