Fiscul raportează venituri mai MARI la buget în primele patru luni și depășire de AȘTEPTĂRI
2084
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a vărsat, în primele patru luni ale anului curent, peste 9,879 de miliarde de lei în bugetul de stat, cu 15 la sută mai mult ca în perioada similară a anului trecut.
Suma a depășit sarcina stabilită cu 325,9 milioane de lei sau cu 3,4%.
La bugetul de stat au fost încasate peste 4,5 miliarde de lei, cu 816,3 milioane de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.
La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 972 de milioane delei, ceea ce reprezintă cu 20,4 milioane mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, au fost acumulate venituri cu 42,3 milioane de lei mai puține sau cu 4,2% decât prevedea sarcina stabilită.
La bugetul asigurărilor sociale de stat, au fost încasate 3,345 de miliarde de lei, ceea ce constituie cu 435,1 milioane de lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 15,0%.
La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-a acumulat peste un miliard de lei. Și aici a fost atestată o creștere cu 8,8%, dar veniturile au fost cu un procent mai mic decât a avut fiscul în plan.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















