15:00:41 06.07.2025
Stiri

FOTO // În raionul Șoldănești au fost date în exploatare două Centre de Sănătate

Electorala 2014 23.10.2014 13:31 Vizualizări2314
FOTO // În raionul Șoldănești au fost date în exploatare două Centre de Sănătate

În raionul Șoldănești au fost date ieri în exploatare, după renovare capitală, două instituții medicale. Este vorba despre oficiile medicului de familie din satele Zahorna și Şipca. Astfel, cele două centre vor acorda asistenţă medicală primară pentru două mii de cetățeni.

Prezent la ceremonia de inaugurare a instituțiilor medicale, președintele PLDM, Vlad Filat, a menționat şi-a exprimat satisfacţia pentru inaugurarea celor două oficii, ceea ce înseamnă condiții moderne pentru medici şi servicii calitative pentru pacienți.

„Mă bucur că obiectivele propuse au finalitate. În o singură zi, în raion au fost inaugurate două instituții medicale. Sunt sigur că asemenea oficii moderne vor fi date în exploatare și în alte sate. Încă odată mă conving că, acolo unde există inițiativă și se muncește mult, rezultatele nu se lasă mult timp așteptate”, a spus Vlad Filat.

La rândul său, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, a spus că în toată țara s-au construit 117 Centre de Sănătate, au fost reparate și dotate cu echipament modern mai multe spitale.

În același timp, deputatul Maria Nasu a specificat că este fericită fiindcă oamenii nu vor mai fi nevoiți să parcurgă zeci de km pentru a putea face investigații sau procura medicamente.

Menționăm că Oficiul Medicului de Familie din Zahorna a fost renovat cu suportul Ministerului Sănătății și Băncii Mondiale, care au alocat în acest sens 1 mln. 500 mii lei. De cealaltă parte, Oficiul Medicului de Familie Şipca a fost reconstruit capital din contul mijloacelor fondului de dezvoltare şi modernizare a IMSP de la CNAM, cu contribuţia Consiliului Raional şi a Centrului de Sănătate Şoldăneşti.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte