EXCLUSIV // 27 august 1991: Pașii lui Ion Hadârcă, șeful Guvernului din EXIL în acea perioadă

Pe 27 august 2021 se împlinesc exact 30 de ani de la votarea Declarației de Independență a R. Moldova, document prin care republica noastră se desprindea de URSS. Poetul și politicianul Ion Hadârcă a fost, în acea perioadă a Renașterii Naționale, în epicentrul evenimentelor, inclusiv la Kremlin - cerând și obținând condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în România - ca șef al Guvernului moldovenesc în exil, sau în Parlament - convingând deputații să voteze „Deșteaptă-te, române!” drept imn al R. Moldova.

Pe 19 august 1991, pe fundalul evenimentelor de la Moscova, la Chișinău a fost convocat prezidiumul Parlamentului care a ajuns la concluzia că este vorba despre o lovitură de stat. În aceeași zi, Ion Hadârcă a anunțat la radioul național, la ora 14.00, despre lovitura de stat de la Moscova. Tot atunci, a fost creat un guvern care a plecat în exil în România, în frunte cu Ion Hadârcă, în caz că urma să fim ocupați de către Armata a 14-a rusească din Transnistria. În România, Ion Hadârcă a cerut Unirea, dar la scurt timp și-a „înecat” proiectul de declarație a Unirii în Prut.

Ce a făcut Ion Hadârcă în acea perioadă zbuciumată pentru istoria R. Moldova, citiți în scurtele memorii ale fostului deputat al Parlamentului Independenței scrise la solicitarea Ziarului NAȚIONAL, o adevărată lecție de istorie de la cel care a contribuit decisiv în ceea ce privește eliberarea românilor basarabeni de sub ocupația sovietică.

Ion Hadârcă, fondatorul și primul președinte al Frontului Popular din Moldova în perioada anilor 1989 - 1992, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 și 1998 și din 2009 până în 2014, dar și senator în Parlamentul României din 2016 până în 2020:

Pentru a surprinde coerența și direcția pașilor mei puțin numeroși, dar apăsați, din acea memorabilă zi de 27 august 1991, trebuie să rebobinăm filmul pașilor anteriori care au pregătit în mare măsură evenimentele acelei zile istorice…

Anul 1987. 18-19 mai. Noapte furtunoasă de la Uniunea Scriitorilor, când scriitorii acordă vot de blam conducerii partidului falit din republică, cer și obțin formarea Comisiei interdepartamentale pentru studierea problemelor limbii și istoriei noastre și demarează propriu-zis, așa cum afirmă și academicianul Mihai Cimpoi în cartea sa „Basarabia sub steaua exilului”, Mișcarea de Renaștere și de Deșteptare Națională.

Anul 1988. La fel, sub umbrela Uniunii Scriitorilor, la 3 iunie se constituie Mișcarea Democratică întru susținerea restructurării care, împreună cu Mișcarea Ecologistă, Liga Democrată a Femeilor, Asociația Istoricilor, Liga Studenților și alte organizații obștești, pun bazele Frontului Popular din Moldova…

Anul 1989. Ne domina un suflu primăvăratic al reînnoirii care făcea să înmugurească în sufletele noastre cele mai tainice speranțe și planuri de viitor… Către primele alegeri gorbacioviste, parțial democratice, pentru I Congres al Deputaților din URSS, martie 1989, Mișcarea de Renaștere Națională era, în principiu, coagulată și pregătită să-și promoveze ideile și oamenii în stare să ridice aceste idei în fața Leviatanului sovietic. Ion Druță, Ion C.Ciobanu, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, imobilizat pe patul de suferință în urma unui perfid accident rutier, Leonida Lari, Nicolae Dabija, subsemnatul, Eugen Doga, Mihai Munteanu, Veniamin Apostol, Gheorghe Ghidirim, Constantin Oboroc, Kristofor Andreev, Anton Grăjdieru, în frunte cu preacuviosul părinte Petru Buburuz – aceasta a fost echipa de șoc a moldovenilor în primul și unicul for democratic al imperiului roșu. Bineînțeles, fără a pune la socoteală grupul nomenclaturiștilor-comuniști al separatiștilor Blohin, liderul mișcării Edinstvo, Belitcenko și Palahniuk din Transnistria… Proporția, din păcate, era în defavoarea noastră, de 1/3, ca și în Parlamentul Independenței.

CITIȚI și SONDAJ // Cum își imaginau R. Moldova peste 27 de ani deputații din primul Parlament care au semnat Declarația de Independență: „Numai nu visul urât care este R. Moldova azi”

S-ar cere un capitol aparte pentru a trece în revistă activitatea parlamentarilor moldoveni chiar în fieful Kremlinului. Generalizând, vom accentua că ea a fost demnă, de scurtă durată, însă destul de vizibilă. Cu un grup restrâns ne-am înscris în cea mai radicală echipă parlamentară: Grupul interregional al lui Andrei Saharov și Boris Elțin, grup care chiar din debutul lucrările Congresului a șocat lumea înaintând un pachet consistent de inițiative reformatoare: retragerea trupelor sovietice din Afganistan; abolirea art.6 din Constituție privind supremația PCUS, declararea limbilor naționale ale republicilor unionale drept limbi de stat; formarea Comisiei parlamentare privind studierea și aprecierea politico-juridică a Pactului sovieto-german și a protocoalelor lui secrete din 23 august 1939; revizuirea vechiului tratat din 1920 privind constituirea URSS și refacerea lui pe baze confederative… În mare, toate aceste obiective au fost realizate. La 2 iunie 1989, a fost constituită Comisia pentru aprecierea Pactului sovieto-german, a așa-numitului Pact Ribbentrop-Molotov, iar la 24 decembrie 1989 Pactul și protocoalele lui secrete au fost declarate ab initio nule și neavenite de către organul legislativ suprem al URSS.

Putem afirma, fără exagerare, că votul și atitudinea noastră au contat mult în dezbaterile Comisiei și în plenul Parlamentului unional, deoarece exista riscul ca Basarabia să lipsească din decizia finală. A rămas antologică și întrebarea deputatului URSS Leonida Lari adresată raportorului acestei Comisii istorice A.N.Iakovlev: „Dacă Basarabia a fost o colonie a imperiului țarist, de ce ați afirmat că ea a fost returnată, de parcă ea ar fi fost proprietatea Uniunii Sovietice?.. Și dacă în Pact este indicată numai Basarabia, de ce în locul Basarabiei Stalin a ocupat și Moldova, și Bucovina? Căci, între altele, Basarabia istorică este compusă numai din județele Akerman, Chilia și Ismail, care acum se află în Ucraina?”. Fără răspuns…

CITIȚI și EXCLUSIV // 27 august 1991. Pașii lui Alexandru Moșanu

M-am oprit mai detaliat asupra acestui episod, deoarece el reflectă in nuce, într-un segment de răscruce al istoriei moderne ideile și aspirațiile noastre dornice de libertate. Ele se pliau perfect pe tendințele centrifuge, pe fundalul perestroikăi gorbacioviste, stimulate de mișcările, fronturile populare tot mai active, mai ales în partea vestică a imperiului, de la Marea Baltică până la Marea Caspică, provocând în lanț „reacția dominoului” în toată Europa Centrală și de Est, disoluția Pactului de la Varșovia, căderea Zidului Berlinului și a întregului sistem comunist, logic încheiat în colapsul imanent al colosului roșu pe picioare de lut.

Cu două zile înaintea condamnării Pactului Ribbentrop-Molotov, ceream, de la tribuna Congresului din Moscova, condamnarea vărsărilor de sânge din România ceaușistă și întindeam practic o mână de ajutor revoluției române. Toate aceste incredibile evenimente istorice se desfășurau sub ochii noștri, într-un fel eram chiar actanții lor. Or, în naivitatea noastră, condamnarea Pactului și căderea regimului ceaușist ne făceau să credem că mâine-poimâine Basarabia revine acasă și drumul spinos al exodului nostru se va încheia în sfârșit peste imaginarul Pod de flori așternut de toți frații reuniți la albia Prutului. Nu a fost să fie! Pentru noi. Pentru republicile baltice condamnarea Pactului s-a pliat perfect pe obiectivul major al luptei lor de emancipare: obținerea sau reactivarea independenței. Deputații lor și-au sistat imediat participarea la lucrările Congresului sovietic, căutându-și de nevoile lor interne. Pentru noi, moldovenii, dilema drumului de urmat abia își reliefa conturul dramatic de hartă sfâșiată!

Implacabila duruitoare a timpului mână lumea înainte, dar viața, în cazul nostru, cei 30 de independență arată că nu te poți mișca înainte fără o radiografiere obiectivă și clar deductivă a trecutului. Despre toate aceste lucruri se vorbește în Rezoluția Parlamentului European din 19 septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice pentru viitorul Europei (2019/2819 (RSP)). Este unul dintre cele mai importante și mai complexe documente ale PE, care apreciază tranșant natura odioasă a Pactului Ribbentrop-Molotov semnat la 23 august 1939 și a nefastelor lui consecințe pentru destinul tragic, incert dilematic al Basarabiei nedreptățite până în ziua de azi!

Dar, să ascultăm Rezoluția: „Parlamentul european…având în vedere declarația sa din 23 septembrie 2008 privind proclamarea datei de 23 august ca Zi europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului; (…) B. Întrucât, cu 80 de ani în urmă, la 23 august 1939, Uniunea Sovietică comunistă și Germania nazistă au semnat un tratat de neagresiune, cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov și protocoalele sale secrete, care au împărțit Europa și teritoriile statelor independente între cele două regimuri totalitare și le-au regrupat în sfere de interes, deschizând astfel calea către izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial;C. Întrucât, ca o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, urmat de Tratatul de prietenie și frontieră germano-sovietic din 28 septembrie 1939 Republica Polonă a fost invadată mai întâi de Hitler și două săptămâni mai târziu de Stalin, care a înlăturat independența acestei țări, ceea ce a reprezentat o tragedie fără precedent pentru poporul polonez (și nu numai – n.n.), Uniunea sovietică comunistă a început un război agresiv împotriva Finlandei la 30 nov.1939, iar în iunie 1940 a ocupat și a anexat părți din România (Basarabia și Bucovina de Nord – n.n.) – părți care nu au fost niciodată returnate (subl.n.) – și au anexat republicile independente Lituania, Letonia și Estonia; (…)H. Întrucât amintirile privind trecutul tragic al Europei trebuie păstrate vii pentru a onora victimele, a condamna criminalii și a pune bazele unei reconcilieri clădite pe adevăr și rememorare; (…) K. Întrucât, în pofida faptului că, la 24 decembrie 1989, Sovietul (Congresul – n.n.) Deputaților Poporului al URSS a condamnat semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, pe lângă alte acorduri încheiate cu Germania nazistă, autoritățile ruse au negat responsabilitatea pentru acest acord și consecințele sale (…) În consecință, Parlamentul European își exprimă îngrijorarea față de „eforturile depuse de actuala conducere a Rusiei pentru a distorsiona faptele istorice … (precum o arată și ultimul articol al lui V.Putin din iulie curent – precizarea noastră)… și „încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta Rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor-membre, Dumei ruse și parlamentelor țărilor din Parteneriatul estic”.

CITIȚI și DEZVĂLUIRE // De ce lipsește semnătura lui Petru Lucinschi de pe Declarația de independență

„A onora victimele” pentru noi, urmașii basarabenilor din actuala Republică Moldova, înseamnă a ni se face dreptate și nimic mai mult! Considerăm, precum vădește Rezoluția în cauză, că rămâne a fi o problemă majoră a UE și a României moderne, hăcuite de doi mari tirani, în ce mod vor alege să-și/să ne facă dreptate. Sper și aștept de la noul Parlament al R. Moldova, în majoritate proeuropean, o reacție conformă statutului de membru al Parteneriatului Estic vizat. Departe de mine gândul că această sublimă Rezoluție Europeană este doar o formalitate aniversară. Ce rost ar avea „păstrarea vie a amintirilor” și comemorarea nefestivă a Zilelor Memoriei tragice, atunci când adevărul nu este spus până la capăt? Iar consecința rostirii și lecuirii prin Adevăr înseamnă tocmai înlăturarea nedreptății, jafului și minciunii. Nu-i așa?

Anul 1990… Anul „paradei suveranităților”când totul părea posibil, când timpul comprimat la maximum răsfrângea energii nebănuite pe fețele și în sufletele oamenilor. Mărturisesc că de atunci încoace n-am întâlnit chipuri mai senine și frunți mai demne decât cele de atunci contopite dumnezeiește în icoana sfântă a poporului nostru scuturându-și robia! Este anul în care se votează Tricolorul ca drapel de stat și stema republicii, anul în care Sovietul Suprem al RSS Moldova se transformă în Parlamentul Independenței Republicii Moldova și, la 23 iunie, votează două documente importante privind proclamarea Suveranității și Avizul Comisie Sovietului Suprem al RSS Moldova Cu privire la aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939, precum și consecințelor lor pentru Basarabia și Bucovina de Nord.

Un alt episod, ceva mai dramatic, al finelui de an, este perioada 1-3 noiembrie, când, după odiseea de la Comrat, încheiată perdant, dar fără victime, (merit pe care mi-l asum în calitate de conducător al negocierilor, intuind pericolul scenariului Karabahului și Tbilisi), după primele împușcături de la Dubăsari provocate de separatiști și soldate cu victime omenești, împreună cu domnii Snegur și Druc, am fost convocați de Mihail Gorbaciov la Moscova unde, pentru prima dată premierul URSS-ului Nicolai Râjkov și președintele Sovietului Suprem Anatolii Lukianov ne-au amenințat fățiș că, dacă nu vom semna Tratatul unional, vom avea încă două republici pe teritoriul nostru suveran!

Citez din memoriile dlui Mircea Snegur: „Exprimându-și marea indignare față de amestecul armatei sovietice în evenimentele din sudul republicii, I.Hadârcă a propus includerea pe ordinea de zi a chestiunii privind adoptarea Hotărârii despre Independența Republicii Moldova. În opinia sa, numai astfel putem scăpa de armata de ocupație. Acesta a fost momentul când ideea de Independență a răsunat prima dată în mod oficial. Ea aparține dlui I.Hadârcă, cel care intuia foarte bine cursul evenimentelor și nu scăpa momentele potrivite pentru a face propuneri extraordinare” (Mircea Snegur, Labirintul destinului, vol.2, 2008, pag.834).

În fine, turbulent-gloriosul an 1991… Anul respingerii, în martie, a referendumului unional privind reformarea statului sovietic pe cale de prăbușire. Aici mărturisesc că cele mai acute tribulații neliniștitoare, pentru prima dată le-am simțit clar în timpul întâlnirilor mele cu cei din eșalonul suprem al statului român, în calitatea mea de șef al Guvernului moldovenesc în exil din perioada 20-26 august 1991, pe timpului PUTCH-ului militar de la Moscova, în ajunul proclamării independenței Republicii Moldova. Nu aveam atunci mandat de la Consiliul nostru de Securitate să negociez subiectul Unirii, dar la întâlnirea cu Ion Iliescu mi-am luat inima în dinți și, în calitatea mea de votant, la Moscova, al Legii care a anulat toate consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov și al protocoalelor lui secrete, am abordat frontal această problemă. Referințele de răspuns au fost Quadrilaterul, Târgu-Mureșul, situația explozibilă din Iugoslavia și potențialul brâu de foc din jurul României. Deci, în consecință: Nu! Faptul discuției a fost aposteriori confirmat de însuși Iliescu într-un dialog radiofonic la „Vocea Basarabiei” unde participa și Mircea Snegur cu prilejul celor 20 de ani ai independenței. Acest NU dureros mi-a provocat, la întoarcerea acasă, o izbucnire emoțională pe malul drept al Prutului, în apele căruia mi-am înecat proiectul meu de declarație a Unirii și, drept compensație consolatoare, am propus în ziua proclamării independenței imnul „Deșteaptă-te, române!”.

CITIȚI și Istorie // 27 august 1991. Pașii lui Victor Pușcaș

Acum, la scurgerea anilor, ca să revin la faza întâlnirilor mele din „exil” cu cei trei conducători ai României (președintele, prim-ministrul și ministrul de Externe), subliniez cu stupoare acea situație paradoxală, când, de fapt, nu eu trebuia să abordez problema Unirii, ci dânșii, suspușii, era normal să inițieze o discuție asupra acestui subiect, nu-i așa?

Cât privește Imnul „Deșteaptă-te, române”, contestat de președintele Snegur și opoziția agrariană, ajungându-se până la distrugerea stenogramei episodului și afirmându-se că nu a avut loc un asemenea vot. În timp oportun, am reușit, totuși, să obțin copia stenogramei înainte de a fi nimicită. Reproduc din original:

„Ion HADÂRCĂ : – Onorată asistenţă, vreau să vin cu următoarea propunere: de asusţine aspiraţiile celor care de nenumărate ori au votat şi au mers în clipele cele mai grele alături de conducerea republicii, alături de liderii ei politici, au mers întru susţinerea aspiraţiilor noastre, începând cu limba, grafia, cu tricolorul, mergând totodată cu cântecul pe buze.

Nu-mi pot imagina un stat independent, având tricolor, având simbolică, având stemă, fără un imn naţional, de aceea cred căva fi un act de justiţie, dacă vom asculta părerea celor care au votat astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru câteva din propunerile principiale în stadiu de realizare aici şi propun atenţiei dumneavoastră următorul proiect de hotărâre”.

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova:

În consens cu tradiţiile istorice ale luptei pentru independenţă, ale mişcării de eliberare naţională şi în conformitate cu aspiraţiile poporului, Parlamentul Republicii Moldova hotărăşte:

A aproba drept imn de stat al Republicii Moldova imnul „Deşteaptă-te, române", versuri de Andrei Mureşanu, muzică de Anton Pann.

Al. Moşanu, Preşedintele Parlamentului: – Punem la vot. Cine este pentru, rog să votaţi. Pentru – 203, împotrivă – 12, abţinut – 19. Cu majoritatea necesară de voturi „Deşteaptă-te, române" a fost adoptat ca imn al Republicii independente Moldova.

…Imnul „Deşteaptă-te, române”a funcţionat ca imn de stat al Republicii Moldova până când noul Parlament agro-inter-socialist i-a sistat acţiunea.

În fond, acesta a fost pasul meu apăsat de Ziua Independenței și consider, până astăzi, că „Deșteaptă-te, române”, imnul revoluționarilor de la 1848 și al membrilor Sfatului Țării, care au deschis ședința de la 27 martie 1918 cu „Deșteaptă-te, române”, este parte integrantă a materiei Declarației de independență și trebuie, merită a fi reabilitat și proclamat constituțional în calitate de Imn Național.

În fine, un alt pas important și logic derivat din istorica Declarație de Independență, care proclama categoric desprinderea de imperiul roșu, prin faptul că „REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICIUN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SGINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE”, drept confirmare a aspirațiilor noastre spre viitorul spațiului european a fost semnarea și ratificarea, în anii 2013-2014, a Acordului de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană, un alt pas istoric important la care a contribuit și umila mea persoană.

CITIȚI și DETALII // Cum a fost distrusă Declarația de Independență

Noul orizont deschis după alegerile prezidențiale din 2020 și cele parlamentare anticipate din 2021 ne reanimă încredere că efortul nostru nu a fost unul zădarnic și poate relansa, aidoma gloriosului an 1918, certitudinea salvării noastre definitive și a întoarcerii acestei mult pătimite palme de pământ „ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.