Format NOU pentru „Ziua Vinului”, ediția din acest an. Unde va fi sărbătorită?
1735
Comisia pentru organizarea sărbătorii naţionale „Ziua Vinului” a decis astăzi că evenimentul din acest an va fi marcat într-un format nou.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât ca manifestările cultural-artistice, degustările şi vânzările să fie desfăşurate la fiecare vinărie în parte. Vinăriile care dispun de infrastructura necesară vor pregăti programe de sărbătoare pentru zilele pe 3 și 4 octombrie.
„Avem mai multe vinării cu infrastructură necesară. Administraţiile acestora se vor întâlni cu reprezentanții Federației de Promovare a Turismului. Mai avem două săptămâni, timp suficient să organizăm sărbătoarea la nivel înalt”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sula.
Oficialul a adăugat că la Aeroport și hoteluri, precum și în alte locuri din municipiul Chișinău, turiștii vor fi informați despre evenimentele care vor avea loc pe parcursul sărbătorii.
„Am avut o înţelegere ca colegii de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene să informeze toţi participanţii, inclusiv cei care deja au rezervări la hotele, la avion ca să poată să viziteze Moldova şi să sărbătorească Ziua Vinului”, a spus ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Preşedintele Uniunii Oenologilor din Republica Moldova, Gheorghe Arpentin, a confirmat că s-a luat decizia de a organiza sărbătoarea la fiecare întreprindere.
„Nu ne este însă de sărbătoare, chiar dacă avem un an bun, în condiţiile în care pieţele externe sunt blocate, iar ponderea exporturilor de vinuri a scăzut de la 25 la 8 la sută în total exporturi”.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















