Fost președinte Facebook: Am creat site-ul pentru a exploata VULNERABILITATEA umană. Dumnezeu știe cum ne afectează copiii
1763
Sursa: ziare.com Facebook a fost creat pentru a exploata „o vulnerabilitate în psihologia umană”, iar impactul asupra utilizatorilor, în special asupra copiilor, poate fi extrem de serios.
O spune chiar unul dintre cei care au ajutat compania să devină gigantul de astăzi, Sean Parker, președinte fondator al Facebook, care a strâns o avere de miliarde în mare parte datorită site-ului lui Mark Zuckerberg.
Parker, în prezent președinte al Institutului Parker de Imunoterapie a Cancerului, a participat la un eveniment organizat săptămâna aceasta în Philadelphia de site-ul de știri Axios, unde a vorbit despre progresele terapiilor pentru vindecarea cancerului. Cu acest prilej și într-un moment delicat pentru companiile de social media, a căror influență se află în centrul unei investigații în Congresul american, antreprenorul de 38 de ani a făcut câteva dezvăluiri în legătură cu metodele de creștere folosite la Facebook încă din fazele sale incipiente.
Când site-ul se afla la început, povestește Parker, erau oameni care îi spuneau că nu sunt pe rețele de socializare, deoarece prețuiesc interacțiunile din viața reală. „Vei fi”, le răspundea el.
„Nu știu dacă am înțeles cu adevărat consecințele a ceea ce spuneam”, a adăugat el, vorbind despre „consecințele neintenționate” care au apărut când Facebook a ajuns să aibă peste două miliarde de utilizatori.
„Îți transformă relația cu societatea, transformă relațiile dintre oameni. Probabil că interferează cu productivitatea în moduri surprinzătoare. Dumnezeu știe cum afectează creierul copiilor noștri”, a spus Parker.
Încă de la început, obiectivul a fost crearea unui produs care să provoace dependența.
„Cum îți consumăm cât mai mult din timp și din atenția conștientă”, a fost gândirea care a dus la crearea unor instrumente precum butonul „like”, a susținut Parker, echivalentul unei „mici doze de dopamină”", care îl încurajează pe utilizator să posteze mai mult.
„Este o buclă de feedback pentru validare socială, exact genul de lucru pe care un hacker ca mine l-ar crea, pentru că exploatezi o vulnerabilitate în psihologia umană”, a continuat el.
„Inventatorii, creatorii - că sunt eu, că e Mark Zuckerberg sau că e Kevin Systrom de la Instagram -, toți acești oameni au fost conștienți de asta. Și am făcut-o oricum”, a mai spus Parker, care are o avere estimată la 2,6 miliarde de dolari.
Parker, care anterior a fondat site-ul de partajare de fișiere Napster, s-a alăturat echipei Facebook în 2004, la cinci luni după ce site-ul a fost lansat, inițial doar pentru studenții de la Harvard.
Rolul său în transformarea Facebook dintr-un proiect studențesc într-o companie reală a fost vital, în cuvintele lui Zuckerberg.
În 2005, poliția a găsit cocaină într-o casă de vacanță închiriată de Parker, care a fost arestat. Deși ulterior nu a fost pus sub acuzare, scandalul nu a fost privit cu ochi buni de investitori, iar Parker a demisionat de la Facebook la scurt timp.
„Folosesc aceste platforme, nu mă las folosit de ele”, a mai susținut Parker în Philadelphia.
Surse: The Guardian, Business Insider, BBC
Sursa: ziare.com
14.02.2019
19:52
2778
Cum comentează Guvernul de la Chișinău declarațiile Facebook: „Nu verificăm activitatea pe conturile private de pe rețelele sociale ale angajaților”
30.01.2019
18:40
2881
AVERTIZARE // Dependență, la fel de periculoasă ca drogurile!
18.01.2019
19:30
3165
Veste incredibilă anunțată de șeful FACEBOOK chiar la începutul lui 2019!
15.01.2019
17:04
2870
Și-a bătut iubita cu BESTIALITATE dintr-un motiv absolut absurd
31.12.2018
08:02
3475
Un nou scandal la Facebook: Compania a expus fotografiile a ȘAPTE milioane de utilizatori fără permisiunea acestora
17.12.2018
20:04
2808
Într-o scrisoare deschisă, un doctor explică de ce le VERIFICĂ conturile de Facebook ale pacienților care au decedat
11.12.2018
17:01
2304
O victimă a VIOLENȚEI conjugale își povestește calvarul și face apel la susținerea femeilor care au avut astfel de experiențe
30.11.2018
07:30
3416
Agresivitatea online: ce ne facem?
28.11.2018
08:01
3200
Știrile medicale FALSE ne afectează serios sănătatea
23.11.2018
19:30
3224
Uz BARBAR al tehnologiei: O adolescentă VÂNDUTĂ pe Facebook, pentru 500 de VACI, trei MAŞINI şi 10.000 de dolari
13.04.2026
12:24
327
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
334
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
412
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1512
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1480
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1866
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
741
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
734
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
789
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
963
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1009
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1060
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1447
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1372
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1360
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1197
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1319
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1545
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1309
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1109
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1541
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1156
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1069
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1539
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1287
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














