Filip, la Bruxelles: R. Moldova vrea să-și consolideze securitatea energetică prin integrarea în piața energetică a UE
1858
gov.md Guvernul R. Moldova acordă o atenție deosebită asigurării securității energetice a Republicii Moldova, implementării proiectelor de eficienţă energetică, precum şi valorificării surselor regenerabile de energie, iar reformele din acest sector sunt prevăzute și în Programul negociat cu Fondul Monetar Internaţional.
Declarația îi aparține premierului Pavel Filip și a fost făcută astăzi, la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, cei doi oficiali au menționat oportunitatea consolidării securităţii energetice a Republicii Moldova prin integrarea în piaţa energetică comunitară, remarcând faptul că autorităţile de la Chişinău au adoptat în lectură finală noua legw a energeticii, în strictă conformitate cu recomandările Comunităţii Energetice, care vin să transpună pachetul III energetic și să consolideze independenţa Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.
„Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat că prioritatea de bază, dar şi principala provocare pentru Republica Moldova rămâne a fi dezvoltarea proiectelor de interconectare. Pe partea de gaz natural a fost reiterată importanţa extinderii gazoductului Iaşi-Ungheni către Chişinău. La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică a reconfirmat disponibilitatea UE de a susţine financiar construcţia acestei conducte. În ceea ce priveşte energia electrică, partea moldovenească a prezentat ultimele date privind realizarea proiectului Isaccea-Vulcăneşti-Chişinău”, arată sursa citată.
Menționăm că premierul Pavel Filip întreprinde, în perioada 27-30 noiembrie curent, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va avea întrevederi cu oficiali de rang înalt, între care: președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, președintele Parlamentului European, Martin Schulz şi președintele Consiliului European, Donald Tusk. Totodată, Pavel Filip se va întâlni cu mai mulţi comisari europeni, între care Federica Mogherini, Johannes Hahn, Maros Sefcovic,Vladis Dombrovskis.
„Șeful Cabinetului de ministri va vorbi partenerilor europeni despre progresele în materie de reforme ale Moldovei și va confirma totodată continuarea parcursului european, țara având o majoritate parlamentară dedicată interesului național și promisiunilor asumate”, anunță Guvernul.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















