Europenii bogaţi PLEACĂ de pe bătrânul continent. Unde „emigrează” aceştia?
12507
Sursa: mediafx.ro Se estimează că 11.000 de milionari s-au mutat în Australia în anul 2016, potrivit unui nou raport al firmei de cercetare New World Wealth, numărul fiind în creştere faţă de anul precedent, când au migrat în jur de 8.000 de milionari, scrie CNN Money.
Potrivit aceluiaşi studiu, Statele Unite şi Marea Britanie au atras în mod tradiţional un important număr de rezidenţi cu situaţie financiară foarte bună, însă farmecul Australiei a căpătat amploare în ultima perioadă, mai ales în ceea ce priveşte India sau China.
Raportul celor de la New World Wealth spune că migranţii milionari sunt atraşi de modul de viaţă lejer, dar şi de sistemul de sănătate bine cotat al ţării, considerat ca fiind într-o formă mai bună ca cel din state precum SUA sau Marea Britanie.
De asemenea, Australia este văzută ca o ţară sigură în care poţi creşte copiii în cele mai bune condiţii, iar din punct de vedere geografic este izolată de conflictele din Orientul Mijlociu sau de criza refugiaţilor din Europa, scrie Mediafax.
Un rol major este jucat şi de considerentul afacerilor: Australia este un punct de plecare pentru a face afaceri în ţări emergente Asiei, precum China, Coreea de Sud, Singapore sau India, susţin cercetătorii.
SUA sunt în continuare considerate o destinaţie extrem de dorită, primind 10.000 de milionari străini anul trecut, iar New World Wealth se aşteaptă ca cererea să rămână ridicată.
„Nu considerăm că noua administraţie a Statelor Unite va avea un impact major. Ne aşteptăm la un flux mare al migranţilor bogaţi în 2017”, este de părere Andrew Amoils, şef al departamentului de cercetare din cadrul New World Wealth.
Şi Canada a primit în jur de 8.000 de milionari. Chinezii bogaţi s-au mutat în Vancouver, în timp ce europenii s-au îndreptat spre Toronto sau Montreal.
Se pleacă din Franţa
În acelaşi timp, Franţa se confruntă cu un exod de familii bogate. Peste 12.000 de milionari au părăsit Franţa anul trecut, scrie New World Wealth. În total, ţara a experimentat plecarea a 60.000 de milionari din 2000.
Autorii raportului menţionează tensiunile religioase drept motiv pentru care tot mai mulţi bogătaşi părăsesc Franţa pentru a emigra în state precum Marea Britanie, Canada, Australia, Statele Unite sau Israel. La acest exod au contribuit economia lentă şi atacurile teroriste.
Raportul New World Wealth spune că infracţiunile, crimele, taxele şi problemele financiare reprezintă factori care au împins milionarii să îşi părăsească ţările natale.
Migraţia milionarilor este îngrijorătoare deoarece cei bogaţi „iau cu ei sume colosale, ceea ce constituie un impact negativ asupra monedei locale, a pieţei bursiere locale şi a pieţei imobiliare locale”.
Raportul anual s-a bazat pe statistici de avere, date privind proprietatea, informaţii privind vizele destinate investitorilor şi interviuri cu experţi în migraţie, platforme cetăţeneşti, manageri şi agenţi de proprietate.
30.01.2024
12:49
4202
Canada intenționează să deschidă o AMBASADĂ la Chișinău și să aplice mai multe SANCȚIUNI persoanelor și entitățile care promovează dezinformările rusești: „Rusia încearcă să divizeze populația și să submineze democrația în R. Moldova”
11.06.2020
12:34
5488
DOC // Vlad Plahotniuc a ATACAT în judecată decizia lui Mike Pompeo de a-l declara INDEZIRABIL pe teritoriul SUA. O instanță din New York va examina vineri recursul său. ARGUMENTELE invocate de Plahotniuc
28.03.2020
22:41
3832
SUA se implică în lupta împotriva noului CORONAVIRUS în R. Moldova. Americanii vor acorda asistență medicală în valoare de 1,2 MILIOANE de dolari
24.07.2019
17:39
2371
Ex-premierul Filip, despre creșterea TAXELOR și anularea unor scutiri: „Actuala guvernare a intrat în administrarea treburilor țării exact ca NORA-N BLIDE. Neîndemânatic. Haotic. Stângaci”
15.06.2019
09:35
3620
Departamentul de Stat SALUTĂ transferul pașnic al puterii către Guvernul Sandu, însă solicită „REȚINERE” în această perioadă de tranziție
31.01.2019
18:30
2868
POVESTEA româncei al cărei startup a fost finanţat cu 20 de milioane dolari în SUA
30.01.2019
08:30
3422
Oamenii care respiră în mod DELIBERAT aer radioactiv. La ce pericole se expun și de ce aleg să facă acest lucru
26.01.2019
10:01
4809
Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
25.01.2019
16:19
2360
Jobul foarte bine plătit pe care NIMENI nu şi-l doreşte
23.01.2019
17:40
4119
Operațiune SPECTACULOASĂ în inima Africii. SUA și China au subtilizat uraniu de sub nasul jihadiștilor
23.01.2019
10:04
2770
Canadieni închiși în China. Apel PUBLIC printr-o scrisoare către președinte
21.01.2019
11:42
4534
Foreign Policy // Arme RUSEȘTI, mai teribile decât bomba nucleară!
319
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
325
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
357
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
453
Horoscopul zilei 29.03.2026
592
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
610
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
625
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
773
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
663
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
747
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
799
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
706
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
798
Horoscopul zilei 28.03.2026
892
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1007
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
854
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
953
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
921
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
960
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
933
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
896
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
980
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
818
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
813
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
938
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














