FNT // Spectacolul „Domnișoara Iulia” al Teatrului Național „M. Eminescu” din Chișinău, aplaudat de publicul bucureștean
2842
Foto: Maria Ștefănescu Curatorii Festivalului Național de Teatru (18 - 28 octombrie 2024) au inclus modulul „Republica Moldova în FNT”, în cadrul căruia a fost prezentat spectacolul „Domnișoara Iulia” al Teatrului Național „Mihai Eminescu” (TNME) de la Chișinău. Sala Pictură a Teatrului Național București a fost arhiplină în cele două seri când s-a jucat producția TNME.
„Plasate între furcile caudine ale problemelor egalității genurilor și inegalității claselor, personajele par a nu se asculta, a nu se auzi și deci a nu se înțelege. Însă în scenele călău-victimă și victimă-călău ele interacționează perfect, mărgelele trecute de la Iulia la Jean simbolizând atât puterea, cât și fragilitatea lanțurilor supunerii. Regizoral, spectacolul e construit logic, simetric, ritmat, frazele-laitmotiv declamate de cele trei personaje punctând ideile-cheie, dar și împărțirea clară în scene și tablouri. Am plecat de la spectacol cu gândul la excelenta rezolvare a scenei finale ca un twin peaks, care m-a urmărit ceva timp, sunt sigură că și pe spectatorii din România”, a spus, impresionată de spectacol, Dorina Khalil-Butuicoc, doctor în studiul artelor și culturologie, pentru Ziarul NAȚIONAL.
„Mare ne-a fost bucuria, când în Sala Pictură, de la Teatrul Național București, au intrat Domnul Victor Rebengiuc și Domnul Emil Boroghină! Ni s-a luminat cerul, acești mari artiști ne-au dat aripi! Le suntem profund recunoscători pentru această generozitate, pentru această susținere și încurajare! Gratitudine, UNITER, pentru invitația la festival. Mulțumim curatorilor Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu pentru șansa de a fi în FNT!”, se menționează într-o postare a TNME pe o rețea de socializare.
Corina Rotaru: „FNT a fost o provocare pentru mine”
„Teatrul Național din București este imens, având 7 săli de teatru! Spre marea noastră bucurie, am jucat în sala Pictură, având 250 de locuri – era tocmai potrivită pentru spectacolul nostru. Parcă simțeam fiecare respirație a spectatorilor! Prezența lor făcea parte din spectacol. Le simțeam emoțiile care explodau odată cu noi! Asta ne-a dat încredere să jucăm cu toată forța.
Pot spune ferm că m-am simțit ca acasă la Teatrul Național București. Am avut posibilitatea să ne demonstrăm capacitățile actoricești în spectacolul ,,Domnișoara Iulia” de August Strindberg, în regia Luminiței Țâcu. Am văzut și câteva montări ample, puternice din România. FNT a fost din nou o provocare pentru mine! Le mulțumesc mult celor care au organizat acest eveniment!”, ne-a mărturisit actrița Corina Rotaru, interpretă a rolului principal, cel al Iuliei.

Foto: Maria Ștefănescu
Alexandru Pleșca: „Victor Rebengiuc mi-a spus că sunt un atlet al teatrului din Basarabia…”
Potrivit lui Alexandru Pleșca, FNT e un festival de mare calibru, cu tradiții, și „trebuie să fii în formă ca actor din toate punctele de vedere”.
„Am jucat două seri la rând, la TNB, am avut parte de un public cultivat, pe care nu-l iei cu șușanele. Spectatorii au urmărit cu atenție reprezentația, la un moment dat mi s-a părut că nu e nimeni în sală, nu se auzea nici un foșnet. Atât de bine am fost ascultați și primiți de către publicul din București!
După spectacol ne-au felicitat marele actor Victor Rebengiuc și Directorul Teatrului de la Craiova Emil Boroghină care au apreciat munca și talentul actorilor basarabeni și concepția regizorală. Am rămas profund impresionat de complimentul domnului Rebengiuc care mi-a zis ca sunt un atlet al teatrului din Basarabia. Nu m-am așteptat să mi se spună așa ceva!
FNT e un eveniment foarte important pentru noi. Pe lângă faptul că jucăm, mai vedem și pe ce treaptă ne poziționăm ca nivel, pe scena teatrală internațională”, a declarat Alexandru Pleșca, care a jucat rolul Jean din „Domnișoara Iulia, pentru Ziarul NAȚIONAL.

Foto: Florin Ghioca
Spectacolul „Domnișoara Iulia” de August Strindberg, în regia Luminiței Țâcu, cu Corina Rotaru, Alexandru Pleșca și Olga Guțu-Cucu în distribuție, e unul dintre cele mai îndrăgite de publicul de la Chișinău, montarea a obținut Premiul pentru cel mai bun spectacol de forme mici la Gala UNITEM 2024.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















