E adevărat! Această vedetă a plecat de la ProTV
3744
Sursa: click.ro Mihai Petre, unul dintre cei mai apreciaţi dansatori din România, va face parte din juriul show-ului „Dancing with the stars”, pe care Antena 1 îl pregăteşte în această toamnă. „Dancing with the stars este, după părerea mea, cel mai complex şi mai spectaculos format de dans de pe piaţă. Urmăresc show-ul din SUA de multă vreme şi ma declar un fan al lui. Datorită profesiei şi carierei mele în dans am fost întotdeauna atras de acest gen de formate, aşa că mă bucur foarte mult să am şansa să jurizez un show care duce dansul la alt nivel”, a declarat acesta pentru presă, scrie Agenţia de Presă Mondenă.
„Un factor important în decizia mea îl are şi echipa de producţie, alături de care lucrez de peste un deceniu, echipa în cadrul căreia m-am format ca şi om de televiziune. „Dancing with the stars” va fi o explozie de dansuri spectaculoase, iar de asta vă veţi convinge în această toamnă la Antena 1”, a mai spus acesta.
Mihai Petre are în palmares 14 titluri de campion naţional, obţinute împreună cu soţia sa, Elwira, alături de care a ajuns în semifinala la Cupa Mondială şi în finala Cupei Europene de Dans, fiind prima pereche de dansatori profesionişti din România. Odată ce a semnat cu Antena 1, Mihai Petre nu va mai fi nici jurat în celebrul concurs „Românii au talent”.
04.07.2014
10:33
18.06.2014
12:19
18.06.2014
11:05
12.06.2014
11:09
17.05.2014
12:43
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















