Dosarul „7 aprilie” // Un procuror va fi DECORAT pentru „serviciu impecabil”
4024
Procurorul Secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată şi excepţionale a Procuraturii Generale, Sergiu Roşu, urmează să fie decorat cu „medalia pentru serviciu impecabil de clasa III-a”, după ce a exercitat urmărirea penală și a fost acuzator de stat în dosarul lui Eduard Baghirov, bloggerul rus condamnat pentru realizarea unor acțiuni provocatoare în timpul protestelor din 7 aprilie 2009. Decizia de a-l decora pe Sergiu Roșu a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor.
Urmează a fi încurajat și procurorul Lilian Cociu, care activează în Procuratura sectorului Botanica. Acesta urmează să primească Diplomă de onoare de categoria I.
Consiliul Superior al Procurorilor motivează că cei doi angajați și-au îndeplinit exemplar obligaţiile de serviciu, când au instrumentat „dosarul Baghirov”, cauza penală fiind una complexă și intens mediatizată.
Pe 26 aprilie, prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, Baghirov a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Acesta a reușit să fugă anterior în Rusia.
25.11.2021
13:34
07.04.2021
14:37
07.04.2021
13:13
21.05.2020
16:11
30.08.2017
18:17
18.05.2017
18:02
06.04.2016
18:01
05.03.2016
18:18
04.12.2015
12:10
27.11.2015
12:54
05.10.2015
10:20
22.07.2015
09:11
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















