„Epoca REMITENȚELOR” este pe sfârșite: „Unica posibilitate de DEZVOLTARE a R. Moldova sunt resursele interne”
3354
Transferurile de bani ale moldovenilor care muncesc peste hotare, chiar dacă rămân la un nivel destul de înalt, nu mai joacă un rol important în condițiile în care exporturile depășesc banii introduși în țară, deja al treilea an consecutiv. În 2017, volumul remiterilor a constituit 1,27 de miliarde de dolari, iar vânzările de valută – 2 miliarde de dolari, sub nivelul încasărilor din exporturi.
Potrivit economistului de la IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, banii proveniți din remitențe s-au epuizat, iar unica posibilitate de dezvoltare a R. Moldova sunt resursele interne prin atragerea investițiilor, crearea locurilor de muncă și asigurarea veniturilor din interiorul țării.
„În 18 de ani, remiterile moldovenilor, prin canalele oficiale (bănci și sistemele de transfer) au constituit 18 miliarde de dolari, dar suma se ridică la 27 de miliarde de dolari, dacă luăm în calcul volumul de valută vândut pe piața valutară în numerar. Discrepanța de 9 milioane de dolari ne arată că acești bani au fost aduși acasă cash de moldovenii care au venit acasă”.
Tot în cei 18 ani, R. Moldova a exportat mărfuri și produse în sumă de 27 de miliarde de dolari. Altfel spus, veniturile nete provenite din banii de peste hotare sunt egale cu veniturile totale provenite din exporturi. Pentru comparație, încasările cetățenilor provenite din exporturi sunt de patru miliarde de dolari, iar din remitențe - 27 de miliarde de dolari. În această perioadă, fondul de salariu achitat a fost de 20 de miliarde de dolari, cu șapte miliarde mai puțin față de remiteri.
„Observăm că impactul banilor din străinătate este mai mare decât tot salariul achitat pe economie. Bunăstarea cetățeanului a fost determinată de banii trimiși din străinătate. Or, salariul nu a mai jucat un rol important începând cu anul 2004. De exemplu, vânzările de valută au fost de 760 de milioane de dolari, iar salariul a fost doar 550 de milioane de dolari”, a mai spus Ioniță.
Ioniță constată și o creștere a salariului din economie, care a scăzut după criza din 2014 la 1,5 miliarde de dolari de la 1,8 miliarde de dolari. În anul 2018-2019, conform acestuia, salariul plătit în economie va depăși volumul remitențelor.
În anul 2007-2008, R. Moldova era prima țară în lume cu cei mai mulți bani veniți de peste hotare raportați la PIB. În 2008, volumul transferurilor a atins cel mai înalt nivel – 2,4 miliarde de dolari cu o pondere în PIB de 39,5%. „Remitențe au continuat să joace un rol important până în 2014, atunci când volumul acestora a început să se reducă, iar nivelul de 2,4 miliarde de dolari va fi atins foarte greu în anii următori”, a conchis Veaceslav Ioniță.
29.08.2022
12:58
1818
31 de ani de INDEPENDENȚĂ // PIB-ul R. Moldova va atinge valoarea de 273,5 MILIARDE de lei în 2022, dar e departe maximul ISTORIC fixat în 1989. Statisticile arată că abia în 2029 vom ajunge la nivelul anului 1989
04.08.2022
15:02
2066
R. Moldova, EXEMPLU pentru țările UE. Moldovenii, LIDERI de nevoie în ceea ce privește reducerea voluntară a consumului de gaze
23.01.2020
16:00
3711
VIDEO // Președintele Dodon se laudă cu peste 20 de „întrevederi bilaterale” la Ierusalim. A făcut și un FILM pentru moldoveni: „În realitate, fiind INDEZIRABIL în marile capitale europene, Dodon a ajuns un banal VÂNĂTOR DE SELFIE...”
26.11.2018
14:39
2276
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
25.04.2018
11:01
2875
România, alături de Rusia și Ucraina în TOPUL MONDIAL al transferurilor
15.02.2018
13:19
3444
HAZ DE NECAZ // Obținerea unui act „ABSURD” cu 112 litere de la FISC ar costa statul 10 milioane de lei anual, iar pe cetățenii R. Moldova – 100 de milioane
02.11.2017
14:20
4296
Din ce motive se apreciază LEUL și până când va avea poziții PUTERNICE. Sfaturi pentru cetățeni legate de VÂNZAREA/CUMPĂRAREA valutei
19.06.2017
13:00
18062
Bancnota de 1 LEU ar putea DISPĂREA din R. Moldova. BNM planifică introducerea unor noi MONEDE - de 1 și 2 lei. „Asta ne va simplifica viața cu 33,4%”
17.04.2017
15:00
5657
VIDEO // Unde sunt 85% din cele 600 de MILIOANE de dolari furați din sistemul bancar?
16.12.2016
11:00
11817
Investitorii străini și-au RETRAS INVESTIȚIILE din R. Moldova în sumă de 440 de milioane de dolari. „O premieră în cel 25 de ani de INDEPENDENȚĂ”
05.01.2015
16:41
2709
Efectele căderei rublei în R. Moldova: Remitențele s-au REDUS cu O PĂTRIME
12.09.2014
20:25
3968
DECLARAŢIE // „Probele lui Veaceslav Ioniță sunt DESENE ANIMATE. Mi-e milă de el”
18.03.2026
23:11
15
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
246
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
285
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
288
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
362
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
375
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
410
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
382
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
384
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
402
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
386
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
395
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
426
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
482
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
560
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
494
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
530
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
498
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
511
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
494
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
761
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
470
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
561
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
503
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
601
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














