Stiri

După ce a ATACAT în mod barbar Ucraina, Putin spune că nu a respins niciodată o soluționare pașnică a conflictului ucrainean. Ce spune președintele rus despre un posibil atac asupra Occidentului

Actualitate 12.04.2024 09:40 Vizualizări1143
După ce a ATACAT în mod barbar Ucraina, Putin spune că nu a respins niciodată o soluționare pașnică a conflictului ucrainean. Ce spune președintele rus despre un posibil atac asupra Occidentului

Kremlinul nu a respins niciodată o soluţionare paşnică a conflictului ucrainean, dar consideră conferinţa cu tematică ucraineană, organizată în Elveţia fără participarea Rusiei, un „spectacol ciudat”, i-a transmis preşedintele rus Vladimir Putin omologului său din Belarus, Alexander Lukaşenko, în timpul discuţiilor de la Moscova, conform TASS.

Putin a susţinut că Rusia nu a atacat instalaţiile energetice ucrainene în timpul iernii, din considerente umanitare, iar atacurile actuale sunt lansate în contextul procesului de demilitarizare.

Preşedintele rus a calificat drept „o prostie” afirmaţiile conform cărora Rusia ar putea ataca ţările occidentale, acestea fiind lansate de guverne „pentru a explica şi justifica cheltuielile lor pentru războiul din Ucraina”.

Liderul belarus, la rândul său, a vorbit despre prezenţa militară în creştere a Vestului la graniţele ţării sale şi a mulţumit Rusiei pentru asistenţa economică.

Principalele remarci făcute de cei doi lideri.

„Nu am refuzat niciodată să rezolvăm disputele pe cale paşnică. Mai mult, asta este exact ceea ce am fost înclinaţi să facem”, a spus preşedintele rus, adăugând că aceste eforturi au dus la negocieri majore care au culminat la Istanbul.

Moscova a ascultat apelurile conform cărora „Ucraina nu ar trebui să-l semneze [acele acorduri] sub ameninţarea armei” şi şi-a retras trupele de la Kiev, dar „apoi, sub presiunea Occidentului, partea ucraineană a renunţat la aceste acorduri”. „Imediat după ce am făcut asta, acordurile noastre au fost aruncate la coşul de gunoi”, a adăugat Putin.

Ucraina şi-a dat seama că nu va învinge Rusia pe câmpul de luptă, a spus Putin: „Au refuzat să negocieze. Şi acum se află într-o situaţie destul de dificilă”.

Putin a spus că va solicita medierea lui Lukaşenko, dacă va fi nevoie de noi discuţii. Liderul belarus a răspuns că sprijină poziţia Rusiei în această problemă.

Conferinţa din Elveţia „este un fel de spectacol ciudat acum”, a spus Putin. „Nu am fost invitaţi. Şi ei spun că am respins-o”. „Ei cred că nu avem de ce să fim acolo. Şi, în acelaşi timp, spun că este imposibil să se rezolve ceva fără noi”, a continuat preşedintele rus. „Ar fi fost amuzant, dacă nu ar fi fost atât de trist”, a conchis el.

Lukaşenko a răspuns că, în absenţa Rusiei, participanţii la conferinţa cu tematică ucraineană din Elveţia pot conveni doar asupra unei escaladări ulterioare a situaţiei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 584 Horoscopul zilei 02.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 566 Horoscopul zilei 02.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri