Stiri
Nicolae TIMOFTI, președintele RM: „Avem experiența anului 2011, când au apărut aceste probleme cu raiderii, termen care în legislația noastră nici nu este prevăzut”.
Și dacă nu-i prevăzut termenul în legislație, însemnă că raiderii nici nu există?
Dorin CHIRTOACĂ, primar general al capitalei: „Să dea Domnul ca Europa să închidă în continuare ochii la hoțiile care se fac la noi și neregulile care se întâmplă”.
Aveți dreptate. Hoții și nereguli ca la voi în Primărie mai rar…
Mihai GHIMPU, liderul PL: „Dacă un membru de partid a furat, a luat bani, înseamnă că partidul este vinovat? Nu. Partidul poate fi vinovat dacă a încheiat un contract”.
Puteți să numiți contractele semnate de PL?
Vladimir VORONIN, liderul PCRM: „Aceeaşi muzică, acelaşi banditism şi aceeaşi mafie. Trebuie să existe o moralitate. De ce se văd toţi ca şi cum s-au născut miniştri şi nacealnici, de se ţin atât de aceste funcţii?”.
Știu ei bine de ce se țin. Iar dvs. știți chiar foarte bine.
Valeriu COSARCIUC, copreședintele PPRM: „Este primordial de promovat tranzacționarea electronică, susținerea gospodăriilor țărănești mici, modificarea regulamentului cu privire la subvenționare, eliminarea plăților pentru antreprenori, plafonarea compensațiilor pentru diferite categorii sociale și altele”.
Ați mai zis că programul Guvernului e balamuc. Atunci, fraza dvs. de mai sus e balamuc curat. Puteți folosi sloganul electoral: Fiecărui țăran câte un iPhone!
Valeriu STRELEȚ, liderul fracțiunii PLDM: „Eu cred că acest subiect va fi discutat într-un timp foarte apropiat. El a fost discutat în cadrul noii alianţe. Multe lucruri au fost discutate”.
A fost discutat, va fi discutat… De discuții sunteți buni. Poate totuși găsiți un subiect care va fi și rezolvat?
Fiecărui țăran câte un iPhone!
Politică
14.06.2013
13:58
1153

Stiri relevante
16.05.2024
15:21
12576
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
11.07.2021
20:57
28238
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
09.06.2021
15:14
27894
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
11.01.2021
09:01
39233
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
17.12.2020
09:43
26905
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
11.11.2020
17:38
7974
DOC // Procuratura Generală și SIS ar putea INVESTIGA cazul privind tirajul de zeci de mii de ziare electorale pentru Igor Dodon
01.07.2020
18:39
8176
Maia Sandu CONDAMNĂ sechestrarea lui Gațcan și vine cu SOLUȚIA pentru a pune punct acestui dezmăț: „Este foarte grav fenomenul de azi – mai întâi îl fac pe Gațcan deputat de Hâncești, apoi îl închid în beciuri”
28.06.2020
19:15
5514
VIDEO, FOTO // „Dodon a trimis un adevărat DESANT de poliție împotriva copiilor la „OrheiLand”, ACUZĂ Partidul „ȘOR”. „Este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în R. Moldova”
03.06.2020
19:24
6715
Aurelia Peru-Balan: „Chicoismul” și lamentările opoziției „de mămăligă”
02.06.2020
15:17
5330
Sturza, despre premierul Chicu: „Campion la INEPȚII. Cu cine se va mai „RĂZBOI”? Cetățenii, bolnavii, medicii, biserica, funcționarii europeni, România au trecut deja prin „FB”-ul lui. Cine e următorul? Dodon?”
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
Top stiri
12.11.2026
23:26
225
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
316
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
321
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
321
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
327
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
357
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
395
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
492
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
400
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
478
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
440
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
552
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
433
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
457
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
460
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
465
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
525
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
468
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
460
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
576
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
528
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
524
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
448
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
449
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
528
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
457
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri