Expoziția „Trenul durerii” mai este deschisă până la 31 iulie. Mii de vizitatori au urcat în vagoanele ce ne amintesc de calvarul deportărilor în Siberia
2965
Fluxul de vizitatori ai expoziției „Trenul durerii” din Piața Marii Adunări Naționale nu s-a întrerupt pe parcursul lunii iulie 2024. De la 9 dimineața până la 21.00, în fiecare zi, mii de oameni au urcat în cele două vagoane instalate în inima capitalei, pentru a vedea exponate, cărți, obiecte ale celor ridicați, materiale documentare, secvențe video despre tragedia deportărilor în Siberia. Inaugurată pe 6 iulie, expoziția va mai fi deschisă până miercuri, 31 iulie curent.
Vagoane încărcate cu amintiri dureroase
Expoziția „Trenul Durerii” se află la cea de-a doua ediție. În acest an a fost prezentată într-un format nou, cu elemente digitale și grafice, conținut multimedia, fotografii și istorii din viața familiilor deportate. De asemenea, în cele două vagoane a fost amenajată o bibliotecă cu volume de referință, iar vizitatorii își puteau găsi în Cartea Memoriei numele rudelor deportate.
În acest an s-au împlinit 75 de ani de la deportările din 6 - 9 iulie 1949, cel mai mare val al deportărilor de pe teritoriul actualei Republici Moldova. Au fost ridicați, în acele zile nefaste, 36 de mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3 071 de camioane și 1 736 de vagoane folosite la transportarea vitelor.
Un film zguduitor care ne-a transportat în vara calvarului din 1949
Vineri și sâmbătă, pe 26 și 27 iulie, publicul a avut prilejul să vadă în aer liber, în fața vagoanelor, un film zguduitor despre deportări, „Siberia din oase”. Așezați pe scaune improvizate sau pe treptele clădirii Guvernului R. Moldova, în preajma monumentului dedicat deportaților, oamenii au urmărit cu respirația tăiată această producție cinematografică realizată în 2019 care ne apropie de suferințele deportaților și ne ajută să înțelegem că rănile lor nu se vindecă, ele se transmit din generație în generație.
Filmul este o producție OWH Studio, în regia Leontinei Vatamanu, și include confesiunile a patru protagoniști care au fost ridicați și trimiși forțat în Siberia, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949. Fiecare episod e o istorie separată, iar în ansamblu ele redau ororile prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă.
„Siberia din oase” este o docudramă, toate întâmplările din acest film sunt adevărate.

Leontina Vatamanu: „E un film pentru recuperarea memoriei”
Potrivit producătorului, Virgiliu Mărgineanu, acest film este un document „despre noi și țara noastră”.
„E un film-manifest, un film pentru recuperarea memoriei, un film născut din suferință. Pentru mine au fost întâlniri și filmări cu lacrimi. Lacrimi de durere și compasiune, șterse cu pumnii încleștați, pentru că toată această umilință și cruzime trezește revolta, ca orice nedreptate comisă față de cei dragi – părinții și străpărinții noștri”, subliniază regizoarea Leontina Vatamanu, care este și autoarea scenariului.

Protagoniștii acestei producții cinematografice sunt Elena Curicheru-Vatamanu (mama Leontinei Vatamanu), Ion Radu, Gavril Boian și Margareta Spânu-Cemârtan, ei povestesc ce li s-a întâmplat în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 (pe atunci erau copii) și după deportare. Cu voci sugrumate de un plâns abia stăpânit, ei ne vorbesc cum au fost treziți, amenințați cu armele, umiliți, loviți, împinși în camioane și apoi în vagoane pentru vite, cum au trăit în Siberia și cum, reveniți în satele lor după moartea lui Stalin, s-au pomenit fără case, fără gospodării, dar au avut curajul de a rezista, de a-și împlini cu demnitate destinul.
În roluri au fost distribuiţi actori profesioniști și amatori: Ionela Blănaru, Andrei Carp, Samson Hatman, Alexandra Ungureanu, Eugenia Butnaru, Ion Marcoci, Ion Coșeru, Maria Mardare-Fusu, Cornelia Suveică, Valentina Ostap, Vlada Cazanoi, Ciprian Răcilă, Rada Ixari, Mihaela Damian, Petru Oistric, Ioana Hatman, Sofia Oistric, Grigore Bechet, Margareta Nazarchevici, Constantin Adam, Stanislav Cotorobai, Alexandru Mărgineanu, Constantin Stavrat, Zinaida Bolea ş.a.
Maria Mardare-Fusu: „M-am născut în Siberia, acolo au rămas anii de tinerețe ai părinților mei”
Unul dintre rolurile din film a fost interpretat de cunoscuta pictoriță Maria Mardare-Fusu.
„Chiar de la bun început, am înţeles că e vorba despre un film binecuvântat de Dumnezeu. Eu aveam rolul unei femei care o ia pe fetița rămasă singură după ridicarea buneilor săi și o duce la gară cu speranța de a-i întâlni. Am acceptat invitația doamnei Leontina Vatamanu, pentru că am şi eu cuvântul meu despre Siberia, e și povestea mea, a părinților mei, a buneilor, a neamului meu. Nu e nimic mai îngrozitor decât frica din noaptea aceea, bătaia cumplită în geam!!! Nu găsesc cuvinte pentru tragedia aceea… să fii despărțită de copilul tău, de ai tai, să ți se ia casa, să fie transformate bisericile în hambare și mai rău… să fie arse icoanele… Doamne, ce-a fost asta?! Noi n-avem dreptul la tăcere! Despre aceasta ne vorbește filmul „Siberia din oase”, ne-a spus Maria Mardare-Fusu.
Pictorița ne-a povestit despre starea ei sufletească din timpul filmărilor.
„În timpul filmărilor, am avut parte de un moment când m-am simţit străpunsă în inimă şi suflet… Scena la gară, cu trenurile în aşteptare, cu vagoanele pline de întuneric… Când am dat cu ochii de acea privelişte îngrozitoare, am izbucnit în plâns, simțeam un tremur prin tot corpul… Aievea i-am văzut pe buneii mei cu copiii lor – viitorii mei părinţi, în acea zi, în faţa unor trenuri pentru transportat animale. M-am născut în Siberia, regiunea Tiumen, la poalele munților Ural, unde începe Câmpia Siberiană, în satul Razdolie, raionul Armizon. Acolo au rămas anii de tinerețe ai părinților mei, ai buneilor din partea mamei și a tatei. Aveam un an și jumătate când ne-am întors în Moldova, după șapte ani de deportare”, ne-a mărturisit Maria Mardare-Fusu.
După proiecția de sâmbătă, regizoarea Leontina Vatamanu a mărturisit că unul dintre spectatori s-a apropiat de ea, i-a mulțumit pentru film și i-a spus: „Ion Vatamanu a ținut discursuri memorabile în această piață, iar tu, fiica lui, proiectezi aici filme! E un altfel de discurs despre durerile noastre”.
17.05.2026
08:28
491
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
611
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1313
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
837
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
789
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
822
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1427
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
740
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1505
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
721
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
17.05.2026
08:28
480
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
592
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1304
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
829
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
784
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
815
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1421
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
735
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1502
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
716
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
791
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
767
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1519
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
771
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
953
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
868
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
911
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
936
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
1058
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
903
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
1056
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
844
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
910
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
876
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
1012
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














