După ce au fost obligați să achite miliardul furat, premierul Filip le cere autorităţilor să fie RECEPTIVE la problemele cetăţenilor
1653
Prim-ministrul Pavel Filip a făcut apel către toți membrii Guvernului să dea dovadă de receptivitate maximă diferitelor tipuri de probleme semnalate de cetățeni, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să iasă în stradă să protesteze.
Pavel Filip le-a explicat ministrilor în cadrul ședinței Guvernului că dialogul este „cheia soluțiilor”, nu atunci când unii stau în birouri, iar alții în stradă. „A sta la masă și a discuta onest unii cu alții, care sunt rezolvările concrete - aceasta poate fi o soluție”, a precizat premierul.
„De foarte multe ori soluțiile sunt foarte simple și țin de o mai bună organizare a lucrurilor. Alteori, soluțiile sunt mai complicate pentru că necesită finanțări suplimentare de la buget și atunci oamenilor trebuie să li se explice situația și să li se prezinte soluții alternative”, a opinat şeful Executivului. Lucru care, de altfel, nu s-a întâmplat și atunci când același Executiv nu a ținut cont de nemulțumirea societății civile și și-a asumat răspunderea pentru un pachet de legi, inclusiv pentru cea care obligă moldovenii să plătească în următorii 25 de ani gaura formată după așa-zisul furt al miliardului.
Pavel Filip a îndemnat autorităţile să nu răspundă la provocări, care apar în această perioadă electorală, ci doar la dorința onestă de a rezolva probleme serioase prin dialog. „Sunt câteva grupări politice care doresc destabilizarea situației din țară, fiind nemulțumite de măsurile Guvernului pentru a mișca țara înainte. Ei se folosesc de oameni și de lipsa de informare corectă, îi trimit să organizeze asemenea provocări. Trebuie să facem abstracție de aceste lucruri și să încercăm, cum spuneam, să ne aplecăm asupra fondului problemelor ridicate de oameni”, a accentuat premierul.
Pavel Filip a mai informat că Banca Mondială a anunțat că susține asumarea pachetului de legi de către Guvern, în special ce ține de convertirea în datorie de stat a creditelor de urgență. Oficialul a mai spus că deciziile respective au fost convenite și cu FMI.
Amintim că mai mulți analiști economici au declarat că Guvernul putea identifica și alte soluții în problema cretitelor de urgență convertite în datorie de stat, dar au ales cea mai ușoară cale - să pună această datorie pe seama contribuabililor.
06.05.2021
10:30
2438
Un fruntaș al PD a decis să PĂRĂSEASCĂ formațiunea lui Pavel Filip: „Nu datorez explicații nimănui și vă asigur că nimeni nu m-a „RACOLAT”, „cumpărat” sau ademenit”
02.04.2021
12:12
3191
Un fost PREMIER îl compară pe Igor Dodon, care vrea să scoată 20 de MILIARDE de lei din rezerva BNM, cu „gospodar” care dă pe BĂUTURĂ toți banii din casă: „Este o prostie. Ulterior ce faci?”
16.03.2021
19:13
3425
Pavel Filip vorbește despre un „DEAL” între Maia Sandu și Igor Dodon: „Sunt profund dezamăgit și dezgustat de înțelegerile ASCUNSE și spectacolul pus în scenă azi, în timp ce țara arde, iar oamenii mor”
16.03.2021
12:37
4595
Filip a DEZVĂLUIT care e prima întrebare pusă de Maia Sandu la consultările de astăzi. „Credem că cele PATRU partide pot identifica un candidat de compromis la funcția de premier… Poate fi și Andrei Năstase. Alegerile pot avea loc în șase luni”
15.03.2021
14:05
3043
Maia Sandu organizează CONSULTĂRI cu fracțiunile parlamentare „referitor la situația politică” din R. Moldova
19.02.2021
15:59
7519
Candu o îndeamnă pe Maia Sandu să NU se grăbească cu anticipatele, pentru că va „BLESTEMA” decizia: „În Parlament vor accede Șor, Dodon, PAS și Usatîi, CONTROLAT de Moscova”. Acesta a povestit cum l-a luat pe Filip în biroul Zinaidei Greceanîi
23.12.2020
13:55
3848
Cum comentează Platforma „DA” și PD demisia Guvernului Chicu: „Acest Guvern a aprobat toate schemele lui Dodon și Șor, apoi și-a dat demisia. Mingea e pe terenul noului președinte”
03.12.2020
09:37
3466
Pavel Filip îl îndeamnă pe Igor Dodon, „un copil care a pierdut jocul”, să nu repete GREȘELILE lui Vlad Plahotniuc
17.11.2020
13:44
3715
VIDEO // Dodon este IGNORAT și de „Pro Moldova”. PSRM mai are o singură SOLUȚIE pentru a forma o majoritate parlamentară. „Maia Sandu trebuie să inițieze aceste consultări. Trebuie să decidem cum și când vor avea loc anticipatele”
10.11.2020
12:42
5085
Pavel Filip deschide PARANTEZELE despre discuțiile avute cu Maia Sandu, dar și despre pretinsele ÎNȚELEGERI cu cei doi candidați din turul II al alegerilor prezidențiale
19.12.2025
00:50
437
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
569
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
487
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
472
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
479
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
543
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
602
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
477
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
537
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
456
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
458
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
448
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1740
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
566
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
14970
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
633
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
649
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
639
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
713
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
971
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
627
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
812
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
724
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
726
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
744
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














