Educația financiară ar putea ajunge în manualele școlare: Autoritățile lucrează la elaborarea unui program strategic în domeniu. „Alfabetizarea financiară nu este un lux, ci o necesitate”
1719
Un Program strategic de educație financiară la nivel național, menit să dezvolte cultura financiară a cetățenilor R. Moldova, este elaborat în prezent de autoritățile de la Chișinău, cu susținerea USAID.
Anunțul a fost făcut astăzi de către guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, în cadrul evenimentului de lansare a celei mai mari campanii de educație financiară din experiența Republicii Moldova.
Campania, lansată de Ziua Internațională a Economisirii, marcată în fiecare an pe 31 octombrie, va fi desfășurată de BNM, în parteneriat cu Centrul Analitic Independen
Pe parcursul campaniei, care va dura un an, vor fi diseminate informații utile către cetățenii R. Moldova referitoare la luarea de decizii financiare corecte, iar aceștia vor afla inclusiv ce posibilități de economisire și investire există în Republica Moldova, care este legătura dintre risc și venituri, cum să compare corect diferite oferte de creditare, care sunt riscurile asociate criptomonedelor etc.
Guvernatorul BNM a subliniat, în debutul evenimentului, că această campanie va ajuta cetățenii R. Moldova să se integreze mai ușor în lumea financiară, mai ales în condițiile în care tehnologiile inovatoare avansează în ritm accelerat. Octavian Armașu și-a exprimat speranța că educația financiară va ajunge în manualele școlare.
„Alfabetizarea financiară nu este un lux, ci o necesitate”, a menționat Jeff Bryan, directorul Misiunii USAID Moldova.
În cadrul evenimentului de lansare a campaniei menționate au fost prezentate rezultatele unui sondaj privind evaluarea educației financiare a populației din Republica Moldo
Potrivit cercetării, circa două treimi din respondenți s-au autoevaluat la nivelul „mediu” privind cunoștințele financiare, deși 68% din ei dețin carduri, iar circa 40% dintre ultimii efectuează plățile cu telefonul.
De asemenea, 86,5% din respondenți au menționat că au un obiectiv financiar, iar în top trei preocupări în materie de scopuri financiare ale respondenților sunt asigurarea necesităților financiare zilnice, îmbunătățirea condițiilor de trai și economisirea banilor pentru educație/studii proprii sau ale copiilor etc. În circa 4 din 5 gospodării este planificată administrarea veniturilor și cheltuielilor sau se ține evidența cheltuielilor. Totodată, 28% dintre respondenți utilizează o aplicație bancară sau un alt instrument de administrare a banilor pentru a ține evidența cheltuielilor.
Datele sondajului vor fi utilizate la elaborarea Programului strategic de educație financiară la nivel național.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















