Ex-premierul Sandu NU a vorbit niciodată la facultate cu Ion Chicu și nici nu are de gând să discute: „El a ales să-l SLUJEASCĂ pe Dodon. Nu a venit să îmbunătățească viața cetățenilor”
9085
agora.md Ex-premierul Maia Sandu confirmă faptul că a învățat la aceeași facultate cu succesorul ei, Ion Chicu, dar spune că niciodată în cei cinci ani de studii nu a schimbat vreo vorbă cu acesta. De asemenea, Maia Sandu afirmă că nu a avut relații de amiciție nici când au activat împreună la Ministerul Economiei.
„Nu cred că am vorbit vreodată în cei cinci ani de zile de facultate, pentru că eram în grupe diferite. Am lucrat împreună o perioadă la Ministerul Economiei. Acum el a ales să-l slujească pe Dodon, pentru că de asta a venit în funcție. Nu a venit să îmbunătățească viața cetățenilor. A venit, așa cum a recunoscut și el, să pregătească alegerile sau campania lui Igor Dodon pentru alegerile prezidențiale”, a declarat Maia Sandu, într-un interviu pentru Unimedia.
În același context, ex-premierul este convins că singura preocupare a colegului său de facultate este să-i asigure cel de-al doilea mandat de președinte lui Dodon.
„Știm foarte bine că Igor Dodon nu este un om integru și știm foarte bine că Igor Dodon este dirijat din umbră de Federația Rusă. Omul (Ion Chicu n.r.) a făcut o alegere conștientă, nici pe departe nu pentru interesul cetățeanului”, a subliniat lidera PAS.
Fostul premier susține că nu a lăsat nicio gaură în buget și că Guvernul său a îndeplinit condițiile și pentru a doua tranșă din asistența macrofinanciară (de 100 de milioane de euro n.r.), care urma să vină în decembrie.
„Nu știu ce va decide UE, dar condițiile sunt îndeplinite. Dincolo de asta, am lăsat un buget sau un început de buget pentru anul 2020. Dacă ar respecta toate condițiile donatorilor, ar fi un buget mare, care permite și proiecte investiționale, și proiecte sociale. Deci asta am lăsat noi unui fost ministru al Finanțelor, care și-a bătut joc de bugetul de stat în 2019, aranjându-i campania lui Plahotniuc. Acum a revenit ca iarăși să își bată joc de bugetul țării, doar ca să-i facă campanie lui Dodon, cu consecințe pentru noi, cetățenii”.
Maia Sandu crede că cele 100 de milioane de euro de la Guvernul României nu vor mai veni, iar discuțiile cu Banca Mondială și FMI se vor împotmoli.
„Situația economică este proastă, pentru că economia nu a reușit să își revină. În primul rând, ca să construim un mediu investițional, un mediu de afaceri bun, trebuie să avem justiție. L-am auzit pe actualul prim-ministru vorbind cu îngrijorare despre oamenii de afaceri. E cinic din partea lui Chicu să vorbească despre oamenii de afaceri și să-și exprime grijile față de oamenii de afaceri, atunci când el a lucrat în Guvernul lui Plahotniuc, iar Plahotniuc punea la închisoare oamenii de afaceri care nu voiau să se împartă cu el, să cedeze afacerile”, a conchis Maia Sandu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
08.09.2026
02:22
08.09.2026
00:57
08.09.2026
00:12
07.09.2026
23:54
07.09.2026
23:38
07.09.2026
23:17
07.09.2026
22:36
07.09.2026
22:11
07.09.2026
21:08
07.09.2026
20:07
07.09.2026
20:03
07.09.2026
19:58
07.09.2026
19:57
07.09.2026
19:56
07.09.2026
19:31
07.09.2026
19:19
07.09.2026
19:14
07.09.2026
18:55
07.09.2026
17:36
07.09.2026
17:14
07.09.2026
17:08
07.09.2026
16:19
07.09.2026
16:06
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















