Dodon, pus la RESPECT după ce s-a declarat împotriva acceptării celor 1,9 miliarde de euro din partea UE: „Trădătorul nu vrea să construim drumuri, școli, spitale, dar vrea ca R. Moldova să rămână săracă, controlată de gașca lui și de Kremlin”
4332
Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, l-a pus la respect pe socialistul Igor Dodon, care a contestat necesitatea accesării ajutorului de 1,9 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, dintre care 520 de milioane în calitate de grant.
Spicherul i-a adus aminte lui Dodon despre încercarea sa disperată de a lua un credit dezavantajos din partea Federației Ruse, care putea să repete al „doilea furt al miliardului”.
„Trădătorul de țară, Dodon, nu vrea ca banii europeni să vină în R. Moldova pentru dezvoltare și infrastructură. Se face a uita cum, alături de prietenul său, Ion Chicu, a vrut să împrumute de la Kremlin 200 de milioane de euro în 2020. Acel împrumut punea pe umerii statului, adică a oamenilor, să plătească orice credite luate de companii private moldovenești de la băncile rusești. Exista chiar riscul de a transforma pretinsa datorie față de „Gazprom”, inclusiv cea a regiunii transnistrene, în datorie publică. Acel credit pe care voia să-l ia Dodon avea stipulate penalități care putea să repete al doilea lea furt al miliardului”, a menționat Grosu, legat de poziția socialiștilor vizavi de ajutorul de 1,9 miliarde de euro oferit de UE.
Citește și: Stopat de Curtea Constituțională să acceseze de la Rusia un credit PĂGUBOS de 200 de milioane de dolari, Dodon critică sprijinul financiar de 1,9 MILIARDE de euro, dintre care 520 de milioane reprezintă bani pe GRATIS
Potrivit lui Grosu, prorusul Dodon și-ar dori ca R. Moldova să rămână săracă și dependentă de Rusia.
„Acum, UE ne oferă cel mai mare sprijin financiar din istoria țării - 1,9 miliarde de euro, dintre care 520 de milioane de euro sunt grant, adică bani gratuiți. Dodon nu vrea să facem drumuri, școli, spitale, nu vrea să deschidem locuri de muncă bine plătite și să avem afaceri locale de succes. Știți de ce? Pentru că el vrea ca R. Moldova să rămână săracă, nedezvoltată, cu glod și clădiri dărâmate. Pentru că o țară săracă este ușor de controlat de gașca lui și de Kremlin. Dodon nu vrea bani pentru cetățeni, el vrea bani doar pentru buzunarul lui. Oameni buni, ați văzut grădinițe, drumuri sau spitale reparate din bani donați de Rusia? Nu. Proiectele din satele noastre sunt finanțate de UE și statele membre și de alți parteneri occidentali, iar acest lucru poate fi văzut cu ochiul liber de oricine în raionul său.
Guvernarea PAS a făcut în câțiva ani infrastructură și lucrări de reparație cât n-au făcut toate guvernările la un loc. Acesta este drumul pe care mergem și putem avea progres economic doar cu ajutorul Uniunii Europene, pentru că e ușor să vedem cum trăiesc azi statele care au devenit parte a UE acum 10-20 de ani. Așa vrem să trăiască și moldovenii”, a punctat Igor Grosu.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
13.10.2025
13:06
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















