Dodon a plecat la parada de la Moscova în ziua când R. Moldova marca 30 de ani de suveranitate, iar militarii noștri vor defila alături de separatiști, hrăniți de o Rusie expansionistă. Munteanu: „Servitor umil și mercenar al intereselor Moscovei”
4119
Președintele Igor Dodon a plecat marți la Moscova, pentru a participa la parada organizată de Kremlin, amânată din cauza pandemiei de pe data de 9 mai pe 24 iunie, chiar în ziua în care R. Moldova marca 30 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, care punea bazele desprinderii de URSS, remarcă deputatul Igor Munteanu.
Potrivit președintelui Comisiei pentru controlul finanțelor publice din Parlamentul de la Chișinău, Igor Dodon este unul dintre puținii lideri ex-sovietici care dă curs invitației lui Vladimir Putin, „de susținerea căruia are nevoie ca de aer”.
„După ratarea creditului rusesc în martie și eșecurile sale repetate de a mima stilul președintelui rus de a conduce cu „mână de fier” treburile executivului, Igor Dodon este dator vândut. Pe el nu-l deranjează faptul că o parte din cei 75 de militari moldoveni, trimiși de el la Moscova, s-a infectat deja de Covid-19, iar eșecurile sanitare fac din Rusia o țară extrem de periculoasă epidemiologic. Nu-l atinge nici faptul că militarii moldoveni vor saluta, aflându-se la paradă, unitățile de militari recrutate din regiunile separatiste (Donbas, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria), generos hrănite în ultimii 30 de ani de o Rusie expansionistă. Să nu știe oare Igor Dodon că aflarea sa la Moscova în ziua în care cetățenii R. Moldova marchează 30 de ani de la Declarația de Suveranitate (adoptată de Sovietul Suprem al RSSM la 23.06.1990) confirmă calitatea sa de servitor umil și mercenar al intereselor Moscovei. Știe, dar face”, a scris Igor Munteanu pe Facebook.
Deputatul adaugă faptul că președintele Igor Dodon ar intenționa să emită un decret cu privire la elaborarea „conceptului politicii externe echilibrate”.
„Igor Dodon susține că ideea unei politici externe echilibrate îl bântuie cu insistență chiar din 2016, „de la prima sa înscăunare”, el punând capăt „războiului politic deschis cu Rusia, prin restabilirea parteneriatului strategic cu Rusia, care a deblocat exporturile spre Rusia, a pus capăt interdicțiilor reciproce pentru demnitari și deportărilor de muncitori moldoveni din Rusia”. Ce ușurare că Igor Dodon nu și-a pus la activ și salvarea tigrilor siberieni, salvarea balenelor și cuiburilor de barză din regiunile Uralului! Dodon susține că toate aceste probleme s-au rezolvat în urma înțelegerilor sale cu „omologul rus Vladimir Putin”, expresie a politicii echilibrate, care ar fi - păstrarea beneficiilor cu UE și neamestecul UE în treburile interne”, remarcă Munteanu.
Citiți mai jos precizările deputatului Igor Munteanu:
1.Nimic din ce-și pune la activ actualul „locatar al Președinției R. Moldova” nu a însemnat câștiguri nete pentru R. Moldova: exporturile spre Rusia rămân instabile și politizate, produsele moldovenești sunt cu regularitate blocate ori nimicite demonstrativ, iar muncitorii moldoveni au ales demult alte țări de emigrație, ca urmare a pierderii salariale nete și căderii dramatice a nivelului de viață în Federația Rusă de pe urma sancțiunilor internaționale.
2. Susținerea anexării Crimeii în favoarea Rusiei l-a făcut pe Igor Dodon nefrecventabil în Ucraina, iar acțiunile sale românofobe l-au făcut nefreventabil în România. Este o performanță demnă de Guiness book ca un șef de stat să fie indezirabil pentru ambii vecini ai „unei țări mici, cu un popor pașnic, care nu vrea să lupte cu nimeni”, așa cum scrie în notița de presă. Igor Dodon nu-și aduce aminte, are un lapsus de memorie, că moldovenii au luptat în 1992 contra unei armate străine, trupe regulate, cazaci și mercenari străini, iar aceste trupe continuă să se afle ilegal pe teritoriul R. Moldova. Igor Dodon găsește timp să petreacă cu liderul separatiștilor de la Tiraspol și nu găsește timp să rezolve problemele vitale ale cetățenilor moldoveni din stânga și dreapta Nistrului, care-s blocați și astăzi de separatiști cu posturi și cordoane de securitate, cu trupe de pacificare și militari ruși.
3. Mai grav, pasiunea sa pentru „politica externă echilibrată” coincide cu o perioadă complicată în viața lui Igor Dodon, marcată de eșecuri multiple și trădări succesive. Simbolic, acest subiect ar însemna să promoveze în următoarele două luni o politică externă șchioapă, construită după chipul și cererea Kremlinului într-un efort de „de-suveranizare” a Republicii Moldova. Ce nu poate face Moscova cu mâinile separatiștilor o face cu mâinile socialiștilor. Deloc întâmplător că programul PSRM conține în continuare scopul de suspendare a Acordului de asociere UE-RM sau, în cel mai rău caz, reducerea radicală a angajamentelor R. Moldova față de UE, astfel încât acestea să fie înlocuite cu obligații active pe dimensiunea euroasiatică (UEA, CSI și alte platforme confortabile Rusiei pentru intervențiile sale în vecinătatea apropiată. De asta are nevoie Rusia și camarila socialistă a lui Igor Dodon, nu și cetățenii R. Moldova. Cu siguranță nu ar fi încântați de acest obiectiv nici măcar aliații provizorii ai lui Igor Dodon, PDM, dar dacă interesul electoral o cere, unii ar putea să muște „nectarul”. Igor Dodon susține de altfel că „R. Moldova este o țară europeană datorită istoriei și geografiei, dar că soarta R. Moldova este „indispensabilă de spațiul euroasiatic”. Limpede și clar. Acesta-i miezul politicii externe echilibrate printre gânditorii Președinției lui Dodon. Pe această linie de atac, Igor Dodon lansează o „nouă torpilă” - elaborarea unui concept de politică externă, pusă la cale de ortacii săi: Ciocoi, Vartanian, Stepaniuc, Țîrdea, toți ca unul zmei ai moldovenismului.
4. Niciodată până astăzi competența elaborării conceptului de politică externă nu a aparținut șefului de stat, cu atribuții limitate, ceremoniale de politică externă, lipsit de orice atribuții de „formator de politică externă”. Conform Constituției și Legii cu privire la guvern, politica externă ține exclusiv de guvern și, în special, de Ministerul de Externe (MAEIE), ca organ central de specialitate și, totodată, singura autoritate de politică externă a R. Moldova. Ar fi impropriu și imoral să permitem ca politica externă să ajungă pe „masa de operație” a măcelarilor lui Igor Dodon, mai ales în ajunul scrutinului prezidențial din 2020, pentru ca acest personaj să-și achite datoriile față de partenerii săi estici. Politica externă nu poate ajunge jucăria unui președinte dezechilibrat, care vrea să se ocupe de ceva în care nu se pricepe și nici nu va putea vreodată. Politica externă echilibrată despre care turuie „privighetorile” acestui personaj înseamnă, de fapt, o politică de izolare de Occident, un scop politic care trebuie blocat.
Aceste planuri revizioniste trebuie combătute și oprite. De asta este nevoie de un guvern nou, constituit la inițiativa Plaformei DA, dedicat ideilor europene și naționale, capabil să oprească crizele și să continue agenda de Asociere cu UE.
185
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
286
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
288
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
333
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
359
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
491
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2784
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
446
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
487
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
506
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
109
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
265
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
264
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
326
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
351
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
486
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2747
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
444
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
484
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
503
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
751
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
501
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
509
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
534
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
530
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
666
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
952
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
562
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
619
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1038
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
598
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1609
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
663
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
688
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
685
Horoscopul zilei 25.03.2026
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














