Expert economic: „Piața asigurărilor, în creștere cu 15% în primul trimestru din 2019”
1502
adevarul.ro Numărul contractelor de asigurare, înregistrate până la finele lunii martie curent, a înregistrat o creștere cu 4% față de situația de la finele anului trecut. De asemenea, în primul trimestru al anului curent numărul contractelor de asigurare a crescut cu 15 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, afirmă expertul economic Viorel Gârbu.
Contractele de asigurare de răspundere civilă auto au deținut, în primul trimestru, o pondere de 77% din numărul total al contractelor de asigurare, reprezentând astfel principală activitate de asigurare din R. Moldova.
Făcând referință la datele anului 2018, Gârbu spune că activitatea de asigurare respectivă a reprezentat 47% din totalul primelor brute de asigurare subscrise.
Aproximativ 71% din numărul contractelor de asigurare au revenit primilor cinci cei mai importanți asiguratori, dintr-un total de 17 cât au fost la finele lunii martie curent.
„Deși în ultimii ani domeniul asigurărilor a cunoscut o dezvoltare în R. Moldova, importanța acestuia pentru economia națională este de 10 ori mai mică față de economiile dezvoltate. Volumul primelor brute subscrise a crescut de la 914 milioane de lei în 2010, la 1,5 miliarde de lei în 2018. Totuși, ca pondere în PIB, indicatorul vizat se află într-o continuă descreștere. Dacă în statele dezvoltate volumul primelor brute subscrise reprezintă circa 8-9% din PIB, în R. Moldova volumul primelor brute subscrise a reprezentat în anul 2018 doar 0,8% din PIB, față de 1,06% cât a fost în 2010”, precizează Viorel Gârbu.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















