Emisari // Pe rând, la Moscova!
1903
Călătorii suspecte // În ajunul instituirii embargoului rusesc pentru vinurile moldovenești, câțiva deputați comuniști au „zburat” din țară, iar Oleg Voronin a plecat la Moscova la câteva zile de la acea decizie
După 10 septembrie curent, când Federația Rusă a decis că vinurile moldovenești nu mai sunt bune ca să fie consumate de către ruși, majoritatea politicienilor de la Chișinău au condamnat această decizie, menționând că este una politică. Șeful statului, Nicolae Timofti, chiar se întreba dacă embargoul ar avea legătură cu Summitul de la Vilnius din noiembrie, unde R. Moldova va parafa Acordul de Asociere la UE. Câțiva politicieni, însă, parcă se bucurau de instituirea embargoului și nu au întârziat să dea vina pe actuala guvernare pentru decizia Moscovei. Printre aceștia s-au numărat și deputații comuniști.
2013 nu-i ca 2006!
„Acest embargo e consecința unei guvernări proaste, care în loc să gestioneze, să negocieze, a preferat să ascundă capul în nisip ca struțul”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL deputatul comunist Artur Reșetnikov. Întrebat dacă și în 2006, atunci când a fost instituit primul embargo pentru vinurile moldovenești de către Federația Rusă, a fost vina unei guvernări proaste, Reșetnikov a fost mai concis în declarații. „Nu poate fi comparată situația de atunci cu cea de astăzi”, a spus acesta. Și liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, care în 2006 era președintele R. Moldova și critica dur Kremlinul pentru embargoul impus vinurilor din R. Moldova, acum a schimbat brusc macazul. Potrivit lui Voronin, vinurile autohtone nu ar fi de calitate, dându-le, astfel, dreptate rușilor. „Nu am documente necesare pentru a confirma sau infirma informația cu privire la calitatea vinului, dar nu trebuie să politizăm subiectul și să facem legătură cu diferite evenimente. Aceasta ar putea fi o coincidență”, a „tălmăcit” Voronin decizia Rusiei.
„Copite de cai morți la porțile Kremlinului”
În paralel, unii oficiali și analiști politici de la Chișinău lăsau să se înțeleagă faptul că sunt politicieni moldoveni care se duc la Moscova și cer embargouri pentru producția moldovenească.
„Dumneavoastră nu ştiţi câţi din Republica Moldova merg la Moscova și se roagă acolo să blocheze una, să blocheze alta. Dacă vor avea loc aceste blocări, potrivit lor, vor câştiga alegerile”, a spus într-o conferință de presă ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Iar analistul politic Oazu Nantoi declara pentru Ziarul NAȚIONAL că „nu e nimic întâmplător: Rogozin face un pas și comuniștii revin la ideea de demitere a Guvernului și organizarea de alegeri anticipate. Există politicieni moldoveni care caută copite de cai morți pe la porțile Kremlinului”.
Petrenco, la Moscova cu o zi înainte de embargo
Ziarul NAȚIONAL a încercat să afle cine sunt politicienii de la Chișinău care „caută copite de cai morți pe la porțile Kremlinului”. Potrivit unor surse din cadrul Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), cel care a aterizat la Moscova pe 9 septembrie curent, cu o zi înainte de anunțarea embargoului, a fost deputatul comunist Grigore Petrenco. Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, Petrenco nu a vrut să comenteze nici în scris, nici la telefon subiectul embargoului, menționând că „partidul deja s-a expus”. Întrebat dacă a fost la Moscova pe 9 septembrie, după o mică pauză, Petrenco a spus nervos că i-a decedat bunica și a fost la înmormântare în Federația Rusă, nu în alte scopuri. De altfel, pe 8 septembrie, profilul de pe Facebook al comunistului indica faptul că acesta se afla la aeroportul din Kazan, iar peste puțin timp, în aceeași zi, Petrenco scria cu mâna lui că o companie avia – „Cosmos”, anunța aterizarea la cursa Moscova-Semfiropol. Iar pe 10 septembrie, un prieten de-al acestuia de pe Facebook îl întreba: „Stimate Grigore! Ați venit? Cum merg treburile?”. Întrebare ignorată de Petrenco.
Voronin și Tkaciuk, în Turcia
Aceleași surse ne-au mai spus că și liderul Vladimir Voronin, dar și deputatul Mark Tkaciuk au părăsit țara cu câteva zile înainte de embargo. Numai că aceștia au plecat în Turcia. Nu pe mult timp. Pe o zi-două. Primul a mers la turci Tkaciuk, pe 3 septembrie, iar Voronin s-a dus peste două zile, adică la 5 septembrie curent. „Da, am fost în Turcia pentru o zi și jumătate. M-am dus cu feciorul meu la un muzeu de arheologie și asta poate fi verificat”, ne-a confirmat informația Mark Tkaciuk, menționând că nu a zburat de acolo la Moscova și nici nu a avut vreo întâlnire cu oficiali sau trimiși ruși. Și Tkaciuk s-a ferit să comenteze „problema delicată” a embargoului rusesc.
La câteva zile de la interzicerea vinurilor moldovenești pe piața rusă, când Moscova anunța deja un posibil embargo și pentru fructele moldovenești, lua calea Moscovei fiul lui Vladimir Voronin, Oleg. Nu am reușit să aflăm scopul vizitei acestuia în Federația Rusă.
Dodon și Usatâi, la unison cu comuniștii
Printre cei care își frecau mâinile de bucurie de nenorocirea producătorilor de vinuri și divinuri din R. Moldova se numără și socialistul Igor Dodon, cunoscut pentru „simpatiile” sale rusești. „Și ăsta e doar începutul... Unde exportăm vinurile, strugurii, merele? Ce facem cu migranții și cu 1,2 miliarde de dolari din Federația Rusă, care va fi prețul la gaze?”, întreba ironic pe 10 septembrie Igor Dodon. La câteva zile de la embargo, și controversatul om de afaceri Renato Usatâi, stabilit la Moscova, dar care nu a exclus faptul că ar putea să se implice în politica moldovenească, a ținut să se pronunțe. „CSI și Federația Rusă au fost și vor rămâne partenerii economici principali ai R. Moldova. Este naiv să credem că Uniunea Europeană, care se confruntă cu o criză economică acută, poate să substituie piața din CSI și Federația Rusă. Moldova calcă de fiecare dată pe aceeași greblă în relațiile cu Rusia”, era de părere Usatâi, la unison cu comuniștii și socialiștii.
15.04.2026
11:56
02.10.2025
11:58
26.09.2025
16:59
29.08.2025
11:26
21.08.2025
11:34
29.07.2025
13:56
28.08.2024
17:30
05.03.2024
15:32
13.04.2023
16:17
06.10.2022
18:39
07.07.2026
11:17
07.07.2026
10:52
07.07.2026
10:18
07.07.2026
10:16
07.07.2026
09:50
07.07.2026
09:05
07.07.2026
08:19
07.07.2026
06:49
07.07.2026
06:23
07.07.2026
00:48
06.07.2026
23:50
06.07.2026
22:40
06.07.2026
20:06
06.07.2026
19:14
06.07.2026
18:17
06.07.2026
17:37
06.07.2026
17:10
06.07.2026
16:45
06.07.2026
16:05
06.07.2026
16:00
06.07.2026
15:59
06.07.2026
14:51
06.07.2026
14:17
06.07.2026
13:34
06.07.2026
12:32
20 000 de euro pentru eliberarea unui violator: percheziții PA și CNA într-un dosar de trafic de influență
A amenințat vânzătoarea cu cuțitul pentru 3 „Snickers” și 157 de lei: 6 ani și 8 luni de închisoare pentru tâlhăria din centrul Chișinăului
Ucraina lovește Moscova cu 430 de drone înaintea summitului NATO din Turcia, Zelenski chemat la Ankara în plin val de tensiuni regionale
Petrolier în flăcări în Strâmtoarea Ormuz după ce a fost lovit de un proiectil, în timp ce Iranul îl comemorează pe Khamenei



















