Stiri
Bizlaw
Doi moldoveni au vrut să-l „scuture” pe un businessman străin de 66 de MILIOANE de lei: „Afaceri” în domeniul farmaceutic
Anticorupție
12.10.2018
12:15
2763
2763
Bizlaw
Doi administratori de firmă din R. Moldova au fost reținuți de procurorii anticorupție, care îi acuză pe aceștia de escrocherie în proporții deosebit de mari, după ce au încercat să fure de la un businessman străin peste 66 de milioane de lei.
Procuratura Anticorupție susține că cei doi, dintre care unul era și administrator al afacerii străinului, au încheiat un contract fictiv, antedatându-l cu anul 2006, neînregistrat în evidența contabilă, prin care o parte își asuma efectuarea unui studiu privind potențialul pieții Republicii Moldova și elaborarea propunerilor de înregistrare a produselor farmaceutice la Agenția Medicamentului, iar costul serviciilor prestate a fost fixat la suma de peste 2,27 de milioane de dolari sau peste 45,3 milioane de lei.
Ulterior, cei doi au încheiat un contract de preluare a acestei datorii, prin care noul debitor devenea compania străină.
În rezultatul încheierii acestor două acte juridice anulabile, administratorul firmei contractante s-a adresat în instanța de judecată în calitate de reclamant, cu o cerere de încasare a pretinsei datorii în sumă de 45 371 184,40 de lei, penalitatea în mărime de 16 333 626,38 de lei, dobânda de întârziere de 4 094 594 de lei, taxa de stat în mărime de 50 000 de lei și cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 200 000 de lei, astfel solicitând în total încasarea sumei de 66 049 404,78 de lei de la compania străină.
În continuare, cei doi autori ai schemei au încheiat o tranzacție de împăcare, semnată de ambii, ceea ce înseamnnă recunoașterea datoriei indicate. Drept urmare, instanța de judecată, fiind indusă în eroare, a emis o încheiere prin care a admis cererea și a confirmat tranzacția de împăcare, dispunând astfel încasarea din contul companiei internaționale a sumei contestate.
Contul bancar al companiei străine a fost blocat şi extrasă suma de 4 147 951,84 de lei în baza unui act executoriu. Drept consecință, activitatea companiei a fost sistată.
Proprietarul companiei prejudiciate, cetățean strain, a reclamat cazul, iar procurorii anticorupție au pus sub învinuire autorii schemei de înșelăciune, aceștia fiind plasați în arest preventiv pe un termen de 30 de zile și au aplicat sechestru pe mijloacele financiare sustrase.
Dacă vor fi găsiți vinovați pentru escrocherie, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani.

Stiri relevante
12.06.2020
16:43
15551
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
05.06.2020
12:39
16264
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
05.06.2020
11:38
18447
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
02.06.2020
16:18
13966
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
29.05.2020
14:15
5139
VIDEO // Acuzații fără precedent la adresa lui Andrian Candu: „Arhitect al schemei de furt al MILIARDULUI”. Premierul Chicu a explicat cum a avut loc „jaful secolului” și ce rol ar fi avut fostul ministru al Economiei
29.05.2020
09:59
11470
VIDEO // O nouă scurgere de informații de la discuția lui Platon cu procurorii, inclusiv cu Stoianoglo. Veaceslav Platon sugerează că va lăsa Banca Transilvania fără ACȚIUNI. Procurorul general: „Slava, eto po banditski”
28.05.2020
17:00
2553
Inconsecvența Pocuraturii Generale în legătură cu imaginile în care apar Platon și Stoianoglo. În ce dosar a fost, totuși, audiat Veaceslav Platon
26.05.2020
14:39
2726
DOC // Proaspătul președinte al CSM, care ar fi fost instalat de Dodon în fruntea instituției, a lăsat un INVESTITOR străin fără afacere. R. Moldova riscă o CONDAMNARE la CtEDO
22.05.2020
15:09
2535
LIVE VIDEO Protest la Curtea de Apel Cahul „împotriva abuzurilor” în dosarul lui Ilan Șor. Marina Tauber: „Judecătorii nu permit jurnaliștilor să filmeze, iar oamenii nu sunt lăsați să protesteze pașnic”
20.05.2020
18:10
2496
DOC // Președintele Dodon este acuzat că vrea să pună cruce pe anii de pușcărie ai lui Veaceslav Platon
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
Top stiri
08.11.2026
12:46
249
Atacul armat din Cracovia: printre răniți, cetățeni britanici, portughezi, ruși, germani și austrieci
08.11.2026
12:07
409
Horoscopul zilei 08.11.2026
08.11.2026
11:33
351
Peste 600.000 de oameni fără curent după un atac rus asupra infrastructurii energetice din Ucraina
08.11.2026
09:23
586
Hackerii susțin că datele divulgate ar indica până la 450.000 de morți în războiul din Ucraina
08.11.2026
08:54
442
Iranul anunță că alte două petroliere au luat foc în strâmtoarea Ormuz
08.11.2026
07:45
482
Cutremur de 5,7 în centrul Japoniei: peste 20 de persoane au fost rănite
08.11.2026
06:35
634
Zaharova susține că europenii nu au ce căuta la negocierile privind Ucraina
08.11.2026
06:23
528
Doi polițiști răniți în atacul armat de la Cracovia sunt stabili; atacatorul, în stare critică
08.11.2026
03:44
573
Poate remake-ul Zelda să redea magia jocului original?
08.11.2026
01:46
877
Atacul armat din Cracovia: un britanic printre victime, iar trei cadavre au fost găsite în casa suspectului
08.11.2026
01:24
693
Polonia declară două zile de doliu național după atacul armat de la Cracovia
08.11.2026
00:38
718
Două aparate de zbor de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova
08.11.2026
00:27
711
Marian Neacșu: România este pregătită să sprijine polițiștii și salvatorii polonezi după atacul din Cracovia
07.11.2026
22:39
809
Vremea în Moldova, 8–14 noiembrie: de la brumă la zile mai calde
07.11.2026
22:16
817
Cracovia, în doliu după atacul armat soldat cu șase morți
07.11.2026
21:52
675
Niculescu transmite condoleanțe după atacul armat din Cracovia, soldat cu cinci morți
07.11.2026
21:28
707
Nicuşor Dan, solidar cu Polonia după atacul armat din Cracovia
07.11.2026
21:08
682
Zelenski, după atacul armat din Cracovia: Ucraina este solidară cu Polonia
07.11.2026
21:06
726
Atac armat la Cracovia: „Polonia nu este singură”, transmite șefa diplomației UE
07.11.2026
21:05
770
Donald Tusk merge la Cracovia după atacul armat și le cere politicienilor să nu exploateze tragedia
07.11.2026
20:00
741
Dan Neculaescu, după atacul armat din Cracovia: România este alături de Polonia
07.11.2026
18:52
814
Cinci persoane ucise într-un atac armat în centrul Cracoviei. Tusk: Poliția anchetează circumstanțele
07.11.2026
18:26
910
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
07.11.2026
18:05
744
Bulgaria: rămășițe umane găsite pe petrolierul lovit de o dronă în Marea Neagră
07.11.2026
18:02
966
Zelenski afirmă că Rusia a lovit infrastructura energetică ucraineană cu rachete nord-coreene
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri