Fost colonel SIS: Implicarea șefului statului în acțiunile de eliberare a cetățenilor moldoveni, luați ostatici în Afganistan, INACCEPTABILĂ
5106
captură Colonelul în rezervă al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Popescu, crede că este inacceptabil ca alte instituții ale statului, în afară de serviciile secrete, să se implice în acțiunile de eliberare a piloților moldoveni luați ostatici în Afganistan acum trei ani și jumătate.
Într-un interviu acordat agenţiei de ştiri Moldpres, Alexandru Popescu s-a referit la modul în care preşedintele Igor Dodon s-a implicat în cazul celor doi ostatici moldoveni, eliberaţi din Afganistan, dar blocaţi la Moscova.
Potrivit colonelului SIS, preşedintele ţării, ca şef al Consiliului Suprem de Securitate, trebuie doar să solicite acţiuni ferme din partea instituţiilor competente
„Preşedintele ţării trebuie să abordeze, să pună în discuţie acest subiect, la o şedinţă publică sau mai puţin publică, în cadrul căreia să solicite acţiuni sau propuneri. Implicarea nemijlocită a instituţiei prezidenţiale în acţiunile serviciilor secrete este inacceptabilă, deoarece sunt activităţi şi domenii specifice, în care Preşedinţia nu are competenţe”, a mai spus colonelul în rezervă.
Amintim că o delegaţie a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene se află la Moscova și aşteaptă deja de patru zile să aibă acces la cei doi piloţi moldoveni, eliberați din captivitate din Afganistan. Mai mult, reprezentanții Guvernului nici nu cunosc locul în care se află piloții.
Totodată, într-o notă de protest adresată Rusiei, MAEIE califică lipsa de colaborare a Moscovei drept o provocare, care prejudiciază serios relațiile bilaterale. Potrivit oficialilor de la Chişinău, situaţia riscă să devină una dramatică şi ar putea fi folosită în scopuri politice de către diferite persoane.
Pe de altă parte, Igor Ceaika, fiul procurorului general al Rusiei, a afirmat într-un interviu pentru presa de la Moscova că anume piloții moldoveni, aflați în custodia unui ONG pe care îl administrează, nu doresc să-i primească pe reprezentanții MAEIE, care vor să-i aducă la Chișinău.
18.02.2026
10:09
2378
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
26.09.2025
10:30
5885
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
19.08.2025
11:23
5539
VIDEO // Dodon a DECONSPIRAT Rusia pentru finanțarea cu bani grei a DESTABILIZĂRILOR puse la cale de condamnatul Șor: „Cei 3 000 de dolari sunt plătiți de Rusia, prin intermediul lui Șor”
01.08.2025
10:57
2147
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
25.07.2025
12:21
4807
Dodon visează o mare VICTORIE în alegerile parlamentare și aplică o PALMĂ celor din DIASPORĂ: „Să voteze doar cei care se înregistrează prealabil sau veniți acasă, măi copii... Au votat 300 000 de oameni, dar nimeni nu știe... Să vină acasă”
05.02.2025
14:29
3874
Igor Grosu, despre intențiile lui Dodon și Blocului „Alternativa” de a exclude diaspora din viața politică: „Kremlinul și exponenții săi înțeleg că, oricâte voturi ar cumpăra, nu ar putea învinge dorința moldovenilor de a trăi liber și prosper în UE”
17.10.2022
14:37
2791
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
10.10.2022
18:14
4774
Ministerul Apărării și Autoritatea Aeronautică Civilă au DECIS să NU închidă, deocamdată, spațiul aerian al R. Moldova, după ce trei rachete RUSEȘTI au pătruns ilegal pe teritoriul nostru. Măsuri suplimentare pentru „diminuarea riscurilor”
15.09.2022
10:59
29485
Maia Sandu, mesaj TRANȘAT pentru judecători, procurori, „HOȚII cei mari” și unele „personaje politice” cercetate penal: „Miza e prea mare ca să ne lăsăm învinși de acești dușmani. Sistemul trebuie curățat de URGENȚĂ”
18.10.2021
08:00
52088
Kozak vine la Chișinău, după ce Maia Sandu a IGNORAT îndemnurile lui Dodon să meargă la Moscova și să NEGOCIEZE un nou contract de furnizare a gazelor
20.03.2026
23:29
253
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
317
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
369
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
355
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
414
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
377
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
382
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
366
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
494
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
493
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
419
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
511
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
578
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
595
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
622
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
593
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
640
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
761
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
774
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
750
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
771
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
817
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
728
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
840
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
739
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














