Stiri

EXPORT // Aproape jumătate din produsele R. Moldova, VÂNDUTE în România și Ucraina anul trecut: Exporturile către Rusia au scăzut cu 31,2% în 2022. Ce producem și vindem în afară?

Actualitate 21.02.2023 13:04 Vizualizări2214
EXPORT // Aproape jumătate din produsele R. Moldova, VÂNDUTE în România și Ucraina anul trecut: Exporturile către Rusia au scăzut cu 31,2% în 2022. Ce producem și vindem în afară?

Statele vecine România și Ucraina, precum și celelalte țări-membre ale Uniunii Europene reprezintă principala piață de desfacere pentru produsele din R. Moldova.

Pe parcursul anului trecut, 75,2% dintre mărfurile autohtone au fost vândute în UE (58,6%, dintre care în România 28,6%) și Ucraina (16,6%).

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că exporturile de mărfuri au însumat anul trecut peste 4,335 de miliarde de dolari, cu 37,9% mai mult decât în 2021. Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 2,966 de miliarde de dolari, în creștere cu 21,9% față de anul 2021, restul fiind reexporturi.

Pe piața UE am vândut mărfuri care au depășit valoarea de 2,54 de miliarde de dolari, cu 32,3% mai mult comparativ cu anul 2021.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI în anul 2022 au avut o valoare de 1,043 de miliarde de dolari SUA , care echivalează cu o cotă de 24,1% în totalul exporturilor.



În topul celor cinci state care cumpără cele mai multe produse moldovenești se află România - 28,6% din totalul exporturilor, Ucraina - 16,6%, Italia - 7,6%, Turcia - 7% și Germania - 5,3%.



Potrivit BNS, livrările de mărfuri către Ucraina s-au majorat în anul trecut de 7,8 ori, fiind generate, în principal, de creșterea livrărilor (reexporturilor) de produse petroliere și gaze lichefiate, cu 48,9% către România, cu 38% către Italia, cu 32% către Cehia etc. Totuși, livrările către Iran au crescut anul trecut de peste 2 910 ori, datorită unor livrări semnificative de ulei de semințe de floarea-soarelui.

În același timp, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Elveția cu 45,7%, Spania - cu 31,6%, în Federația Rusă - 31,2%, Grecia - 25,8%, Germania - 6% etc.

Datele oficiale mai arată că în anul 2022 s-au majorat exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 36,8 ori, datorită creșterii reexporturilor în Ucraina de 53,7 ori), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 3,1 ori), semințe și fructe oleaginoase (+52,7%), cereale și preparate pe bază de cereale (+12,7%), legume și fructe (+14,3%), vehicule rutiere, preponderent reexporturi (+55,2%), articole din minerale nemetalice (+40,8%), hrană destinată animalelor (de 1,8 ori), îmbrăcăminte și accesorii (+8,2%), produse chimice organice (+37,0%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (de 2,8 ori), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+15,1%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (de 1,7 ori), produse chimice anorganice (de 5,6 ori), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+1,3%), uleiuri esențiale și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+46,3%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (de 3,6 ori), încălțăminte (+11,6%), materiale plastice prelucrate (de 2,2 ori), produse lactate și ouă de păsări (+33,8%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+25,6%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (de 2,4 ori), influențând creșterea pe total exporturi cu 39,8%.

Totodată, în anul trecut am vândut peste hotare mai puține produse medicinale și farmaceutice (-47,2%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-36,1%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-7,9%), mobilă și părțile ei (-7,5%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-19,2%), carne și preparate din carne (-43,1%), fier și oțel (-23,2%), atenuând majorarea pe total exporturi cu 3,6%.



Biroul Național de Statistică informează că, în anul 2022, importurile de mărfuri au depășit suma de 9,219 de miliarde de dolari, cu 28,5% mai mult ca în 2021. Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în anul 2022 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 4,884 de miliarde de dolari sau cu 851,7 milioane dolari sau 21,1% mai mult decât în anul 2021.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 715 Horoscopul zilei 29.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri