Dodon NU cunoaște legislația? Cât ar costa un REFERENDUM în R. Moldova
2126
Președintele Igor Dodon a anunțat, în cadrul conferinței de presă susținută ieri, că va iniția cel puțin trei referendumuri în R. Moldova. Unul dintre acestea ar viza acordarea de împuterniciri suplimentare șefului statului pentru a putea dizolva Parlamentul, altul - anularea legii care pune pe umerii cetățenilor miliardul furat și un al treilea - până și numirea lui Valeriu Munteanu în funcția de ministru al Apărării.
Dodon s-a arătat sigur că „cetățenii mă vor susține” și a sugerat că este gata să scoată la referendum orice promisiune pe care a făcut-o în campania electorală și care este blocată de actuala majoritate parlamentară.
Cel puțin două chestiuni din cele enunțate de Igor Dodon nici nu pot fi supuse referendumului. Potrivit art. 147 din Codul electoral al R. Moldova, referendumului republican nu pot fi supuse probleme privind impozitul şi bugetul, dar nici cele privind alegerea, numirea, demiterea persoanelor în/din anumite funcţii, care ţin de competenţa Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.
De menționat că organizarea unui referendum ar costa bugetul de stat cel puțin 80 de milioane de lei.
„Alegerile prezidențiale din toamna 2016 au costat 90 de milioane de lei pentru două tururi. Un eventual referendum ar însemna cheltuieli de aproximativ 80 de milioane de lei, fiindcă un asemenea exercițiu este similar organizării de alegeri parlamentare sau prezidențiale”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, actual membru al acestei instituții.
Iurie Ciocan mai spune că în cadrul unui referendum nu pot fi puse chestiuni care vizează probleme diferite și ar fi necesară organizarea de plebiscite pentru fiecare problemă în parte.
Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, este de părere că „ceea ce face Dodon se numește fraudă politică de proporții sau răsturnare a ordinii constituționale prin șantaj”.
„Ceea ce face Dodon se numește fraudă politică de proporții sau răsturnare a ordinii constituționale prin șantaj, apelând la „sprijinul poporului”. El a mințit alegătorii, făcând promisiuni irealizabile, neconforme cu atribuțiile prezidențiale, iar acum vrea să ajusteze Constituția, ca să nu pară mincinos în fața cetățenilor. E grav când un președinte care a jurat să respecte Constituția o calcă în mod demonstrativ, refuzând să se supună deciziilor Curții Constituționale. El poate să inițieze un referendum consultativ în această chestiune, dar nu înainte de a numi ministrul Apărării propus de Guvern. Altfel, domeniul apărării va rămânea fără conducere mult timp, căci procesul de modificare a Constituției va dura un an de zile. Chiar dacă cetățenii vor accepta modificarea cerută de Dodon, Parlamentul decide dacă modifică sau nu Constituția”, susține Nicolae Negru.
În ce privește dorința sa de a dizolva Parlamentul, analistul politic spune că aceasta ar „recroi” Constituția în mod radical, ar transforma Republica Moldova în republică prezidențială, iar Dodon „ar deveni un fel de Putin sau Lukașenko”.
„Vrabia mălai visează, spune un proverb românesc cu asemenea ocazii”, a conchis Nicolae Negru.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
16.09.2026
06:13
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:36
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















