Fotbal, Andra și Einstein

Antidot

Ieri-seară, jucând în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal 2014, naționala Republicii Moldova a bătut cu 5-2 reprezentativa Muntenegrului. Neașteptat-impresionantul scor obținut de fotbaliștii noștri la Podgorica a fost atât de zguduitor - în sensul bun al cuvântului, de această dată-, încât cele două cutremure consecutive, unul venind de la Vrancea și altul de la Galați, produse cam în același timp când se băteau nesperatele, de regulă, goluri, ne-au părut o inocentă legănare. Și nu exclud că, de n-ar fi fost presa și Facebook-ul, am fi putut nici să nu știm de existența mișcărilor tectonice.

Lumea s-a bucurat și eu m-am bucurat pentru cei care s-au bucurat, chiar dacă nu apucasem să mă uit la meci. Și mi-am dat seama, a câta oară, cât de relativ e totul pe lumea asta.Ce dacă, fiind ultimul meci din grupă, cu cele 11 puncte acumulate ne-am plasat doar pe locul cinci, penultimul? Pentru noi, până aici a mers campionatul - în schimb, am arătat că putem ȘI să câștigăm!

Einstein a spus încă acum un secol că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, deși se supun acelorași legi fizice. Păi, privite în timp și de la distanță, diferența dintre un meci de fotbal pierdut și unul câștigat e făcută de scor, iar iminentele emoții și înjurături pentru 11 oameni timp de 90 de minute sunt doar un condiment. Tot Einstein, probabil, ar putea să ne spună dacă Andra, în recitalul său susținut de Hramul Chișinăului, a fost îmbrăcată sau nu prea… Dacă vinul „și altele” care s-au consumat în această zi de sărbătoare au fost „mult” sau „puțin”. Și, în general, dacă bețivii „noștri” sunt mai bețivi decât „ai lor”…

Republica Moldova e relativă prin însăși esența ei, se pare. Independentă și nu prea. Europeană și nu prea. Săracă și nu prea. Un „nu prea” ce ar putea să însoțească mai totul în țara asta. Bine că măcar eticheta de „cea mai săracă din Europa” ne-a fost scoasă… Nu de alta, dar, de ani de zile, statisticile spun una, ziarele alta, în stradă se întâmplă a treia. Iar întrebarea pe care mi-a pus-o, cândva demult, un francez ce călătorea în trenul Chișinău-București - „cum se face că femeile voastre poartă pantofi de trei ori mai scumpi decât salariul pe care-l primesc?” - rămâne una actuală și astăzi, doar că poate fi extinsă, în progresii matematice sau geometrice (că nu mai știu care este deosebirea), cu referire la case, mașini, ceasuri și multe alte „bunătăți”.

Eeeh, nu știam eu pe atunci și n-a aflat nici francezul câte soacre autohtone vor ajunge să lucreze „la Italia” pentru a-și face ginerii-judecători „de la Moldova” posesori de castele!.. Totul e relativ, domnilor, foarte relativ…