Exemplul Angelei
2653
gazetabt.ro Viața de la zero // Deși i-a fost greu să ia o decizie, și-a luat copilul în brațe și a fugit din casa în care era agresată în fiecare zi. Astăzi, nu regretă nimic
Angela Moraru este o tânără mămă care a trecut prin chinuri groaznice alături de soțul său. Scandalurile și bătăile își făceau loc aproape în fiecare zi în casa lor. Însă, aceasta a avut curajul de a pune capăt nefericirii sale și a-și începe viața de la zero, cu un copil alături.
Povestea Angelei dintr-un sat din raionul Șoldănești a început acum cinci ani, când a spus „Da” în fața altarului. La doar 18 ani, a cunoscut adevăratele greutăți ale vieții. Împreună cu soțul ei au muncit mult pentru a-și construi un cămin. Peste trei ani, Angela a adus pe lume o fetiță. Viața își urma cursul firesc, până când soțul împreună cu soacra au început să consume alcool în fiecare seară. Certurile nu lipseau în nicio zi și deveneau tot mai urâte, iar din cauza geloziei Angela a început să fie agresată fizic. „Mă bătea foarte tare cu pumnii, iar eu răbdam toată această durere”, spune ea. Unicul sprijin de care avea parte era cel al mamei sale, plecată de patru ani în Israel, care era doar unul mai mult financiar.
Cel mai mult suferea fiica
„De fiecare dată când se isca un scandal între mine și soțul meu, cel mai mult suferea fiica noastră. Nu puteam să o las singură, pentru că era prea mică. Cu ochii speriați și în lacrimi, se ascundea mereu după mine. Încercam de fiecare dată să o protejez, nu puteam permite ca și ea să fie bătută de tatăl său. Eram conștientă că numai divorțul m-ar putea scăpa de acest chin, dar nu aveam unde să mă duc să trăiesc. De câte ori încercam să fug de acasă, eram amenințată că nu mă voi mai putea întoarce. Un alt motiv care mă ținea acasă era bunica care locuia împreună cu noi și era paralizată la pat. Nu puteam să o las și să plec, așa că suportam aproape în fiecare zi umilințele din partea lui. Erau zile în care speram că își va schimba comportamentul, însă în zadar. Pe zi ce trecea, consuma din ce în ce mai mult alcool, iar situația devenise una insuportabilă”, povestește Angela calvarul prin care a trecut.
Și-a luat inima în dinți și a plecat de acasă
După ce a decedat bunica, nu o mai ținea legată nimic de acel loc. Voia să plece cu orice preț de acolo, își zicea că nu-i trebuie nici acea jumate de casă care îi aparținea. Lipsea doar acel curaj de a divorța. „Încă îl mai iubeam, în ciuda celor întâmplate. Dar fiica mea devenise cea mai importantă pentru mine și pentru binele ei eram în stare de orice. Așa că, într-o zi, am depus actele pentru divorț și eram din ce în ce mai hotărâtă să-mi fac bagajele și să plec din acea casă pentru totdeauna. Reacția soțului când a aflat de divorț a fost una la care mă așteptam. A început să mă insulte și să îmi dorească tot răul din lume”, zice femeia. Chiar dacă o durea plecarea din casa în care a muncit, și-a zis că așa e cel mai bine, în primul rând, pentru fiica ei. A venit
A găsit fericirea
Neavând studii superioare și cu un copil de doar un an și jumătate în brațe, îi era aproape imposibil să își găsească ceva de lucru. Abia peste vreo trei luni a fost acceptată ca vânzătoare la o piață din capitală. „Acei oameni cu sufletul mare m-au ajutat foarte mult atât pe mine, cât și pe fetița mea. Am primit multe haine care mi-au prins foarte bine. Acum trăiesc doar cu fiica mea în liniște și pace, fără țipete și bătăi. Însă, sunt sigură că acele imagini în care tatăl ei mă bătea au rămas în mintea ei. Sper, cu timpul, să dispară nu doar acele imagini, ci și acele răni pe care mi le-a lăsat mie în suflet”, se îmbărbătează Angela care are un mesaj pentru toate femeile agresate: găsiți puterea să nu mai suportați umilințele.
Veronica Racu
29.01.2019
07:30
3686
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3259
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3220
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2905
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4582
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4488
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4125
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3854
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2980
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2096
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3844
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1833
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
11.04.2026
17:40
59
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
503
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
775
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
742
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
715
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
707
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
739
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
898
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
720
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
655
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
853
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
710
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
640
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1000
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
802
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
899
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
900
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
899
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
821
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1045
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1069
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
964
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
889
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
800
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
893
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














