Dosar PENAL în cazul bărbaților externați din spital și abandonați la groapa de gunoi
2581
e-sanatate.md Procuratura raionului Criuleni a inițiat astăzi o cauză penală pentru a investiga circumstanţele în care doi bărbaţi, fără un loc stabil de trai, externaţi acum o săptămână din Spitalul „Sfânta Treime” din capitală, au fost abandonaţi la o gunoişte din satul Paşcani, raionul Criuleni.
Oamenii legii au fost alertați de către o localnică care a văzut cum, pe 8 iunie curent, dintr-o ambulanță a fost descărcat ceva la groapa de gunoi din sat. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii i-au depistat pe doi pacienţi ai spitalului, abandonaţi la gunoişte.
Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru tratament inuman și degradant. Cei care vor fi găsiți vinovați de acest caz riscă până la opt ani de închisoare sau o amendă de până la 20 de mii de lei.
Ieri, în cadrul ședinței operative a primăriei, șeful Direcției sănătate din cadrul primăriei, Mihai Modovanu, a spus că șefii de la Spitatul „Sfânta Treime” au fost sancționați disciplinar. Ce-i din urmă, însă, nu-și pot explica cum de au ajuns bolnavii la groapa cu gunoi.
06.07.2017
11:20
07.04.2016
18:30
12.01.2016
15:15
27.10.2014
12:15
09.04.2014
13:33
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















