Economistul Veaceslav Ioniță, despre deprecierea leului: „STRES VALUTAR – asta se produce în R. Moldova. Deocamdată, nu putem vorbi de un ȘOC valutar”
3028
Variațiile zilnice ale cursului valutar, înregistrate în perioada 1-17 aprilie curent, sunt de cinci ori mai mari decât media din ultimii trei ani, observă economistul Veaceslav Ioniță.
Potrivit lui Ioniță, situația creată pe piața valutară poate fi calificată drept „stres valutar”, dar menționează că, deocamdată, nu putem vorbi de un „șoc valutar”, care a fost înregistrat doar de două ori în istoria R. Moldova – în anii 1998-1999, dar și în anul 2015.

În 17 zile ale lunii aprilie 2019, cursul valutar a oscilat cu 3%, ceea ce este mai mult decât oscilațiile înregistrate pe parcursul întregului trimestru I al anului 2019.
De fapt, „deprecierea bruscă” este principalul motiv de iritare în societate, consideră Ioniță. La o oscilație de 1,5-2% lunar, populația de obicei nici nu reacționează, iar o depreciere de 1% lunar nici nu se face observată.
„Vreau să cred că în spatele aceste deprecieri stau doar factori obiectiv. Cel mai evident factor este creșterea cererii de valută care nu este acoperită cu ofertă. Până în februarie, deficitul de valută a constituit 250 de milioane USD. Din acest motiv a și intervenit BNM, pentru a nu permite deprecierea bruscă a valutei. Costurile intervenției se ridică la 216 milioane USD. Astfel, rezervele valutare ale țării s-au redus de la 3,04 miliarde USD la 2,82 de miliarde USD”, a scris economistul pe Facebook.
Acesta consideră că BNM trebuie să gestioneze cu prudență acest proces, pentru a nu permite aprecieri sau deprecieri bruște ale leului moldovenesc. „Până atunci, așteptăm cu nerăbdare sărbătorile de Paști, când crește puternic oferta de valută, ceea ce trebuie să calmeze piața valutară”, conchide economistul Veaceslav Ioniță.
Marți, 17 aprilie, Banca Națională a Moldovei a stabilit un curs de 17,83 de lei pentru un dolar SUA și de 20,12 lei pentru un euro.
05.01.2018
19:03
18.10.2017
17:30
20.09.2017
14:40
29.07.2017
19:04
28.04.2017
08:01
03.03.2017
17:02
05.02.2017
19:30
13.10.2016
14:28
07.07.2016
12:42
19.04.2016
08:00
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















