Stiri
agerpres.ro
Autorităţile din mai multe ţări din centrul Europei sunt în alertă şi iau urgent măsuri de prevenire a inundaţiilor din cauza unor râuri care ameninţă să iasă din matcă, urmare a ploilor torenţiale din ultimele zile, informează AP. În numeroase zone, s-au produs deja inundaţii grave.
În Cehia, sute de persoane au fost evacuate din localităţi situate pe cursul Vltavei, iar la Praga se realizează diguri speciale întrucât se estimează că râul va atinge un nivel critic duminică seara.
Echipele de salvare au fost nevoite să folosească elicoptere pentru a-i salva pe localnicii din oraşul Hostinne /nord/, a afirmat Martina Zahourkova, purtător de cuvânt al unităţii de pompieri. Totodată, autorităţile cehe au anunţat că zeci de drumuri şi câteva linii de cale ferată au fost închise, în timp ce meteorologii au avertizat că precipitaţiile vor continua să cadă până luni.
Cel puţin patru persoane au murit sau sunt date dispărute din cauza inundaţiilor în Germania şi Elveţia.
Oraşele Passau şi Rosenheim au emis avertizări de inundaţie având în vedere că nivelul Dunării şi al râului Inn continuă să crească. După cum a relatat agenţia DPA, citată de AP, autorităţile din Passau au cerut sprijinul armatei pentru a ridica diguri de protecţie.
după Agerpres
Europa, ameninţată de inundaţii după zile de ploi torenţiale
International
02.06.2013
16:15
1176
1176
agerpres.ro În Cehia, sute de persoane au fost evacuate din localităţi situate pe cursul Vltavei, iar la Praga se realizează diguri speciale întrucât se estimează că râul va atinge un nivel critic duminică seara.
Echipele de salvare au fost nevoite să folosească elicoptere pentru a-i salva pe localnicii din oraşul Hostinne /nord/, a afirmat Martina Zahourkova, purtător de cuvânt al unităţii de pompieri. Totodată, autorităţile cehe au anunţat că zeci de drumuri şi câteva linii de cale ferată au fost închise, în timp ce meteorologii au avertizat că precipitaţiile vor continua să cadă până luni.
Cel puţin patru persoane au murit sau sunt date dispărute din cauza inundaţiilor în Germania şi Elveţia.
Oraşele Passau şi Rosenheim au emis avertizări de inundaţie având în vedere că nivelul Dunării şi al râului Inn continuă să crească. După cum a relatat agenţia DPA, citată de AP, autorităţile din Passau au cerut sprijinul armatei pentru a ridica diguri de protecţie.
după Agerpres
Stiri relevante
03.03.2017
10:40
6345
Planul BREXIT a fost respins. Camera Lorzilor vrea protejarea cetăţenilor UE. Ce mai poate face acum premierul May
24.03.2015
16:26
6812
Fondatorul WikiLeaks vorbește despre ASASINII lui Nemțov
02.03.2014
12:22
6579
GRAV // Forțele armate din Crimeea au trecut sub controlul autorităților din peninsulă
17.09.2013
14:13
23641
A pus o ICOANĂ cu IISUS într-un STUP DE ALBINE şi a RĂMAS UIMIT când l-a deschis
10.09.2013
17:36
13338
ACCIDENT CUMPLIT: Cel puţin 43 de persoane au murit pe loc, după ce autocarul a căzut în prăpastie
09.09.2013
14:19
3459
Dezvăluire surprinzătoare despre dictatorul nord-coreean
09.09.2013
08:55
3025
Cel mai mic oraş din lume: are doar 17 locuitori
08.09.2013
20:53
2112
Exit-poll // Canditatul lui Putin câştigă funcţia de primar al Moscovei
08.09.2013
12:56
2356
Un nou stat în Europa: Vor referendum pentru independenţă
06.09.2013
10:39
2408
Volkswagen, Toyota și Audi, cercetate pentru concurență neloială. Riscă amenzi de sute de milioane de dolari
05.09.2013
12:52
1497
Planul SECRET pe care îl are Rusia. Îl va pune în aplicare în momentul în care SUA vor acţiona
04.09.2013
15:32
1624
Cartofii i-au ucis întreaga familie
03.03.2017
10:40
24.03.2015
16:26
02.03.2014
12:22
17.09.2013
14:13
10.09.2013
17:36
09.09.2013
14:19
09.09.2013
08:55
08.09.2013
20:53
08.09.2013
12:56
06.09.2013
10:39
05.09.2013
12:52
04.09.2013
15:32
Top stiri
16.09.2026
03:35
226
Meta va raporta direct autorităților indiene cazurile de abuz sexual asupra copiilor
16.09.2026
03:33
205
Zelenski: Ucraina testează o nouă armă anti-drone, care a distrus deja o dronă Shahed
16.09.2026
02:36
345
Zelenski: Dronele rusești au pătruns de două ori în spațiul aerian al Moldovei când se afla în tranzit prin Chișinău
16.09.2026
02:25
272
Șeful Nvidia susține că inteligența artificială nu are nevoie de legi noi, în ciuda temerilor privind siguranța
16.09.2026
01:47
294
Războiul SUA-Iran a costat deja 38 de miliarde de dolari, iar nota de plată crește cu 3 miliarde lunar
16.09.2026
01:20
334
Parlamentarii scoțieni cer suspendarea autorizării centrelor de date pentru inteligență artificială
16.09.2026
00:33
459
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
15.09.2026
23:14
414
Centrele de date din SUA ar putea consuma până în 2035 mai mult gaz natural decât Germania și Japonia împreună
15.09.2026
23:11
422
Prognoza pentru 16–22 septembrie 2026: zile calde, apoi ploi și răcire
15.09.2026
22:45
501
Rușii anti-Putin, în fața unei dileme la alegeri: vot împotriva Kremlinului sau boicot
15.09.2026
21:17
435
Igor Grosu, la Ljubljana: Moldova contează pe sprijinul Sloveniei pentru integrarea europeană
15.09.2026
21:11
496
Parlamentul European i-a ridicat imunitatea eurodeputatului Grzegorz Braun, acuzat de negarea Holocaustului
15.09.2026
20:35
509
Noua cască VR de la Valve impresionează, dar prețul de peste 1.000 de lire pune sub semnul întrebării accesibilitatea realității virtuale
15.09.2026
20:03
552
Moscova consideră un risc inițiativa nucleară a Franței, la care s-a alăturat și Finlanda
15.09.2026
20:02
472
Primarul din West Yorkshire apără planul construirii unui centru de date Microsoft la Leeds
15.09.2026
20:00
523
Medicamentele care lipsesc de pe piață ar putea fi importate temporar: Ministerul Sănătății a lansat consultări publice
15.09.2026
19:38
544
ONU susține o nouă hartă a lumii, iar Moldova s-a abținut de la vot
15.09.2026
19:18
499
Proiectul noii Legi a farmaciei, supus consultărilor: puncte farmaceutice și unități mobile pentru satele fără farmacii
15.09.2026
19:09
484
Exporturile Moldovei au crescut cu 11,7% în primele șapte luni ale anului 2026
15.09.2026
19:07
577
Scandalul petrolului venezuelean în Polonia: 230 de milioane de dolari pierdute, iar petrolierele Orlen au rămas goale
15.09.2026
19:00
648
Ucraina anunță lansarea operațiunii „Vivaldi” în nordul regiunii Donețk
15.09.2026
18:59
483
Valeriu Chiveri, în vizită în raionul Ștefan Vodă: autoritățile au discutat despre servicii publice și proiecte de reintegrare
15.09.2026
18:51
459
Etichetarea energetică a electrocasnicelor va fi actualizată: ce informații vor primi consumatorii
15.09.2026
18:37
509
MEC prelungește până la 30 noiembrie 2026 înscrierea psihologilor pentru constituirea Colegiului Național al Psihologilor
15.09.2026
18:30
482
Ministrul Agriculturii și reprezentantul FAO au stabilit prioritățile pentru modernizarea sectorului agroalimentar
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:36
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















