18:36:14 20.11.2018
 
Stiri

Dorin Chirtoacă, despre lipsirea lui Traian Băsescu de cetățenia R. Moldova: „O încercare de umilire a României”

Alegeri 2018 08.11.2018 15:52 Vizualizări1602 Autor: Ziarul National
Dorin Chirtoacă, despre lipsirea lui Traian Băsescu de cetățenia R. Moldova: „O încercare de umilire a României”

Comentariu al fostului primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă, cu privire la decizia de ieri-seară a Curții Supreme de Justiție prin care fostul președinte al României a fost lipsit de cetățenia R. Moldova:

Pe 7 noiembrie, la împlinirea fix a 101 ani de la revoluția bolșevică a lui Lenin, în anul Centenarului Unirii, după 1 000 de grădinițe reparate, gazoduct Iași - Ungheni, proiecte posibile datorită angajamentului din 2010 Ghimpu - Băsescu, în valoare de 100 de milioane de euro, dar Sala cu Orgă, 30 de ani de burse etc., Republica Moldova, prin regimul dictatorial Plahotniuc - Dodon, după expulzarea cu interdicție a unui cetățean român unionist, R. Moldova comite următoarea ticăloșie față de România pentru a o umili - retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu.

O ticăloșie și o încercare de umilire a României, pentru că este vorba totuși de un președinte al României, cel care a semnat intrarea ei în UE.

Faptul că verdictul s-a schimbat „miraculos” în trei ore arată încă o dată că nu în instanțe se ia decizia. Dictatura în R. Moldova este programată inclusiv calendaristic, iar pentru a doua decadă a lunii noiembrie vin alte „evenimente”.

CITIȚI și DOC // Traian Băsescu rămâne FĂRĂ cetățenia R. Moldova: BÂLBÂIALA justiției moldovenești

De ce au avut interes ambii să facă asta? Din două motive:

1. Pentru a se distanța de România, pentru a cultiva tezele „stataliste" neostaliniste: moldoveni fără limba română, fără a fi români ș.a., și astfel să poată miza pe un bazin electoral cât mai larg.



2.Pentru că ei consideră că dreapta și centru-dreapta dezbinate oricum vor avea un rol marginal, iar bătălia principală va fi dată între PD și PSRM. Din aceste motive, PD nu are nevoie de un al doilea front pe dreapta, obiectivul major fiind de a nu permite PSRM-ului să ia de unul singur puterea, pentru asta l-ar tenta pe Dodon să ia locul lui Plahotniuc și să devină el dictatorul R. Moldva. În acest sens, Putin, de față cu Dodon, a făcut gestul electoral necesar - șase luni de export liber de legume și fruncte în Rusia.

Așadar, ni se propun nu alegeri, ci o competiție cinică - cine să fie dictatorul absolut al R. Moldova după 24 februarie.

Dar chiar și în aceste condiții ei pot fi bătuți, dacă noi, cei patru (PL, PLDM, PAS, PPDA), care ne-am văzut acum câteva zile, plus societatea civilă, vom fi uniți.
Un licăr de speranță a apărut în ochii oamenilor, ei vor să vadă unitate, aceasta îi va mobiliza să se îndemne unii pe alții să vină la vot. Tocmai mobilizare înseamnă victorie democratică pe 24 februarie, am spus-o și la sediul PLDM.

Fără ea, însă, șansele sunt fix de opoziție parlamentară. Acest lucru se vede și prin prisma deciziei CSJ versus Traian Băsescu: dreapta și centru-dreapta poftim în locul rezervat de opoziție parlamentară, noi avem a ne bate cu PSRM, pentru a-l păstra pe Dodon pe post de pion.

P.S.: Juridic vorbind, acest proces este o tâmpenie. Pentru că decretul prezidențial de acordare a cetățeniei a produs efecte, a generat, a născut un drept! Atunci când un act administrativ generează un drept de care omul se bucură deja, situația e cu totul alta decât în cazul unei simple anulări de documente. Or, Traian Băsescu a primit cetățenia și un pașaport al R. Moldova, a și votat cu el, îl are și azi, la fel ca și doamna Maria Băsescu. Dacă și ar putea fi invocate probleme la procedura de acordare, atunci ar trebui cercetate disciplinar, administrativ, contravențional etc. cei care au pregătit actul administrativ - decretul de acordare a cetățeniei. Ce are beneficiarul unui drept cu eventualele „greșeli" de verificare a dosarului comise de un funcționar sau demnitar din R. Moldova?

Dacă angajezi o persoană la serviciu, generând dreptul la muncă a acelei persoane, o mai poți da afara dacă nu ai verificat dosarul așa cum se cuvine? Nu. Pot fi doar sancționați disciplinar cei de la resurse umane. Iar dacă angajatul are fapte penale, pe baza prezumției nevinovatiei, el ramane angajat pana la o eventuala condamnare definitivă și irevocabilă a unei instanțe judecătorești, independente evident. Doar atunci poți desface contractul de munca, cu oricâte greșeli ar fi fost încheiat la început. Așa este și aici.

Sau, iertați-mi comparația, dar dacă un copil se naște, este viu și viabil, dobândește dreptul la viață, iar după se constată că au fost „greșeli de procedură" la naștere, Plahotniuc și cu Dodon, voi ce faceți, îi luați înapoi cutia electorală cu pampers, care stă pe toate panourile publicitare din raioane, și băgați copilul din nou în uterul mamei?

Merită și prietenii tăi să știe ASTA!



Polilogu 08.11.2018 21:56

TOT ce spune omul ăsta e adevarul cel adevărat !Dar sperantele că lucrurile vor merge altfel la alegeri nu mai am . Adică nu mai există ! Publicul, cei aproape 1 milion de cetatenii românești puteau recationa clar până acum . NIMENI nu a miscat insaă un deget ! Dimpotrivă ! Cu Vitalie Calugariu cu tot de la radio ...MUNCHEN !

Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.11.2018 09:11 Nicolae Negru Mai ușor cu pianul trădării de patrie...

16.11.2018 12:00 Ziarul National Victor Chirilă // Cine e de vină că R...

16.11.2018 09:21 Nicolae Negru Plahotniuc crede că Europa e proastă?

Meteo in Moldova
Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Majoritatea sondajelor de opinie arată că doar patru partide ar putea accede în Parlament la alegerile din februarie 2019, iar următoarea guvernare ar putea fi de coaliție. Ce alianțe postelectorale ar fi benefice pentru viitorul R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2018. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md