„Du-mă în centrul satului Fetești. Dacă nu, te împușc!”. Un bărbat din Edineț, condamnat la șapte ani de pușcărie
986
I-a cerut unui consătean să-l transporte unde vrea el, iar ulterior și-a schimbat planurile pe drum și l-a amenințat pe șofer cu un pistol.
Un bărbat de 42 de ani din raionul Edineț a fost condamnat, în lipsă, la șapte ani de pușcărie pentru răpirea unei persoane.
Potrivit procurorilor de la Edineț, cazul a avut loc pe 10 octombrie 2023, când inculpatul, care se afla în stare de ebrietate, i-a solicitat unui consătean să vină să-l ia de acasă cu mașina, pentru că are „o treabă”.
„Pe parcursul călătoriei, inculpatul a cerut să fie dus în centrul satului Fetești, unde intenționa să se confrunte cu polițiștii care ar fi oprit un cunoscut de-al său. La refuzul consăteanului de a-l transporta la locul solicitat, inculpatul a scos o armă de foc, a încărcat-o și a îndreptat-o spre capul victimei, amenințându-l moartea, folosind expresia: Te împușc!, amenințare percepută de victimă ca fiind reală și care a constrâns-o să îl transporte la destinație, fiind astfel lipsită de libertatea de a decide asupra propriei sale deplasări”, notează acuzatorii de stat.
Inculpatul nu s-a prezentat în instanță, acesta urmând a fi plasat în arest la momentul reținerii.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















