EXCLUSIV // 27 august 1991. Pașii lui Alexandru Moșanu

MĂRTURIE // „Proclamarea independenței R. Moldova a fost și rămâne cel mai important eveniment din viața mea”

Primul președinte al Parlamentului R. Moldova, Alexandru Moșanu, are, la cei 83 de ani ai săi, aceeași luciditate de invidiat în gânduri, aceeași modestie care spune totul despre el și aceeași precizie a orelor și zilelor în care s-au produs evenimentele istorice.

L-am provocat să-și aducă aminte de ziua de 27 august 1991, întrucât a fost una dintre persoanele-cheie a acelor zile, și ne-a povestit totul de parcă evenimentul a avut loc chiar ieri. Pe alocuri, își dădea ochelarii jos pentru a ne povesti detalii, ca să înțelegem subtilitățile acelor evenimente. Potrivit lui Alexandru Moșanu, nu există un singur autor al Declarației de Independență a R. Moldova, la elaborarea acesteia participând mai mulți, iar fiecare a avut contribuția sa la textul care avea să devină certificatul de naștere al R. Moldova.

Ședința până noaptea târziu din ajun

Ziua de 27 august 1991 a încununat o etapă istorică în Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională (MREN) a românilor de la est de Prut. Fosta colonie sovietică - RSSM - și-a proclamat independența sub numele de Republica Moldova.

Și în viața și activitatea subsemnatului, ziua respectivă ocupă un loc deosebit. Pentru mine, ea a început la miezul nopții, când, în calitate de președinte al Parlamentului, am întrerupt ședința prezidiului Legislativului care începuse la ora 18.00 a zilei de 26 august.

Convocasem ședința pentru a afla opinia acelei părți a colegilor care nu cunoșteau proiectul inițial al documentului. Cea mai puțin așteptată observație a fost cea formulată de Ion Țurcanu, care considera că documentul discutat era, de fapt, o declarație de unire a R. Moldova cu România.

Observația lui I. Țurcanu punea sub semnul întrebării adoptarea, pe 27 august, a Declarației de Independență. Se știa că o parte din membrii Parlamentului nu accepta ideea unionistă. Alte observații și opinii nu purtau un caracter principial.

La ora 24.00, am întrerupt ședința prezidiului până la ora 8.00 a zilei de 27 august. La despărțire, am propus domnilor Valeriu Matei și Vasile Nedelciuc să se rețină pentru a reciti alineatele care se aflau în centrul atenției vorbitorilor care participaseră la discuție.

Înainte de a pleca, am dat dispoziția personalului tehnic să retipărească textul proiectului Declarației pentru a fi înmânat membrilor prezidiului Legislativului la ședința reluată în ziua de 27 august.

PMAN, goală până la ora 9.30

La întrebarea mea: Ce părere aveți despre textul care vi s-a înmânat?, membrii Legislativului au răspuns unanim că nu au observații. În acest moment, am avut senzația că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Cele mai mari griji, însă, erau înainte.

Prima și cea mai mare grijă era legată de prezența în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a unui număr impunător și convingător de reprezentanți ai MREN. Menirea acestora era să încurajeze și să susțină proiectul Declarației de Independență ce urma să fie aprobat de membrii Parlamentului.

Deschiderea Marii Adunări Naționale fusese programată de prezidiul Parlamentului pentru ora 10.00. Însă, până la ora 9.30, Piața era aproape goală. Nu știam că cineva dăduse dispoziție ca delegațiile Frontului Popular să aibă acces în centrul capitalei începând cu ora 9.30. În jumătate de oră, PMAN, ca și întreg centrul Chișinăului, era plin până la refuz de cei mai vrednici fii ai poporului nostru, de cei mai pregătiți moral și spiritual pentru a deschide o etapă nouă în istoria românilor de la est de Prut.

Declarația de Independență și Imnul „Deșteaptă-te, române!”

În această atmosferă, însoțit de colegi, de reprezentanți ai tuturor puterilor statale, ai Frontului Popular, ai delegațiilor din raioane, de oaspeți de peste hotare, am ieșit în fața mulțimii adunate în centrul Chișinăului pe care am salutat-o, i-am mulțumit pentru susținere și încurajare.

Am prezidat Marea Adunare Națională timp de două ore. Aproape de ora 12.00, am invitat deputații să se retragă din Piață și să plece la sediul Parlamentului unde, la ora 12.00, am deschis ședința istorică a Legislativului, dedicată adoptării Declarației de Independență.

Ședința a fost deschisă de dl Ion Hadârcă, prim-vicepreședintele Parlamentului. Acesta, la rândul său, mi-a oferit cuvântul pentru a prezenta forului legislativ proiectul Declarației de Independență. Fără discuții și întrebări, cei 278 de deputați prezenți în sală au votat unanim Declarația de Independență.

A urmat adoptarea Hotărârii privind Imnul de stat „Deșteaptă-te, române!”, prezentată de Ion Hadârcă și aprobată prin votul a 203 deputați.

Sărbătoare, în familie

Ordinea de zi fiind epuizată, am declarat ședința închisă. Cei prezenți în sală au aplaudat în picioare, felicitându-se prin strângere de mână și îmbrățișări. În acest timp, m-am pomenit lângă mine cu ziaristul V. Bucătaru care, cu insistența ce-l caracteriza, mi-a cerut un interviu care a durat, probabil, vreo 15 minute. Nefiind contactat vreodată de ziaristul amintit, nu cunosc cum a reflectat acesta ședința Parlamentului din 27 august 1991.

Depărtându-mă de dl Bucătaru, am ieșit afară unde mă așteptau mulți ziariști și fotoreporteri. Am răspuns pe scurt la toate întrebările legate de evenimentul istoric care avusese loc pe 27 august 1991. Apoi, m-am întors în holul sediului Parlamentului pentru a servi o cupă de șampanie cu colegii și oaspeții care m-au așteptat.

M-am întors acasă pe la ora 16.00, unde mă aștepta soția Parascovia cu masa încărcată cu bunătăți, așa cum numai ea se pricepe să o pregătească. Au asistat fiii mei Valeriu și Viorel și nurorile Adelina și Nadia, ne-am felicitat unii pe alții și ne-am bucurat împreună de evenimentul ce avusese loc.

Aspirațiile de unitate națională ale românilor moldoveni

Proclamarea independenței R. Moldova a fost și rămâne cel mai important eveniment din viața mea. Declarația de Independență evidențiază adevărul că moldovenii de la est de Prut sunt parte componentă a poporului român, că limba, istoria, cultura, însemnele statale, tradițiile și obiceiurile populației autohtone majoritare din R. Moldova fac parte din patrimoniul valoric al tuturor românilor. Această identitate de valori justifică aspirațiile de unitate națională ale românilor moldoveni, exprimate clar în Declarația de Independență.

R. Moldova își alegea ca reper strategic procesele ireversibile, din Europa și din lume, de democratizare, de afirmare a libertății, independenței și unității naționale, de edificare a statului de drept și de trecerea la economia de piață.

Proclamarea independenței R. Moldova a pus capăt regimului colonial ruso-sovietic, deschizându-se astfel calea spre făurirea unei societăți democratice bazate pe valori europene și naționale românești, spre înlăturarea consecințelor nefaste ale Pactului Ribbentrop-Molotov.

Dezamăgirile care au urmat…

Adoptarea Declarației de Independență reprezenta apogeul MREN care a luat amploare în a doua jumătate a anilor ’80 ai secolului XX. Așteptările românilor-moldoveni erau mari. Însă, la scurt timp după 27 august 1991, a urmat prima dezamăgire.

La sfârșitul anului 1991, dl președinte Mircea Snegur s-a deplasat la Alma-Ata unde, împreună cu șefii de stat ai altor foste republici sovietice, a semnat, la 21 decembrie 1991, Declarația de constituire a Comunității Statelor Independente (CSI) și Acordul de aderare a R. Moldova la această comunitate, fără o consultare oficială a Parlamentului R. Moldova.

Iar la 29 iulie 1994, prin adoptarea actualei Constituții a R. Moldova, Constituție bazată pe ideologia moldovenismului de sorginte kominternistă, a urmat o altă încălcare gravă a Declarației de Independență a R. Moldova. Această Constituție poartă semnăturile dlui P. Lucinschi, președintele al Parlamentului R. Moldova la data respectivă, și a dlui M. Snegur, președinte al R. Moldova în acel moment.

Ignorarea Declarației de Independență de către eșalonul de vârf al puterii a blocat formarea noii clase politice capabile să conducă țara pe drumul democrației autentice, al integrării europene. Dimpotrivă, în ultimii ani, R. Moldova se înglodează tot mai adânc în mocirla corupției și a hoției nemaipomenite. Țara este jefuită în văzul întregii lumi și nimeni nu-i pedepsit după lege.

Vom plăti cu viitorul copiilor noștri

Să nu creadă cineva că, pentru dezastrul din R. Moldova,va plăti veșnic Occidentul. Vom plăti noi – cu libertatea noastră, cu demnitatea noastră, cu viitorul copiilor noștri. În acest nou moment de răscruce, unii veterani politici și-au adus aminte de „suveranitatea” RSSM în cadrul imperiului sovietic, în curs de „reformare”. Comemorările de acest gen trădează nostalgia „tradiționaliștilor” după orientarea geostrategică a Moldovei din stânga Prutului care, în epoca de până la 1991, se numea RSS Moldovenească.

În general, nu cred în minuni. Sper, totuși, (ce-mi mai rămâne!) că, până la urmă, se vor găsi forțe politice, patrioți dacă vreți, care, înarmându-se cu logica Declarației de Independență din 27 august 1991, să urmeze calea spre democrația occidentală, spre unitatea națională a românilor în formula anului 1918.