Dodon, întrevederi pe rând cu ambasadorii Federației Ruse și SUA: Niciun cuvânt despre demiterea Guvernului
2836
Președintele Igor Dodon a avut astăzi întrevederi separate cu Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, și cu Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan.
Ambele anunțuri au fost făcute de către șeful statului pe rețelele de socializare, dar Igor Dodon nu a pomenit nimic despre criza politică de la Chișinău și eventuala demitere a Cabinetului Sandu în ședința de marți a Parlamentului.
„Am făcut un schimb de opinii pe marginea mai multor subiecte legate de dezvoltarea relațiilor comercial-economice, culturale și umanitare dintre țările noastre, subliniind necesitatea aprofundării în continuare a parteneriatului strategic”, a afirmat Dodon cu referire la întâlnirea cu Vasnețov.
„Am discutat diverse chestiuni cu privire la consolidarea dialogului strategic dintre țările noastre, subliniind importanța aprofundării în continuare a relațiilor comercial-economice, realizării proiectelor în domeniul umanitar, educațional și în alte domenii”, este mesajul de după întâlnirea cu diplomatul american.
Menționăm că Igor Dodon a avut și pe 7 noiembrie curent întrevederi cu cei doi diplomați, la o zi după ce Guvernul Sandu și-a asumat răspunderea privind modificarea Legii procuraturii, astfel încât premierul să poată preselecta candidații la funcția de procuror general.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol

















