Stiri

Fetiţă de 5 ani, UCISĂ de rebeli în estul Ucrainei. Se îndrepta cu mama ei spre dispensar

Știri 15.11.2014 13:40 Vizualizări1891
Fetiţă de 5 ani, UCISĂ de rebeli în estul Ucrainei. Se îndrepta cu mama ei spre dispensar pressalert.ro

Şase persoane, între care o fetiţă în vârstă de cinci ani, au fost ucise vineri în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile de la Kiev.

Fetiţa în vârstă de cinci ani a fost ucisă, iar mama sa rănită, vineri, într-un atac cu mortieră care a avut loc în regiunea separatistă prorusă Luhansk, au anunţat autorităţile de la Kiev, acuzându-i pe rebeli pentru atac.

În plus, patru militari şi-au pierdut viaţa, iar alţii cinci au fost răniţi, a anunţat Statul Major ucrainean pentru operaţiuni în Est.

Într-un incident separat, un angajat al unei mine de cărbune a murit, iar alţi doi muncitori au fost răniţi atunci când un obuz a atins o staţie de pompare în care lucrau, a anunţat DTEK, o companie minieră controlată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov.

"Combatanţii din autoproclamata republică Luhansk care au ocupat poziţii la Slovianoserbsk au lansat un atac cu mortiere asupra satului Triohizbenka. O fetiţă în vârstă de cinci ani a fost ucisă, iar mama sa a fost grav rănită", a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, Andrii Lisenko, citat de Mediafax.

Drama a avut loc în momentul în care fetiţa şi mama sa se aflau în drum spre un dispensar, a adăugat guvernatorul regiunii Luhansk, Ghennadi Moskal.

"Unul dintre obuze a explodat în apropiere", a afirmat el, adăugând că militarii ucraineni încercau să o transporte la spital pe mama fetiţei.

Potrivit guvernatorului Ghennadi Moskal, localitatea Triohizbenka este una dintre ţintele permanente ale rebelilor proruşi. "Ei ştiu că acolo au rămas civili, dar continuă să tragă cu mortiere şi lansatoare de rachete multiple Grad", a precizat el.

Situaţia din estul Ucrainei s-a deteriorat în ultimele zile, provocând temeri în legătură cu riscul unui război total odată cu sosirea trupelor şi tancurilor ruse, confirmată de NATO.

Moscova, care a respins orice implicare în conflictul soldat cu peste 4 000 de morţi de la jumătatea lunii aprilie, a negat vehement informaţiile cu privire la prezenţa trupelor ruse în estul Ucrainei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.09.2026 12.09.2026 12:57 395 Horoscopul zilei 12.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri