Europarlamentari // Ce salarii și indemnizații ridică deputații din Parlamentul European
2875
antena3.ro
Europarlamentarii beneficiază de un salariu de peste șase mii de euro, la care se adaugă mai multe indemnizaţii (pentru cheltuieli generale, indemnizaţii de şedere, indemnizaţii anuale de călătorie). În plus, eurparlamentarii mai beneficiază şi de rambursarea cheltuielilor de deplasare, precum şi de circa 20 de mii de euro lunar pentru angajarea asistenţilor.
Salariul brut al unui europarlamentar este de aproximativ 7 900 de euro, achitat din bugetul Parlamentului European (PE). După reţinerea impozitului comunicat şi a contribuţiei pentru asigurarea de accident, salariul net ajunge la circa 6 200 de euro. Statele membre pot să perceapă din salariu un impozit naţional, informează antena3.ro.
Salariul de bază este stabilit la circa 40 la sută din salariul de bază al unui judecător al Curţii Europene de Justiţie. Există şi câteva excepţii: deputaţii care au avut un mandat în Parlamentul European (PE) înainte de alegerile din 2009, când a fost stabilit acest sistem unic de salarizare, au putut opta pentru menţinerea sistemului naţional anterior pentru salariu, indemnizaţia tranzitorie şi pensii.
Eurodeputaţilor li se rambursează costul real al biletelor de călătorie pentru participarea la şedinţele plenare, reuniunile comisiilor, reuniunile grupurilor politice de la Bruxelles sau Strasbourg.
O altă indemnizaţie este cea zilnică, numită şi indemnizaţie de şedere. PE plăteşte o indemnizaţie de 304 euro pentru a acoperi cazarea şi costurile adiacente pentru fiecare zi în care eurodeputatul este prezent în zilele de activitate oficială, cu condiţia să semneze registrul de prezenţă. Această indemnizaţie acoperă facturile de hotel, mesele şi toate celelalte cheltuieli implicate. În zilele în care are loc votul în şedinţă plenară, această indemnizaţie este redusă la jumătate dacă europarlamentarii lipsesc la mai mult de jumătate dintre voturile prin apel nominal, chiar dacă sunt prezenţi. Din această diurnă ei trebuie să-şi asigure cazarea şi masa, dar nu sunt obligaţi să justifice modul de cheltuire.
Banii pentru cazare şi masă nu sunt puşi la dispoziţia eurodeputaţilor în avans, ci decontaţi ulterior, după verificarea situaţiilor de prezenţă.
Pe lângă salariu şi indemnizaţii, eurodeputaţii au asigurată de către PE şi plata salariilor asistenţilor.
Suma maximă lunară pentru asistenţi este de circa 21 200 de euro.
08.12.2017
09:03
2291
Eurodeputatul maghiar „KGBela”, acuzat de SPIONAREA Uniunii Europene în interesul Rusiei
23.11.2017
17:01
2581
Europarlamentar: Planul DESTRĂMĂRII statelor naționale prin regionalizare și FEDERALIZARE
26.04.2015
18:59
3276
Europarlamentar: „Rusia vrea o R. Moldovă ŞANTAJABILĂ. UE va aloca circa 700 de milioane de euro fonduri nerambursabile"
27.12.2014
11:56
3349
Politicienii, înainte de prima şedinţă a noului Parlament: Crăciunul peste hotare sau la VÂNĂTOARE
25.07.2014
16:34
2257
Deputații și-au donat salariul de o zi Institutului Mamei și Copilului
24.07.2014
13:30
6163
Timofti a ÎMPĂRȚIT distincții IMPORTANTE pentru deputați, miniștri și funcționari publici. Plahotniuc e printre ei
12.04.2014
10:42
2924
Noi DEZVĂLUIRI în dosarul tentativei de corupere a deputaţilor
03.04.2014
14:06
1868
Încă 25 de zile de arest pentru cele două persoane care au vrut să corupă deputații
13.03.2014
10:15
2682
FOTO // Noi DETALII în cazul coruperii unor deputați! Jumătate de MILION de euro ridicat de la o bancă din capitală
17.01.2014
16:52
1741
Parlamentul se întrunește în sesiune EXTRAORDINARĂ să discute situația din AUDIOVIZUAL
13.12.2013
17:28
2188
Deputați din R. Moldova, decorați în România
25.03.2026
02:42
196
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
297
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
288
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
389
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
342
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
343
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
324
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1081
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
405
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
363
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
375
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
547
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
424
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
672
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
444
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
450
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
507
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
500
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
540
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
526
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
571
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
495
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
564
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
482
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
555
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














