Ex-ministrul Pînzari, despre principalele obiective pe domeniul Apărării incluse în Planul de țară al PD „Moldova ALTFEL”: „Pentru a spori interesul tinerilor față de domeniul militar, vom dezvolta educația patriotică și cultura de apărare”
2139
Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PD), Alexandru Pînzari, ex-ministru al Apărării, susține că Planul de țară „Moldova ALTFEL” al formațiunii conduse de Pavel Filip cuprinde mai multe obiective privind dezvoltarea domeniului apărării în R. Moldova.
Printre prioritățile PD se numără și sporirea interesului tinerilor față de domeniul militar.
„Pentru a spori interesul tinerilor față de domeniul militar, vom dezvolta educația patriotică și cultura de apărare prin educație formală. Totodată, vom lucra la promovarea imaginii Armatei Naționale prin elaborarea unor programe eficiente în atragerea tinerilor în serviciul militar și creșterea sprijinului public pentru politicile naționale de securitate”, a declarat Pînzari într-un interviu pentru Curentul.md.
Totodată, PD va insista pentru majorarea alocațiilor bugetare destinate Armatei Naționale. „Noi propunem ca până la 2% din PIB-ul anual să revină domeniului apărării. De asemenea, vom propune majorarea vechimii în muncă pentru durata aflării militarilor în misiuni sau operații internaționale”, a spus Alexandru Pînzari.
Alte obiective ale PD în domeniul apărării:
- modernizarea Armatei în dependență de riscurile și amenințările regionale și internaționale;
- eficientizarea, optimizarea și redislocarea, după caz, a unităților Armatei Naționale;
- extinderea colaborării cu NATO, vom pleda pentru includerea R. Moldova în diferite inițiative și programe NATO;
- avansarea în carieră a militarilor va fi doar pe criterii de meritocrație, pe criterii de instituționalizare și apolitic;
- îndreptarea militarilor noștri la cele mai bune școli de instruire din UE și SUA și alte țări.
„De comun cu partenerii strategici vom dezvolta securitatea cibernetică la nivel național, regional și internațional. Vom interveni cu inițiativei legislative pentru a egala o zi de deplasare a militarilor moldoveni în misiuni de pacificare cu două zile lucrătoare. Vom evalua toate terenurile Ministerului Apărării și vom propune un concept al fondului locativ, astfel încât, toți militarii să fie asigurați cu apartamente”, a conchis fostul ministru al Apărării.
25.03.2026
10:26
118
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
151
Regatul Unit experimentează restricții la rețelele sociale pentru adolescenți: studiu amplu care ar putea schimba regulile pentru minorii din întreaga lume
25.03.2026
09:38
257
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
381
Horoscopul zilei 25.03.2026
425
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
381
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
478
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
670
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
514
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
567
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
25.03.2026
10:26
40
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
84
Regatul Unit experimentează restricții la rețelele sociale pentru adolescenți: studiu amplu care ar putea schimba regulile pentru minorii din întreaga lume
25.03.2026
09:38
240
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
371
Horoscopul zilei 25.03.2026
415
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
372
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
470
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
660
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
510
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
562
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
504
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
499
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
446
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
6469
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
504
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
472
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
454
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
654
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
526
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
830
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
550
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
523
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
599
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
585
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
624
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














