Expertul în energetică Sergiu Tofilat despre tarife, compensaţii și firme-căpuşă
5942
Pe fonul majorării tarifelor şi nemulţumirii oamenilor, observ o lipsă de comunicare din partea autorităţilor, în special ANRE. Nimeni nu explică ce se întâmplă.
Vom analiza câteva aspecte mai importante.
Cauzele problemei
Tarifele sunt un subiect sensibil şi foarte politizat din câteva motive: (1) oamenii au venituri mici şi nu li se oferă compensaţii ca să poată achita facturile; (2) tarifele sunt nejustificate şi includ costuri ascunse; (3) operatorii comit abuzuri, iar ANRE nu intervine suficient să protejeze consumatorii.
Atâta timp cât nu vor fi rezolvate aceste probleme în ansamblu, tarifele vor provoca în continuare nemulţumirea oamenilor. Când vorbesc de ANRE, mă refer la conducerea instituţiei, care în ultimii 5 ani a reprezentat interesele personale ale câtorva oameni din Partidul Democrat.
Pentru ce plătim, ce include tariful?
Simplu vorbind, sunt două componente: costul de achiziţie al energiei (sau gazelor) şi cheltuielile de livrare de la graniţă până la consumatori. Să le analizăm pe rând.
R. Moldova importă 80% din energie şi 100% din gaze. Depindem de preţul de import, care variază anual sau trimestrial. Deoarece plătim în dolari, trebuie să ţinem cont şi de rata de schimb. Noi nu putem influienţa preţul de achiziţie. Dar putem crea concurenţă: să construim interconexiuni ca să putem procura din mai multe surse, acolo unde este mai ieftin.
În schimb cheltuielile de livrare le stabileşte ANRE, iată aici trebuie să facem ordine. Ce includ ele: pierderi de energie/gaze în reţele, materiale şi cheltuieli de întreţinere a reţelelor, amortizarea investiţiilor, salarii, costurile de facturare. Anume aici se comit cele mai mari abuzuri. Ca să facem ordine în aceste costuri, ANRE trebuie să efectueze audit la toate întreprinderile reglementate şi să excludă din tarif cheltuielile nejustificate.
Sunt justificate tarifele?
Nu, fiindcă cheltuielile de livrare trebuie reduse. Nu s-a efectuat audit la operatori şi n-au fost excluse costurile nejustificate. În genere trebuie introduse în lege douăprevederi: (1) înainte de aprobarea tarifelor ANRE să efectueze audit la operatori şi (2) Ministerul Protecţiei Sociale (MSMPS) în comun cu MinFin şi autorităţile locale să prezinte un mecanism de compensaţii pentru consumatorii care au venituri mici. Obţinerea compensaţiilor trebuie să fie simplă şi clară, să nu alerge consumatorii după 10-15 certificate de tot soiul.
Nu e suficient să aprobi tarife noi, trebuie să oferi consumatorilor posibilitatea să-şi poată plăti facturile.
Mai există firmele-căpuşă?
Ultima firmă-căpuşă, „Energokapital”, a fost eliminată în martie 2017. După ce am sesizat instituţiile europene împreună cu mai mulţi colegi, pe 5 ianuarie 2017 Secretariatul Comunităţii Energetice a elaborat un ghid privind organizarea licitaţiilor de procurare a energiei (https://www.energy-community.org/…/Energy-C…/2017/01/05.html). Acest ghid este aprobat de Ministerul Economiei, dar are caracter de recomandare. De atunci se organizează licitaţii în fiecare an. Însă problema nu e soluţionată definitiv, deoarece întreprinderea de stat „Energocom” nu respectă aceste reguli.
Anume „Energocom” semnează contract cu centralele electrice din Ucraina şi regiunea transnistreană, după care revinde energia către FEE Nord şi GasNatural Fenosa FE. ANRE trebuie să aprobe regulile pieţei, care să fie obligatorii pentru toţi. Atunci nu vor mai exista intermediari.
Putem avea tarife mai mici?
Pe fonul majorării preţului de import la energie şi în special la gaze putem să-l numim şef la ANRE şi pe Papa de la Roma, dar asta nu va duce la scăderea tarifelor. Nimeni n-o să ne livreze energie sau gaze pe datorie. Nu există tarife mari sau tarife mici. Tarifele trebuie stabilite corect şi transparent, să includă doar costurile justificate.
Când va fi efectuat audit la operatori?
Operatori sunt mulţi, de aceea trebuie de început acolo unde situaţia e mai gravă – la „Moldovagaz”. Va fi dificil, dar nu imposibil să „convingem” ANRE să efectueze acest control. Dacă nu vor dori, vom cere demisia lor, inclusiv şi în stradă, dacă va fi necesar.
Probleme în sectorul energetic s-au acumulat mai bine de 20 de ani. Ele trebuie prioritizate, după care trebuie elaborat un plan de acţiuni, cu termeni de realizare. O propunere în acest sens a fost expusă de colegi în analiza la proiectul planului de acţiuni a Guvernului, transmisă autorităţilor zilele trecute: https://watchdog.md/…/proiectul-planului-de-actiuni-a-guve…/.
Text de Sergiu Tofilat, expert în energetică
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















